
Dimineața este prilejul reinventării. Dimineața este pentru cei optimiști o ocazie minunată să dea la o parte eșecurile zilei ce a apus și să privească dintr-un alt unghi oportunitățile ce iau naștere cu noua zi.
Diminețile sunt ferestre deschise către noi experiențe. Mintea și corpul își încarcă mădularele cu energie, se descarcă prin vis de apăsările din ziua precedentă, pentru a lăsa loc bucuriei unui nou început cu entuziasm.
Ei bine, aceasta este o dimineață spectaculoasă, cu raze care invadează camera! În această dimineață nimeni nu are dreptul să fie încruntat! Freamătul noii vieți ce este pe cale să înmugurească trebuie să fie respirat de fiecare dintre noi!
Bună dimineața!
Deși Dunărea a fost lângă mine dintotdeauna, iar mie mi-a plăcut să o vizitez periodic, nu am văzut-o niciodată iarna. Ieri, curiozitatea a venit tăvălug peste mine...Oare care este spectacolul Dunării iarna?




Totul împrejur este de un alb imaculat. Vântul bate mai rece decât în oricare alt ungher al orașului. Deasupra mândrei Dunări domnește ceața aburindă. Tăblița care anunță "finele" Olteniței șade singură în plapuma de zăpadă. Nu e gheață la mal. În schimb sunt bucăți de gheață care alunecă înspre aval. Unde se duc? Unde se duc toți fulgii aceștia de zăpadă care curg cernut ...ca-n povești?
Dunărea mi-a părut singură. Și atât de glacială...Deși sunt câteva ambarcațiuni care îi străpung rochia cu fiarele lor reci și necruțatoare, Dunărea e solitară...Are cu totul alt aer decât cel pe care vi-l prezentam
aici...
Am reușit cu greu să păstrez pe cameră sunetul Dunării geruite. Mâinile își cereau dreptul la căldura buzunarelor. Am să împărtășesc în curând cu voi cele 30 de secunde...de Dunăre...
...și a inundat-o cu zăpadă. Și a poleit-o...

...și i-a îmbrăcat copacii în haine pure...


...pe un ger ca acesta, numai sufletele frumoase rezistă: