Se afișează postările cu eticheta legea educatiei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta legea educatiei. Afișați toate postările
CORA
Educaţia unui copil - fie că vine de la părinţi ori de la societate, prin şcoală, presupune, dincolo de o atenţie sporită, afecţiune, transmitere de informaţii, formare de atitudini, o riguroasă investiţie. 
Încă de când se naşte, în copil se investesc bani şi speranţe. De la scutece la laptele praf, de la vise legate de viitorul lui strălucit - părinţii investesc. Copilul creşte, părintele investeşte. Din ce în ce mai mult. Şi cu atât mai mult părintele evaluează progresul copilului spre speranţele lui. Şi, bineînţeles, dacă copilul se îndreaptă într-acelaşi punct, părinţii se declară mulţumiţi şi mândri. Mândri de progenitura lor. 
Copilul ajunge la şcoală. O altă investiţie. De data aceasta a statului. Statul investeşte în infrastructură educaţională şi resursa umană - de la cadre didactice la instalator - având ca scop educarea, formarea copilului. Aşadar, preia în custodie, cu sfert de normă, copilul. Are şi statul, prin şcoală, un scop care stă frumos scris în Legea Educaţiei. Cu cât copilul se comportă aşa cum toată lumea se aşteaptă, cu atât oamenii şi statul sunt mai fericiţi. Părinţii investesc în continuare: bani pentru pregătiri suplimentare, speranţe din ce în ce mai mari. Copiii învaţă bine, citesc, merg la olimpiade, la concursuri, sunt încununaţi cu lauri. Părinţii, profesorii, până şi instalatorul le recunosc meritele şi sunt mândri de ei. STOP!

În tot demersul proiectat să fie perfect, apar probleme în paradis. Copilul nu vrea să se îndrepte în acelaşi sens cu speranţele părinţilor. Copilul nu poate - ba din cauză unor probleme fiziologice, ba din cauza unei dezvoltări mai încete, ba din cauza unor resurse intelectuale mai mici - sau poate copilul nu vrea - pentru că este independent sau chiar îndărătnic. 

În câţiva ani de experienţă de lucru cu acest tip de copiii care nu se pliază pe dorinţele părinţilor şi pe dezirabilitatea profesorilor, am constatat că în aceşti copiii nici nu se prea investeşte. În primul rând, părinţii sunt dezamăgiţi, copilul NU ESTE CUMINTE, copilul NU ESTE ASCULTĂTOR, MERITĂ DE LA MOŞUL O NUIELUŞĂ. În al doilea rând, în urma evaluărilor, copilul nu se încadrează nici la şcoală în rândurilor celor buni. Părinţii sunt o dată în plus dezamăgiţi şi se comportă ca atare: îl cicălesc, îi vorbesc răstit, îl dojenesc pentru orice pas greşit. Copilul resimte dezamăgirea părinţilor, îşi traduce în minţişoara lui că NU ESTE UN COPIL BUN şi tapiţează palatul sufletului cu frustrări, pe care nu le va putea rezolva, comportamentul lui poate deveni cu atât mai indezirabil. Se îndepărtează de părinţi, se îndepărtează de ei înşişi.

Pentru că nu este copil de excelenţă, nu se investeşte prea mult în el. Nu ai să îl găseşti nici la cercul de dans, nici la cel de artă. Nu ai să îl găseşti nici la pregătirile suplimentare, pentru că nu e copil de olimpiadă. Nu ai să îi găseşti numele nici pe pereţii şcolii, pentru că nu aduce diplome.Nu ai să îl găseşti nici în centrul familiei acasă.

Ai să îl găseşti totuşi în discuţiile din cancelarie sau în discuţiile din familie: nu ştiu ce să mă mai fac cu el. Nu mă ascultă. Nu face nimic toată ziua. Face numai rele. 

Pentru că da, copilul face ce poate ca să ne atragă atenţia. Ştie din start, asumat, că NU E COPIL BUN (aude asta mereu de la noi) şi face ce se pricepe pentru a atrage atenţia. Acea atenţie pe care noi o îndreptăm cu precădere înspre copilul mai bun este cerşită prin toate mijloacele de copilul pe care îl etichetăm ca fiind rău.

Eugenismul venit de la spartani se aplică cu succes şi în familiile şi şcolile româneşti. Copiii puternici, inteligenţi, sănătoşi sunt cei care PROMIT. Sunt cei în care investim cel mai mult. Ceilalţi se "aruncă" în groapa ruşinii. Nu îi mai aruncăm precum spartanii în groapa de gunoi, însă îi învelim în cuvinte urâte, în cuvinte repezite, în etichitări pe care şi le asumă, în vorbe grele, într-o critică continuă, critică grea.

Poate că este un proces normal al speciei umane să îşi selecteze membrii cei mai puternici.

Însă, atâta timp cât copiii de tot felul încă există, ar trebui să lăsăm deoparte mândria şi ruşinea. Să luăm la purtător responsabilitatea. Şi să INVESTIM în copiii noştri, bani şi speranţe. 

Vedeţi culmea investiţiei în copii? 

Într-un "copil bun" investeşti mai mult, considerând că are şanse mai mari. Tu crezi despre tine că eşti un părinte sau profesor bun.

Într-un "copil slab" investeşti mai puţin. Chiar şi tu crezi atunci despre tine că eşti un părinte sau profesor slab. Copilul slab se întăreşte. Cu investiţie. El are nevoie de cea mai mare investiţie. Cu cât este mai slab, tu cu atât mai mult trebuie să investeşti în el: bani şi speranţe. Cu atât îl vezi avansând, cu atât mai mult te consideri un părinte sau profesor bun.
CORA
"Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor studia Istoria şi Geografia României în limba maternă, după manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în română, în care vor fi transcrise toponimia şi numele proprii româneşti, iar Limba română se va preda după programe şi manuale speciale". (sursa Mediafax)

Am să mă abțin teribil să coomentez această reglementare. Nu sunt de acord cu ea. Indiferent de ce ar spune principiile pedagogiei multiculturale.

Acest articol mi se pare semnul trecerii UDMR la guvernare si sensibilitatea pe care o are PDL față de prezența acestui partid în majoritatea parlamentară. Totuși, această dependență ar trebui cenzurată!!!
CORA
"Programa şcolară va acoperi 75% din orele de predare, lăsând la dispoziţia cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei respective pentru a-i ajuta pe copiii cu probleme speciale de învăţare, pentru consolidarea cunoştinţelor tuturor elevilor sau doar pentru lucrul cu cei cu performanţe". (sursa Mediafax)

Aceasta este una dintre prevederile cu care sunt perfect de acord. Până acum, profesorul a fost țintuit de programele școlare și de timpul, de cele mai multe ori scurt. În fond, despre aerisirea programelor tot vorbim de câțiva ani încoace, fără rezultate, însă. Pentru că există o sumedenie de orgolii, care de care mai mari, care nu se lasă cu una cu două, și nu vor cu niciun preț să scoată studiul ecuațiilor cu mii de necunoscute și al aparatului digestiv al viermișorilor roz cu ochi verzi :D.

Sunt conștientă că dispariția anumitor informații sau discipline implică și dispariția unor norma didactice. Sper ca specialiștii ministerului să poată introduce la timpul potrivit, modificările, treptat, astfel încât resurse umană să aibă cât mai puâin de suferit.
CORA
"O grupă din învăţământul preşcolar va avea în medie 15 copii, o clasă pregătitoare va avea 20 de elevi, în timp ce una din învăţământul gimnazial, liceal şi postliceal va include în medie 25 de şcolari, potrivit proiectului Legii educaţiei". (SURSA Mediafax)

Calitatea actului educațional se măsoară, printre altele, prin timpul pe care cadrul didactic îl alocă fiecărui elev în parte. Nevoia de sprijinul cadrului didactic este cu atât mai mare cu cât copilul este mai mic.

În prezent, legal, o grupă de copiii trebuie să fie formată, în medie, din 20 de copii. Noua lege a educației scade numărul de preșcolari necesari pentru formarea unei grupe. Mi se pare binevenită această măsură, însă, numărul mi se pare încă mare. Maxim 10 copii sunt suficienți pentru o grupă. În condițiile în care se solicită act educațional înalt calitativ. Este știut că particularitățile vârstei preșcolare sunt diferite de cele de acum 10-15 ani. De aceea, și "fizionomia grupelor" ar trebui să fie alta. Nu ne mai permitem să stăm cu 30 de copii într-o grupă.

Ceea ce este însă, de necontestat, sunt condițiile materiale și bugetare. Știu de deficitul de grădinițe, știu de dorința Ministerului de a disponibiliza cadre didactice. Cât mai multe. Însă, riscul este lipsa calității. pe care nu și-o asumă guvernanții. Ci societatea.
CORA
MECTS finanţează, anual, competiţii între şcoli pentru evaluarea instituţională a fiecărei unităţi din punct de vedere al incluziunii şi performanţei, în funcţie de rezultate acestea fiind clasificate pe cinci niveluri: "excelent”, "foarte bun", "bun", "satisfăcător" şi "nesatisfăcător". (sursa Mediafax)

Discuțiile legate de performanță în educație, mi se par, în forma în care au loc ele prin media, total greșite. Vorbim despre rezultate excepționale, despre olimpici, despre recorduri, despre EXCELENȚĂ, uitând că educația este pentru oameni, pentru copii, pentru noi, cei care suntem atât de diferiți, cu potențe intelectuale diferite, care se întind uniform pe o scală de la 0 la 10. Putem avea elevi de excepție sau putem avea elevi cu cerințe educative speciale. Sau poate elevi normali, unii muncitori, alții leneși. Cine poate spune care este o școală performantă? Cine poate spune care este o școală nesatisfăcătoare? În funcție de ce criterii se aleg aceste școli? În funcție de numărul de olimpici sau în funcție de procentul de incluziune? (este necesară aici o clarificare conceptuală a cuvântului "incluziune", care presupune includerea eficientă a elevilor cu cerințe educative speciale în școlile de masă).
Se naște, evident, întrebrea: și dacă o școală are numai elevi normali...nici supradotați, nici cu cerințe educative speciale, acesta fiind exemplul școlilor de cartier. Va fi aceasta o școală nesatisfăcătoare? Doar pentru că elevii săi nu sunt supradotați (căci, sinceri să fim, la modul în care arată subiectele de la olimpiade, numai supradotații pot obține rezultate miraculoase)?
Din punctul meu de vedere, nu performanța ar trebui sa facă diferența, ci calitatea. Calitatea climatului educațional, a actului educațional, a tot ceea ce se întâmplă într-o școală.
Performanța elevilor mi se pare un criteriu neadecvat, puțin relevant. Ah. Poate cei care au gândit legea s-au gândit la alt aspect, care mi s-ar părea relevant, însă greu de pus în practică.
Performanța unui elev poate fi stabilită în funcție de propriile rezultate și obiective de atins. De pildă, dacă un elev în clasa a V-a se află la un anumit nivel, de nota 6, de exemplu, iar în clasa a VI-a va ajunge la nivelul notei 8, atunci putem vorbi de performanță. Pentru Minister, performanța nu e notabilă. Elevul nu e olimpic. Însă pentru elev, dar și pentru profesori, performanța este una fundamentală.
Mă tem că nu la acest aspect se referă prevederile noii legi. Și mă tem că vom rămâne agățați de mania olimpiadelor, ignorând masa populației școlare, care nu deține aptitudini școlare de excepție, dar care merită atenție sporită.
CORA
Există, actualmente, o practică tacit executată, conform căreia, conducerea sistemului de învățământ (minister, inspectorate, unități de învățământ) este afiliată politic partidului de la Putere.

Noul proiect de lege a educației prevede:

"Directorul şi directorul adjunct al unităţii de învăţământ preuniversitar nu pot fi membri de partid pe perioada mandatului, iar în mediul academic ocuparea simultană a unei funcţii de conducere în universitate şi a uneia de demnitate publică este interzisă, potrivit proiectului Legii educaţiei". (Sursa Mediafax)

Dacă acesta este un pas înainte pentru depolitizarea sistemului, e perfect. Însă, am îndoielile mele legate de acest aspect. Știm cu toții că există forme tacite de susșinere politică. În fond, nu semnătura de adeziune este modalitatea fundamentală de a susține un partid. Oricine poate fi simpatizant al unui partid, fără să semneze vreo adeziune. Iar aceste susțineri subterane se vor consolida cu siguranță în urma apariției acestei legi.

Un singur lucru mă bucură. Că cei ce nu se vor supune politic, vor avea motivul întemeiat al conformității cu Legea.
CORA
Actualul sistem de formare inițială a cadrelor didactice se bazează pe absolvirea unor studii de licență de specialitate (limba și literatura română, matematica, biologie, fizică etc), la care se adaugă obligatoriu pentru cei care doresc o carieră didactică, un modul psihopedagogic. Nu mă pot abține să nu comentez malițios asupra acestui tip de pregătire pedagogică, dat fiind că știu destule cazuri în care modulul era superficial tratat de studenți. De asemenea, motivația lor pentru urmarea acestuia este una destul de scăzută, doar dorința de a acumula cât mai multe credite transferabile fiind cea care îi îndemna să se înscrie la acest modul.

Noul proiect de lege face următoarea propunere:
"Formarea profesională se va face obligatoriu în mai multe etape, ce cuprind studii de licenţă de trei ani într-o specializare ştiinţifică, masterat didactic de doi ani şi stagiu practic de un an". (citat Mediafax)

Întrebarea mea legată de acest subiect este: Ce se va întâmpla cu prezentul modul psihopedagogic?

De asemenea, îmi permit următoarele comentarii:
1. Introducerea masteratului didactic ca formă obligatorie de formare inițială a cadrelor didactice mi se pare binevenit. Formarea psihopedagogică va avea loc în mod temeinic, extins, aplicat. Ideea este preluată din sistemul finlandez, unde înalta calificare a cadrelor didactice este cheia succesului învățământului lor de calitate, care îi propulsează de ceva ani în topul țărilor cu scoruri ridicate la testările PISA.
2. Faptul că, în sfârșit, la catedră vor păși pedagogi, profesori, și nu specialiști, mi se pare un pas înainte. Până în prezent, la catedră ajungeau specialiști. Avem de-a face cu matematicieni, biologi, fizicieni etc. Pregătirea psihopedagogică se consolida odată cu experiența. De acum vom avea parte de profesori de matematică, profesori de biologie, profesori de fizică etc. Din eexperiența proprie știu că un bun pedagog poate preda orice conținut științific. Însă un conținut științific nu poate fi predat de oricine.
3. Anul de stagiu de practică mi se pare binevenit. Fac din nou apel la experiența mea, numai eu știind cum am reușit să supraviețuiesc orbecăirii mele ca profesor debutant. Care totuși, aveam o pregătire pedagogică solidă.
4. Ministerul propune burse masterale echivalente cu un salariu lunar al unui profesor debutant. Ar fi binevenite informații suplimentare legate de modalitatea de acordare a acestor burse: pentru ce categorii de masteranzi va fi acordat, pe ce criterii, pe ce perioadă (an universitar, an școlar).
5. Proiectul de lege propune ca în 10 ani de la intrarea în vigoare, toate cadrele didactice trebuie să absolve acest masterat didactic. Ce se întâmplă, însă, în cazul în care cadrele didactice refuză? Vor avea loc concedieri în masă? Ce se va întâmpla cu cadrele didactice care vor mai avea doar 12 ani de activitatea de la intrarea în vigoare a legii?
6. Singura mea îndoială este legată de motivația absolvenților ciclului I de licență de a urma cursurile masteratului didactic. Mă întreb dacă aceștia vor dori să urmeze aceste cursuri, care vor dura 2 ani, totuși. Și asta ca să pătrundă într-un sistem de salarizare rușinos. Unul dintre riscurile acestei decizii este legat de faptul că este posibil ca absolvenții să nu aleagă masteratul didactic, iar în timp, să apară o nevoie acută de cadre didactice.
În prezent, mulți tineri părăsesc sistemul, tocmai din cauza salariului mic. Mă gândesc, totuși, că această decizie va conduce la o salarizare în conformitate cu supraspecializarea. Însă, nu m-ar mira ca salariile să fie la fel de mici. Oricum, vom scăpa, sper, de stigmatul care devine îngrijorător, care spune că profesorii sunt slab pregătiți.
CORA
Lumea educațională este în vervă. Pentru că ministerul de resort propune o nouă lege a educației, lege care aduce o serie de schimbări, ce zdruncină vechiul sistem. Nu mult, dar suficient de mult cât dezbaterile să curgă în media, cât nemulțumirile să apară precum ciupercile după o ploaie zdravănă.

Am frunzărit și eu noul proiect de lege, despre care am certitudinea că va fi adoptată în Parlament. Între noi fie vorba, părintele acestei legi este domnul profesor Miclea, membru al Comisiei Prezidențiale de Educație. Legea a stat în sertarul prezidențial, până la consolidarea pedelistă în Parlament, pentru ca aceasta să fie adoptată fără amendamente majore.

Unele schimbări pe care le-ar produce actuala formă a proiectului de lege mi se par de-a dreptul binevenite. Celelalte nu mă deranjează, însă am anumite rețineri în ceea ce privește viabilitatea lor sau legalitatea cu care vor fi aplicate.

Într-o serie de comentarii, am să realizez o "dezbatere" personală cu privire la prevederile noului proiect de lege. Formarea mea de pedagog și meseria de profesor dau, probabil, consistență părerilor mele.
Comentariile voastre sunt binevenite, chiar dacă sunt comabante ale ideilor mele. Din conflictele de idei apare progresul, nu-i așa?