CORA
Poate pentru că a fost nunta mea și nu pot fi obiectivă, însă am avut parte de o zi deosebită, personală, cu prieteni minunați, cu nași tineri și cu suflete și minți deschise, cu multă voie bună și un strop de ploaie, numai atât cât a fost necesar pentru ca viața să ne fie îmbelșugată!

Am renunțat la obiceiuri românești, nu am jucat bradul, nici găina, nu am bărbierit ginerele, doar am aruncat buchetul și am schimbat voalul, dar nu cu un batic, ci cu o voaletă.

Am fost îmbrăcată de prietenele mele, ele m-au aranjat, ca să fiu cea mai frumoasă!
Atunci când Răzvan a venit să mă ia de acasă, mama nu a vrut să mă dea cu una, cu două, și i-a oferit pe rând, păpușica mea din copilărie și o vecină pe care am gătit-o de nuntă. Amuzamentul a fost pe măsură, oamenii s-au distrat și s-au simțit bine încă de la mine de acasă.

Cununia civilă a fost oficiată chiar de domnul primar, iar cununia religioasă a avut loc în Biserica mea de suflet, de către preoții de la care l-am Învățat pe Dumnezeu. Prietenul nostru, dascăl la acea Biserică, a pregătit un cor minunat, sper că am să pot posta curând fragmente din slujbă.

Am avut alături de noi prieteni mulți, pentru care am pregătit mărturii personalizate, cu poza noastră atașată unei lumânări și un mesaj pentru fiecare dintre ei.

Dar, voi lăsa pozele să grăiască de la sine, atâtea câte am în acest moment.
























Etichete:
9 Responses
  1. danutz Says:

    Felicitari si casa de...suflet va doresc! Sa va aveti ca doi indragostiti in seara nuntii pentru tot restul vietii!!!
    PS:m-am mutat pe htt://faradresa.com/. Usa e deschisa prietenilor! :)


  2. Diana Z. Says:

    Casa de piatra, sanatate si numai fericire!!!


  3. DOAR NOI Says:

    Casa de Piatra. sanatate, feriire, copii, intelegere, armonie. Pupici si imbratisari.:)


  4. Nunti Says:

    Va dorim Casa de piatra si un drum presarat de bucurii impartasite alaturi de cel drag.


  5. Flyerboy Says:

    Casa de piatra !! Fericire , bucurii. Sanatate. Si tot ce va doriti :)


  6. Anonim Says:

    O viata frumoasa si linistita in doi va doresc. Ma bucur mult pentru voi! Ganduri bune de la Cluj.


  7. "EL FRUMOSO" Says:

    Fata da cu mine nu ai pus poza????????]


  8. Monica Says:

    Numai bine! Liniste si iubire:)


  9. aventoro Says:

    Casa de piatra si o luna de miere de neuitat!