Ieri, pe când vorbeam cu mama la telefon, ea fiind pe stradă, îmi scârțâie în urechi o frână, după care aud vocea mamei plină de milă, tremurândă și parcă îi și vedeam lacrimile în ochi: "Aoleu, mamă, a călcat un copil"! Pe trecerea de pietoni!

Oltenița este raiul smecherilor la volani. Este orașul în care BMW-ul trece pe roșu, iar poliția întoarce spatele. Este orașul în care se fac liniuțe fără rușine de către adolescenți mici cu părinți mari. este orașul în care atunci când un șofer moare pentru că ia o curbă cu 180 km/oră, îi scriem pe cruce REGELE ȘOSELELOR.

Oltenița este orașul în care trebuie să te uiți cu patru perechi de ochi în stânga și în dreapta înainte să traversezi - nu de alta, dar am pățit-o, când am pus piciorul pe trecere și am auzit motorul unei mașini turat la maxim. În mod evident, m-am retras, mulțimind Domnului că nu aveam căști, așa cum obișnuiesc să merg prin București. Cum s-ar fi putut feri copilul acela, care nu avea mai mult de 5 anișori? Șoferii - regi ai șoselelor, pentru care nu contează nici copiii, nici permisul lor (că doar își permit să meargă și fără el și nu li se întâmplă nimic!) nu se gândesc că poate fi vorba de copiii lor, de nepoții lor, de cineva drag lor, poate chiar de ei, atunci când aprind pozițiile pe oprire interzisă și se duc să tragă un fum pe bancă!

Pe de cealaltă parte, mă gândesc la tatăl din mâna căruia am înțeles că a zbughit-o copilul cu pricina. Nu știu ce fel de părinte este el însuși, dar aș vrea să mă refer la acei părinți care nu ar vrea să li se miște niciun fir de păr copilului lor atunci când îi aduc la grădi sau la școală. Care fac un ditamai scandalul când se julesc sau dacă se împiedică de un scaun! Cum, tu, educator, care esti plătit să stai chiar și cu 30 de copii la grupă, îți permiți să nu intuiești că în secunda următoare, copilul va cădea? Cum tu, profesor, care pleci cu elevii în tabără, nu te duci să îi salvezi de la înec, deși îi atennțiionezi să nu meargă departe în larg!
Eh, nah, uite, că asemenea accidente se pot întâmpla chiar sub ochii voștri, fără să puteți să interveniți cu nimic! Oricât de ciudat sună, și voi puteți fi anchetați penal pentru neglijare, așa cum solicitați voi în cazul educatorilor! Și aveți doar unul singur în supraveghere, nu 30!

Așadar, concluzii!

1. feriți-vă de regii șoselelor, că vă pot trimite direct în Împărăția Domnului!
2. acceptați că și voi, părinții, puteți avea momentele voastre de neatenție, când copilul poate păți...orice!


foto de aici

În august voi susţine examenul pentru Definitivare în învăţământ!

M-am apucat deja de studiu, dar mă simt total lipsită de poftă de învăţat! Pentru că ştiu că după examen, nu mi se întâmplă nimic important! Ah! Ba da ! Îmi creşte salariul cu 5 lei!

Puteţi voi să mă motivaţi în vreun fel...altfel?

...Cununia religioasă a Lucianei şi a lui George!




Unde şi subsemnata a fost prezentă (oar în prima parte a zilei a purtat şi pălărie)!




Alături de iubitul ei!



Şi de mai mulţi colegi de-ai lui de facultate!






Unde lumea s-a distrat, a cântat şi a dănţuit!





Şi de unde am tras următoarele concluzii:
1. Ideea că femeia trebuie să îşi urmeze soţul, pentru că el este capul familiei, aşa cum Hristos este capul Bisericii este incompletă. Ea trebuie neapărat urmată de ideea că bărbatul trebuie să îşi iubească femeia, aşa cum Hristos îşi iubeşte Biserica.

2. Dacă, la o petrecere, nu faci tu tot posibilul să te simţi bine, nimeni nu se va strădui să te facă să te distrezi. Un zâmbet, o poftă nebună de dans şi multă voie bună sunt cheia unei seri reuşite...pentru tine!

UPDATE: Am radiat atat de bine soarele, ca a intrat in nori si a inceput o vijelie mai ceva ca-n vest!


Azi, specialiștii au anunțat un grad ridicat al radiațiilor!

Azi, am hotarat sa ma duc la plaa, sa sfidez toate radiatiile si sa zambesc soarelui, sa imi las trupul mangaiat de razele lui, sa ma arda cu bronz pe piele si sa ma trasforme in imaginea unei flacari eterne.

La naiba cu sfaturile specialistilor! De parca ieri, daca nu era trecut nu stiu ce prag, nu erau tot radiatii!

Zi frumoasa si insorita sa aveti, mai ales cei din vest, unde sunt anuntate vijelii!

Alte foto de la alte intamplari de la plaja, aici!

Primul pumn în plex pe care l-am simțit zilele acestea din pricina faptului că-s profesor a fost gândul că un venit mic te forțează la umilință!

Cât de mult ne definesc locurile prin care trecem? Cât din noi rămâne în locurile prin care trecem zilnic, în care ne trăim zilnic, în care ne bucurăm, plângem, ne facem prieteni? Atunci când pleci, cum te rupi de locul în care ai fost tu, cu tot ce ai?

Zilele trecute am trecut pe lângă fostul sediu Mediafax, unde am muncit cu pasiune timp de un an și jumătate. Până atunci, avusesem impresia că locul cu pricina nu m-a marcat în niciun fel. Și totuși, când am trecut pe acolo, mi s-au activat N amintiri, m-au trecut N fiori și am înțeles-o pe mama, care atunci când a trecut pe lângă clădirea liceului în care a învățat, a simțit nevoia să rupă o pietricică din clădire și să o ia cu ea!

foto de aici

Sâmbătă merg la o nuntă, iar pentru slujba religioasă m-am imaginat cu o palarie, care să îmi completeze ținuta! Poate neagră, poate crem, cu o fundă mare la spate, din fetru sau din ață, elegantă cu siguranță.
Săptămâna aceasta am dedicat-o căutarii ținutei. Rochia mi-am ales-o după doar o jumătate de oră de căutare. Pălăria potrivită nu am găsit-o nici astăzi. Am găsit ceva, dar nu pot promite că o voi purta.
În prima zi, am căutat într-un complex comercial mai bine de trei ore. În cea de-a doua zi, am căutat în alt centru comercial. Nu am găsit decât niște imitații de palării, pe care nici la plajă nu le-aș fi purtat. Ca să nu mai spun de prețurile mutant la care însoțeau...
Ieri, mergeam cu mașina prin Oltenița, când, deodată, într-o vitrină, îmi sare în ochi o pălărie, aproape de ceea ce căutam! Frână brusc, am dat năvală și am cumpărat-o. Nu-s încă foarte convinsă că se potrivește, însă e cea mai apropiată de ceea ce îmi doream.
Acum, nah, mă întreb și eu, de ce nu se găsesc pălării? Poate pentru că nu se caută. Ce să înțeleg? Femeile nu mai poartă pălării? Femeile nu-si mai acoperă capul? Atât de emancipate suntem?
Și totuși, ar fi cazul să nu uităm cât de feminine și cât de frumos completează ținuta o pălărie! Exact așa cum scrie aici, de unde am preluat și foto.

PS. Căutând despre pălării și feminitate, am dat de această postare, pe care v-o recomand.

Miclea este probabil părintele proiectului noii legi a educației. Astăzi, la VoX News, a ținut un discurs minunat despre educație. Omul se pricepe de minune, te acaparează cu discursul lui bine organizat, corect pedagogic, superb teoretic.
Însă, domnul Miclea uită un mic detaliu! Minunile nu apar așa, hocus pocus, oamenii nu se vor schimba doar de dragul discursului bine construit.
În România de astăzi, oamenii se motivează financiar! Ia spuneți, domnule Miclea, din acest punct de vedere, ce reformă propuneți?

Ai învăţat să preţuieşti caii putere ai maşinilor din garaj, megapixelii telefonului mobil, etajele vilei în care locuieşti, pentru că trăieşti cu ideea că banii te fac om!
Prins în cursa pentru atingerea valorilor lumii secolului XXI, în alergătura nebună pentru faimă şi abundenţă financiară, uiţi să te îngrijeşti de ceea ce, de altfel, este chintesenţa vieţii tale: sufletul tău.
Pentru că el, sufletul, este cu mult mai vulnerabil decât contul de la bancă şi pentru că eşti puternic tocmai prin numărul de cifre care îl alcătuiesc, dai la spate sufletul tău, cu valorile şi slăbiciunile lui. Cum ai putea tu să te împiedici de un ciot, de acest ciot care te mai împunge din când în când?
Şi totuşi, el te urmăreşte şi nu îţi dă pace, amintindu-ţi că înnăscutul nu poate fi ignorat, că ceea ce este al tău dindtodeauna nu se poate disipa în faţa a ceea ce dobândeşti temporar.
nu te poţi piti de evidenţa ta sufletească! Nu poţi ascunde că tânjeşti după liniştea interioară. Nu are rost să te învăluieşti în lucrurile preţioase, dar efemere, folosindu-le ca un scut împotriva firii tale! Deşi crezi că mulţumirea vine tocmai din mulţimea banilor tăi, vei nota pe parcurs insomnii, gânduri agitate, frământări, frici, nelinişti. Asta nu înseamnă decât că sufletul tău îşi cere echilibrul! Şi nu e acel echilibru pe care i-l oferi tu!
Ai grijă de sufletul tău! Hrăneşte-l! Ocroteşte-l! Nu te îndepărta de lucrurile simple care te îmbogăţesc şi oferă-ţi o oră numai pentru tine!
Vezi tu, adesea, oamenii pică îăn caeeaşi capcană, îşi neglijează trăirile sau, mai rău, nu sunt atenţi la dramele personale ale celor pe care, într-un fel sau altul, îi iubesc.
Trăieşti încă în societatea în care bolile sufleteşti sunt mofturi, în care psihologul e doar pentru nebuni, iar Dumnezeu pentru fanatici!
Fii tu primul care evadează din capcana materialismului! Fii tu primul care le arată celorlalţi că un strop de credinţă poate muta munţii din loc! Fii tu primul care arată că durerea in suflet e cu mult mai insuportabilă decât durerea de măsea! Şi, arată-le că neliniştile şi fricile sunt normale, dar că trebuie domolite! Şi că poţi cere ajutorul unui prieten. Sau unul preot. Sau unui psiholog.
Nu te lăsa doborât doar pentru că lumea îţi impune valori materiale! Arată-le că lumea numai prin umanism de va salva!

Desi indecis, meciul asta imi provoaca o fericire de nedescris. Incepand de maine, casa mea nu va mai vui de ...vuvuzele! Yupyyy!

Este invenția care a revoluționat lumea, prin facilitarea fără precedent a comunicării. Aduce afacerilor din telecommunicații bani cu sacii, face oamenii să cheltuiască procente considerabile din venituri pe telefoane din ce în ce mai performante - și, oh, Doamne, pe zi ce trece sunt tot mai performante! - sau pe facturile familiei, unul mie, două soțului, trei copilului :D.
Pe cât de interesantă mi s-a părut ideea de a avea un mobil, pe atât de ooripilată încep să devin de el! Din ce în ce mai mult! Mi se pare că îmi atacă dreptul la timp liber, oricine mă poate deranja oricând, din orice motiv, păstrându-și dreptul de a mă mustra dacă am tupeul să nu răspund sau să îl țin închis: "Dar de ce mai ai, drag[, telefon mobil?". Cu siguranță nu ca să fiu disponibilă pentru oricine, oricând! Căci, zău, unii oameni nici nu se întreabă dacă deranjează sau dacă nu cumva devin agasanți, așa cum nu s-a gândit nici cel care astăzi, la ora 14, nu avea nimic mai bun de făcut să mă sune, atunci când dormeam mai cu spor - înțelegem, doar eu muncesc în noaptea aceasta, el se odihnește!
Mi se pare de mult mai bun simț un mail sau chiar un mesaj pe telefonul mobil. Când devin disponibilă, fac eu la un fel să te contactez într-un fel.
Observ la alții cum fac un adevărat cult din telefonul mobil: și-l accesorizează, îl țin în locuri speciale, dau bani cu duiumul pe unul cât mai performant - al naibii telefon, de parcă nu tot funcția aia de bază te interesează - să deranjezi pe altul și să fii deranjat! Ca să nu mai amintesc de cuplurile disperate, care își vorbesc cu orele de căpătâi, că uită să mai apese și pe butonul ăla roșu, care terminăp apelul! Sau de femeile disperate care consideră că dacă își sună într-o veselie iubiții, nu le mai înșeală și văd în telefonul mobil un adevărat organ de control.

Eu, una, mă gândesc de trei ori înainte dacă este absolut necesar să apelez pe cineva, trimit un mesaj atunci când am ceva de transmis, folosesc Messenger sau Mailul.
Îmi închid mobilul când dorm sau când efectiv nu îmi arde să fiu găsită. Am și eu dreptul la intimitatea mea, nu?

...însă îmi instalează o stare de introspecție soră cu o autoședință de psihoterapie!

Cum e cu empatia, până la urmă? Cum se însoțește ea cu lupta pentru supraviețuire?
Uitându-ne în grădina creștină, nu există mântuire fără iubirea pentru ceilalți!
Amintindu-mi de Darwin, lupta pentru supraviețuire este câștigată de cei mai puternici! Poți fi puternic oprindu-te să plângi orice om de pe stradă?

Vă amintiți de cursa ologilor, când scaunul unuia dintre concurenți s-a răsturnat și toți ceilalți s-au oprit și au trecut împreună de panglica ce marca sfârșitul cursei, considerându-se toți învingători? Oare e valabil și pentru noi, cei normali? Sau noi trăim într-o societate spartanică, unde nou-născuții handicapați erau aruncați la groapa de gunoi?

Eu? Eu cum trebuie să fiu? Eu trebuie să fiu așa cum mă învăța mama, caldă și blână? Sau trebuie să taxez orice urmă de prostie? De ce trebuie să fii șmecher ca să supraviețuiești? De ce voi, adulții, nu ne-ați creat o lume dreaptă? De ce ați permis să se răstoarne scara valorică? De ce tupeiștii ies mereu în față și de ce ceilalți rămân mereu în umbră? Ce fel de societate ne dați moștenire, domnilor adulți? De ce trebuie să renunț la toate cele învățate acasă? De ce România e o junglă?

Oare vom lăsa și noi, tinerii de acum, copiilor societății noastre aceleași tare care mă destructurează pe mine astăzi?

ANTESCRIPTUM:
La mulți ani, Alin! Să ne trăiești sănătos încă 100 de ani, să fii alături de noi cu modul tău cald de a fi! Uite, că până la urmă, Poliția Română poate fi și sufletistă! Dumnezeu să îți ofere tot ce-i mai bun! Și apoi, să nu uiți, că lucrurile frumoase nu apar la tot pasul! Fii cu ochii în patru și cu mintea deschisă! Mii de îmbrățișări!



Oricine s-ar uita peste postările pe care le-am scris anul trecut pe vremea asta, ar observa o oarecare diferență de stil, de tip de subiect abordat. Eram mai dulce, mai spirituală, un pic mai întelegătoare, mă simteam un burte care asimilează emotii, sentimente, gânduri, mă simteam mai voioasa si mai ... lipsită de griji.

În acest iulie mă regăsesc împovărată. Si afundată în materialism! Sunt cinică si putin răutăcioasă, mă las putin afectata de calamitatile care supun romanii la mari incercari (de pildă, gândesc: de ce i-as plânge pe ei? Dacă ar veni vreo inundatie peste mine, nici nu ar avea că să îmi ia! Casă nu am, posibilitatea să îmi iau vreuna nici atât, astfel încât agoniseala mea se duce deja pe apa sâmbetei, în fiecare lună, în buzunarul proprietarei garsonierei în care stau! Asadar, îmi e milă de ei, dar zău, că de mine îmi e si mai milă! Apropo! Pentru mine nu face nimeni campanie, că nu am casă deloc? Niciun teledon, nimic? ...)

Înainte, mă simteam mai empatică. Acum, sunt mai opacă! Înainte, eram mai spirituală, acum ma simt mai bine infipta cu picioarele in pamant!

Ce-i cu mine? Mă transform? În ce?

"Elena Udrea - Doamna prim ministra"!

Ieri l-am văzut pe ilustrul președinte plin de nervi, reacționând bizar și cu totul nepotrivit pentru contextul în care se afla. Să strigi unor oameni aflați în una dintre cele mai crunte încercări din viața lor că sunt ba leneși, ba mincinoși, ba țațe, nu este nici demn pentru un președinte și nici uman pentru oricare ființă de pe acest pământ.

Aș putea să pun gesturile președintelui pe seama faptului că se simțea atacat din stânga și din dreapta și, ca un mecanism de apărare, a atacat și el la rândul lui. În loc să dea niște răspunsuri credibile oamenilor. Dar, nah, de unde să le dea?
Aș putea, de asemenea, să pun gesturile președintelui pe seama nervilor. Probabil că nu e plăcut să cobori din mașina de teren, care te-a scos din Palatul prezidențial și să ajungi în nămol până la brâu, alături de țăranii care îți cer atâtea explicații!

Ce pot eu înțelege din reacțiile președintelui? Printre altele, îl suspectez că își gestionează cu greu emoțiile care îl năpădesc.

Îmi amintesc de lacrimile vărsate atunci când îi spunea că lui Dinu Patriciu ar trebui să îi fie rușine pentru nu mai știu ce sau atunci când a plâns cu lacrimi amare când dragă Stolo i-a pasat candidatura la președinție.

Adăugăm și "țigancă împuțită, găozarule" și scuzăm și pumnul în bot copilului de lângă scenă tot prin proasta gestionare a emoțiilor.

Așadar, sugerăm președintelui să meargă la dezvoltare personală! Nu trebuie să se zgârcească prea mult la bani, deși știm că ar prefera să îi doneze fiicelor lui. Chiar ajută! Mai ales dacă vrea să modifice Constituția și să rămână președinte pe vecie!

1. Pe perioada crizei economice guvernul roman va asigura slujbe pentru someri.. Ele vor fi oficiate de preoti, episcopi si mitropoliti !
2. Hotararea de de Guvern nr. 654321/2010: Datorita cresterii alarmante a numarului de pensionari in raport cu populatia activa, precum si insuficientei fondurilor pentru majorarea pensiilor, Guvernul Romaniei hotaraste:
Art. 1.- Incepand cu data de 01.06.2010 pensionarii vor avea voie sa treaca pe culoarea rosie a semaforului.
Art. 2.- Daca in termen de sase luni nu se obtin rezultatele scontate, incepand cu data de 01.01.2011 trecerea pe culoarea rosie devine obligatorie.

Friday Flowers este ideea Anei.

1. Mi-am descoperit vocaţia! Oricum sunt în căutare de job, bine plătit şi accesibil! Am să mă alătur profesioniştilor de la Glina, sper să am priză la ei şi să mă primească în tagma lor! Luaţi de citiţi din Libertatea:
"La groapa de gunoi Glina este forfotă mare în fiecare zi. Zeci de persoane de etnie rromă scormonesc, de dimineaţa până seara, printre deşeuri după cupru şi fier.
Afacerea Glina îi îmbogăţeşte pe ţigani de ani de zile. Palatele lor răsar precum ciupercile după ploaie, iar autorităţile preferă să ţină în continuare ochii închişi.

Restul reportajului şi sursa foto aici

2. Într-un editorial din Ziarul Financiar de luni, capitaliştii sunt chemaţi la Unire! Tot aici se argumentează de ce guvernarea pesedistă a fost mai liberală decţt catastrofala guvernare liberală de azi: "Din păcate, economia, mediul de afaceri, antreprenorii, companiile, angajaţii au avut o şansă economică extraordinară între 2005 şi 2008 pe care o pierd acum, din cauza luptelor politice, din cauza proastei administrări a statului (economistul-şef al BNR spune că guvernul Năstase, social democrat, a fost mai responsabil în administrarea ţării decât cel liberal, guvernul Tăriceanu), dar şi a faptului că au rămas constant la mâna clasei politice şi a administraţiei fiscale, sanitare, medicale, judecătoreşti etc." - mai multe aici

3. Jurnalul Naţioinal citează Mesajul Comisiei Europene către cetăţenii ţarilor aflate în recesiune! Românii oare au urechi de auzit?

""Saracia are leac. Nu credeti guvernele ca nu au bani. Faceti presiuni asupra politicienilor!".

Citiţi aici!

4. În Formula As de azi există o sinteză delicioasă a amintirilor dulci ale copilăriei! Nu puteţi citi decât în ediţia print! Merită!

5. În noapte, versurile se ţin de capul meu:

România doarme!
Va muri de foame
C-au crescut taxele
Ş-au scăzut salariile!

Viaţa de criză e plină de gust...amar!

Mulţumim ilustrului Traian Băsescu şi preamăriţilor lui alegători pentru că ne-au acordat şansa să trăim aceste vremuri de discretă bunăstare, de vagă stabilitate financiară! Rar îţi este dat să trăieşti asemenea clipe la limita subzistenţei! Mă simt onorată să trăiesc aceste vremuri, despre care istoria va păstra amintiri tulburi, despre un Guvern competent şi un preşedinte jucător (se joacă cu vieţile românilor)!
Îl rugăm pe Dumnezeu să nu adauge acestor experienţe mirobolante şi umflarea Dunării şi revărsarea ei peste Olteniţa, că nu putem să ducem atâta trai bun, pe care chiar magistralul nostru preşedinte ni l-a urat!

Să trăiţi bine!