Flori de Crivăț! Mulțumesc!

Tabloul care o inchipuie pe Gala ‘Leda Atomica’ se incadreaza in acelasi stil nonconformist si modern al lui Dali. Operele sale sunt pline de intelesuri ascunse si de simboluri greu de descifrat. Lucrarea ‘Leda Atomica’ are drept substrat eterna dihotomie “esenta vs. aparenta”. Toate elementele din pictura plutesc chiar daca in aparenta acesta se ating. Gala pare sa atinga capul lebedei si sa atinga piedestalul insa in realitate leviteaza. Intentiile acesteia raman ascunse lasand loc la interpretari.

Misterul care te inconjoara te aseamana cu Gala, femeia pe care Dali a incercat sa o descopere toata viata gasindu-i intotdeauna noi fatete pe care le-a imortalizat in lucrarile sale.


Acesta este rezultatului unui QUIZ care mi-a părut tare interesant de pe Kudika.

Mariana propune o leapșa cu dedicație pentru FEMEIE! Regula jocului constă în postarea unei poezii despre femeie și o fotografie reprezentând feminitatea!

Versurile despre femeie care îmi plac sunt în engleză, sper să mă iertați pentru asta!








You are a woman,
A strong woman,
A grown woman,
One who WON'T give me what I want just cause I want it woman.

He needs you woman,
A loving woman,
Non-trusting woman,
One who knows the difference between right and wrong woman.

I found a woman,
You're one of em,
So many love em,
You just need to see the places you can be woman.

Hear me woman,
Don't fear me woman,
You're near me woman,
We all face strife, gotta change yo life woman.

See me woman,
No fake or frontin,
Can't be me woman,
For I am a man and you need to be a WOMAN!

Iar mesajul din finalul poeziei este interesant:

['Enpowering women since the age of -9 months :) ']
Tamell Bailey

Am deosebita încântare să pasez această leapșa către masculii din blogosferă: Manu (sper ca până la vacanța viitoare să preia leapșa), Matei, Nicu, Rebelu, Sergiu, Florin. Și, bineînțeles, o pot prelua și alți masculi. Fetelor, chiar și voi puteți prelua leapșa!

Sursa aici
Sursa foto aici

Cu ceva seri în rumă am văzut alături de prieteni un film care, recunosc, m-a tulburat.
Pe Edith Piaf o știam doar din melodiile ei, fără să cunosc niciun detaliu despre viața ei. Despre modul cum a trecut de la mahala la marile scene ale New York-ului, de la anonimat la celebritate, de la agonie la extaz și...de la extaz la suferință cumplită. Să fi fost sănătatea șubredă de vină pentru agonia prematură a cântăreței, sa fi fost viața tumultuoasă sau să fi fost vorba doar de destin?
Dincolo de toate acestea, rămân bijuterii melodice, în limba mea iubită, limba franceză! Și mai rămâne ceva, dincolo de toate acestea: PASIUNEA nemărginită pentru muzică și pentru spectacol!

Recomand tuturor celor care sunt îndrăgostiți de muzică, de acordurile franțuzești, de Edith Piaf, să se înfrupte din atât de bine realizatul film, LA VIE EN ROSE.

Mihai Eminescu - Epigonii (Recita Vistrian Roman)
Asculta mai multe audio Diverse
Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine
Şi în jur parcă-mi colindă dulci şi mândre primăveri,
Sau văd nopţi ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii şi cu râuri de cântări.

Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere:
Cichindeal gură de aur, Mumulean glas de durere,
Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist şi mic,
Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
Cantemir croind la planuri din cuţite şi pahară,
Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.

Liră de argint, Sihleanu, - Donici cuib de-nţelepciune,
Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune
Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb;
Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată?
S-au dus toţi, s-au dus cu toate pe o cale ne'nturnată.
S-a dus Pann, finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb.

Eliad zidea din visuri şi din basme seculare
Delta biblicelor sunte, profeţiilor amare,
Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nţeles;
Munte cu capul de piatră de furtune detunată,
Stă şi azi în faţa lumii o enigmă n'explicată
Şi vegheaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres.

Bolliac cânta iobagul ş-a lui lanţuri de aramă;
L-ale ţării flamuri negre Cârlova oştirea cheamă,
În prezent vrăjeşte umbre dintr-al secolilor plan;
Şi ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii,
Palid stinge-Alexandrescu sunta candel-a sperării,
Descifrând eternitatea din ruina unui an.

Pe-un pat alb ca un linţoliu zace lebăda murindă,
Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă -
Viaţa-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău;
Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare,
Şi din liră curgeau note şi din ochi lacrimi amare
Şi astfel Bolintineanu începu cântecul său.

Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită,
Rumpe coarde de aramă cu o mână amorţită,
Cheamă piatra să învie ca şi miticul poet,
Smulge munţilor durerea, brazilor destinul spune,
Şi bogat în sărăcia-i ca un astru el apune,
Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet.

Iar Negruzzi şterge colbul de pe cronice bătrâne,
Căci pe mucedele pagini stau domniile române,
Scrise de mâna cea veche a-nvăţaţilor mireni;
Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute,
Zugrăveşte din nou, iarăşi pânzele posomorâte,
Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni.

Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,
Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri,
Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
Acum secolii străbate, o minune luminoasă,
Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.

Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,
Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,
Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,
El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,
O aşează-n tron de aur, să domnească lumi rebele,
Şi iubind-o fără margini, scrie: "visul de poet".

Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte,
Visul apelor adânce şi a stâncelor cărunte,
Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal,
El deşteaptă-n sânul nostru dorul ţării cei străbune,
El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune,
Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sombru şi regal.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

Şi de-aceea spusa voastră era suntă şi frumoasă,
Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă,
Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni.
S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;
Noi suntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;
Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!

Voi, pierduţi în gânduri sunte, convorbeaţi cu idealuri;
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur şi rece - marea noastră-i de îngheţ,
Voi urmaţi cu răpejune cugetările regine,
Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine,
Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergéţi.

Cu-a ei candelă de aur palida înţelepciune,
Cu zâmbirea ei regală, ca o stea ce nu apune,
Lumina a vieţii voastre drum de roze semănat.
Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră,
Ce la vântul cald ce-o mişcă cântări molcome respiră;
Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat.

Noi? Privirea scrutătoare ce nimica nu visează,
Ce tablourile minte, ce simţirea simulează,
Privim reci la lumea asta - vă numim vizionari.
O convenţie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciună;
Aţi luptat luptă deşartă, aţi vânat ţintă nebună,
Aţi visat zile de aur pe-astă lume de amar.

"Moartea succede vieţii, viaţa succede la moarte",
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoană şi simbol;
Numesc sunt, frumos şi bine ce nimic nu însemnează,
Împărţesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Şi pun haine de imagini pe cadavrul trist şi gol.

Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită
Unor lucruri n'existente; carte tristă şi-ncâlcită,
Ce mai mult o încifrează cel ce vrea a descifra.
Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate,
Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate.
Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea.

Rămâneţi dară cu bine, sunte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină, -
Toate-s praf... Lumea-i cum este... şi ca dânsa suntem noi.

1870, 15 august

MIHAI EMINESCU către VERONICA MICLE (scrisoare de iubire)
Vezi mai multe video Diverse

La prelungirea unui party de mega importanţă precum Revelionul, care durează trei zile şi trei nopţi, se nasc fel de fel de dispute.
În această seară, de exemplu (care era mai degrabă înspre noapte), am început o lungă şi controversată discuţie asupra culorilor. Două tabere, evident:
Tabăra 1 (din care făceam şi eu parte): culorile primare sunt roşu, galben şi albastru
Tabăra 2: culorile primare sunt roşu, verde şi albastru!!!
Am sărit că arsă! Cum verde? Când este evident că verdele este culoare binară, dat fiind că se formează din galben şi albastru. Parcă şi văd planşa cu care venea profa de educaţie plastică şi ne vorbea despre culori...şi care arăta cam aşa:
Tabăra 2, din care făcea parte un amic ce a urmat un curs de procesare digitală video...ceva de genul..o ţinea una şi bună...verdele e culoare primară!
Nici bine nu ajung acasă, că am şi apelat la monsieur Goagăl, vorba aia...Băsescu ştie ce zice când zice că nu ne mai trebuie şcoală...şi..ce citesc...că şi verdele este culoare primară. Dar, în anumite contexte.
"RGB (red, green, blue) sunt culorile primare folosite in tehnologia de afisare electronica a imaginilor color (ecrane TV, de calculator), dar in tipografie, de exemplu, se foloseste alt set de culori primare pentru compunerea imaginii colorate: cyan (albastru-turcoaz), magenta (un fel de cyclam), galben si negru" (informaţie preluată de aici). Iată cum arată culorile primare în tehnologia digitală:

Concluzia 1: şcoala nu m-a scos chiar aşa tâmpită!
Concluzia 2: totul în viaţă e relativ şi contextual!
Concluzia 3: la un pahar de vorbă la ceas tărziu în noapte, nu toate discuţiile sunt tâmpeşti! Cichiar constructive!
Întrebare: Fiti sinceri, voi care ştiaţi că sunt culorile primare? :)

Foto preluate de aici şi aici.

Îl ştiam pe Brâncuşi de mult timp. Însă geniul lui Brâncuşi l-am descoperit în facultate, atunci când cercetam rosturile psihopedagogice ale artei. De atunci m-am înrăgostit de "Cuminţenia Pământului" şi de "Măiastra".
Geniul lui Brâncuşi a revoluţionat lumea sculpturii, a deschis noi orizonturi în artă. Operele care îmi plac cel mai mult sunt Ador Măiastra pentru îndrăzneala cu care se ridică, străpunge eterul şi pentru faptul că e gata mereu să ZBOARE. Este fascinantă povestea Măiastrei, a Păsării în văzduh de mai tărziu, a istoriei ei, a modului în care Brâncuşi a descoperit forma ei desăvârşită. Brâncuşi a descoperit pasărea ascunsă în piatră!


Recent, o galerie de artă a iniţiat un top al celor mai mari artişti ai secolului trecut. Brâncuşi a ocupat chiar şi primul loc. Pe bună dreptate! Eu l-am votat! O faceţi şi voi?

http://www.saatchi-gallery.co.uk/artvote

Mulţumesc, Mariana!

J'aime la France et surtout j'aime le Français: C'est mon professeur de l'école secondaire qui m'a enseigné cette langue et qui m'a enseigné de l'aimer. C'est la langue des amoureux, la langue de mon adolescence, la langue de mes rêves.
J'aime la culture francaise: j'aime Victor Hugo, Baudelaire, Dumas ou Voltaire; j'aime la Tour Eiffel, la Sacré Coeur, la Vallée de la Loire; j'aime Dassin et Patricia Kass; j'aime Ravel, Gaugain, Bizet et Cézanne. J'aime Louis de Funès et j'adore Gérard Depardieu.
Donc, aujourd'hui, quand on fête la République, la Liberté, l'Égalité et la Fraternité, je crie à l'entière blogospfere: j'aime la France!

Pour vous tous:




bolero-ravel
Asculta mai multe audio Muzica

Je vous prie de nu me pas juger pour les fautes d'ortographe ou de grammaire. Il y a 4 ans que je n'ai pas écrit en Français. :(

Cum mă plimbam eu în lungul şi latul Olteniţei, aruncându-mi ochii prin vitrine, îmi lovesc privirea de nişte minunăţii. Una dintre croitoriile din oraş are magazin propriu de cămăşi bărbăteşti şi mi-am făcut un obicei de a cerceta noile modele. Numai că, de data aceasta, m-am minunat de aranjamentul vitrinei. O busolă veche, un aparat foto vechi, un ceas de buzunar, un binoclu învechit. Am admirat pret de-un sfert de ceas frumuseţile, după care am plecat cu gândul la ...antichităţi. Şi prin Bucureşti rămân uitată în faţa vitrinelor magazinelor-anticariat.
Aşa mi-am amintit că am şi eu acasă câteva obiecte interesante. Şi azi de dimineaţă le-am căutat cu mult sărg, căci mama le-a "pus bine". Împreună ne-am uitat peste fotografii şi vederi vechi, pe care maman le păstrează de la bunica ei. Astfel, încărcătura valorică este şi mai mare. Căci una e să priveşti imagini vechi, care nu-ţi spun nimic şi alta e să pătrunzi în intimitatea acelor vremuri şi să detalii din viaţa strămoşilor tăi.
Aşadar, dau startul unei noi rubrici, "Pasiuni vintage"!

Trec printr-o nouă pasiune! Am depăşit perioada pesiunii pentru culoarea roşie. Acum am ajuns la...CAMEE! Cu totul întâmplător mi-am achiziţionat un colier foarte frumos cu camee. L-am pus de îndată la gât şi, de atunci, am constatat că nu ot să mai ies din casă fără el. E clar, mi-am zis. Am o nouă pasiune. Şi îmi port cameea cu multă mândrie! Stă atât de somptuoasă pe suportul colierului, la baza gâtului! Are un sidef ce-i dă o sumedenie de nuanţe: verde, albăstrui, mov, roşu pe alocuri!
Iar profilul fetei suave este atât de fin reliefat, precum şi floarea pe care o poartă în părul rebel strâns!
Bun...m-am îndrăgostit de cameea mea. Şi totuşi, ce e cameea? Am întrebat-o pe mama, mi-a zis ea câte ceva, mi-a vorbit şi despre un deo-parfum de pe vremuri :)(ce ciudat sună asta), care se numea Lady Cameea! Şi am ajuns la minunantul Google, care zice aşa: "Cameea este un simbol al modei de la curtile regale, un tip special de bijuterie sculptata, foarte populara in secolele XIX si XX .In general, cameea infatiseaza portretul unei femei sau al unui zeu din mitologia greaca ori romana"., într-un material pe care îl puteţi citi aici , CAMEEA - ÎNTRE VINTAGE ŞI MODERN!
Bun! Acum se explică de ce poposesc de multe ori pe blogurile cu produse vintage. Aşa pot dovedi că am o pasiune deosebită pentru lucrurile preţioase.
Ce mai! Iubesc CAMEEA!

Am primit de la Diana, aşa că am să redau nişte versuri care îmi sunt foarte dragi. Ele construiesc două poezii, "Epigonii" a lui Eminescu (dar pentru că este atât de lungă am să scriu doar versurile care mă mişcă cel mai mult) şi "Lună în câmp" a lui Nichita Stănescu. Înfruptaţi-vă:

EPIGONII

[...]
Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!
[...]
Rămâneţi dară cu bine, sânte firi vizionare,
Ce făceaţi valul să cânte, ce puneaţi steaua să zboare,
Ce creaţi o altă lume pe-astă lume de noroi;
Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină,
Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină -
Toate-s praf... Lumea-i cum este ... şi ca dânsa suntem noi.
de Mihai Eminescu

LUNă ÎN CÂMP

Cu mana stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vânători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
0, tinde-ţi mâna stânga către ei

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub lună-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur se şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă rasfrang
... şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.
de Nichita Stănescu

Şi acum, premiu pentru voi:

Gaston Bachelard numeşte Pământul Magna Mater, îl consideră Matricea Universală şi îi acordă semnificaţii duale: din Pământ este zămislit totul, în Pământ se întoarce totul. Pământul este ca un pântece din care orice lucru ia naştere, Pământul este sicriul în care orice lucru ajunge după moartea sa. Lutul, piatra, ţărâna - toate sunt ipostaze ale Pământului, care au născut reverii poetice emblematice.

Pentru că astăzi am tot vorbit despre dualitate, despre apă, ca element primordial, despre opoziţia ei cu focul, nu pot să nu ataşez ideilor mele şi imagini în flăcări. Stau sub o zodie de foc, ard cu intensitate, mă sting uşor, dar la o adiere de vânt revin cu putere. Totuşi, Focul este veşnic, focul este simbol al vieţii, focul emană căldură. Şi totuşi, focul mistuie, focul distruge. Dar focul purifică.
*Vă recomand cu ocazia aceasta un autor care a disecat simbolistica celor patru elemente primordiale: apa ("Apa si visele"), aerul ("Aerul si visele"), focul("Psihanaliza focului") si pământul ("Pământul şi reveriile odihnei" şi "Pământul şi reveriile voinţei"): Gaston Bachelard - pe care l-am descoperit şi studiat în facultate, la Antropologie. Merită citit!

Astăzi, deşi aveam programată o întâlnire scurtă cu colegele mele de facultate, am prelungit întâlnirea la vecernia de la Domniţa Bălaşa. A fost prima oară când am trecut pragul acestei Biserici. Intimă, feminină, caldă! Imediat după ce am intrat, a început slujba. Vocea preotului a înălţat rugăciuni pe care nu le mai auzisem până atunci. Un colţişor de rai pe care l-am descoperit azi şi despre care nu puteam să nu vă povestesc. De îndată ce ajungeti în zona Pieţei Unirii, treceţi pe la Domniţa Bălaşa pentru revigorare spirituală!

- În spatele vacarmului cauzat de traficul nervos al Bucureştiului, se află acest locaş, care doreşte parcă să echilibreze atmosfera Bucureştilor.


- Vitraliu, loc prin care lumina dumnezeiască se coboară asupra credincioşilor.


- Catapeteasma care pare brodată, dincolo de care se află un altar frumos decorat de icoane şi frânturi de natură pictate.


- Domniţa Bălaşa împietrită spre aminitirea celei din dorinţa căreia a fost ridicat acest locaş.

*Fotografii preluate de aici, unde puteţi găsi şi alte detalii despre acest locaş de cult!

Anunţam chiar de duminică o săptămână incendiară...incendiară pentru mine şi hrana mea culturală! Marţi şi miercuri au fost două zile pline de intrări pe la muzee şi galerii de artă. De o grămadă de timp îi promisesem domnişoarei Otilia că o voi duce pe la muzee prin Bucureşti, iar săptămâna aceasta de vacanţă a fost una nemaipomenită pentru a-mi îndeplini promisiunea. Domnişoara a mai venit cu o domnişoară, le-am găzduit la noi acasă şi le-am plimbat atât cât ne-a permis timpul. Şi, ca să îmi organizez relatarea, am să încep aşa:
ZIUA 1:
- Răzvan, Oty şi Flory au venit şi m-au luat de la şcoală, unde cu multă sârguinţă îmi desfăşuram activitatea metodico-ştiinţifică. Şi nu au ratat ocazia să îmi facă o fotografie în toaleta cadrelor didactice:


- am mers apoi către Catedrala Sf. Spiridon, care m-a impresionat întotdeauna prin măreţie, somptuozitate şi încărcătură istorică.


- am vizitat apoi Facultatea de Teologie, unde învaţă pe rupte Răzvan ;)

- următoarea oprire a fost La Steguleţe, unde am înfulecat cu mare poftă o porţie de fasole, genial gătită!

- apoi ne-am urcat în metrou cu destinaţia Aviatorilor - Arcul de Triumf - despre care auzisem că este deschis pentru vizită luni şi marţi; nu puteam rata ocazia, nu? Dat fiind că foarte foarte rar apare o asemenea ofertă.


Turul Arcului de Triumf, prin interior, a fost o adevărată lecţie de patriotism, o frântură de istorie a românilor care ne-a săltat inimile şi a readus păe buzele noastre cântece patriotice (Trei culori, Pui de Lei ş.a.) pentru că da, erau amplasate undeva în centru nişte boxe imense care ne (în)cântau cu toate aceste cântece. Din nefericire, acest aspect nu l-am putut imotraliza în niciun fel. De subliniat este faptul că mi s-a părut că această expoziţie a fost cea mai bine organizată dintre toate cele pe care le-am văzut. Foarte pedagogic aranjate toate informaţiile, fotografiile. Ba mai mult, pe un mare perete erau proiectate filmări de la evenimentele ce au avut loc în timpul Marii Uniri. Ne-am lăsat şi impresii pe un caiet special realizat pentru a ne aşterne gândurile la finalul vizitei. Nu mai ştiu ce am scris acolo, dar fac un bis aici: Mă înclin în faţa unei asemenea iniţiative, care m-a făcut să îmi să fiu recunoscătoare bravadei românilor ce mi-s strămoşi. Dar nu pot totodată să nu îmi exprim teama faţă de deciziile conducătorilor ce vor urma... . Mai mult de atât cred că nu pot spune. Las fotografiile să vorbească de la sine:








Turul Arcului de Triumf a inclus şi ieşirea pe o terasă din vârful acestuia, care ne-a dat o excelentă ocazie de a ne fotografia, de a imortaliza frânturi din Bucureştiul văzut de foarte sus:





- am mers apoi către Universitate, năuciţi totuşi de Triumful Românilor,unde am vurt să vizităm Palatul Şuţu, care era închis în acea zi, dar am vizitat Facultatea de Chimie, Facultatea de Istorie, care le-a impresionat în mod neplăcut pe viitoarele noastre studente.

- am mers apoi către galeriile de la Cercul Militar. Aici am rămas înmărmurită şi absolut răvăşită de povesştile de viaţă ale Sfinţilor Închisorilor: părintele Arsenie Boca, părintele Daniil - Sandu Tudor, părintele Gheorghe Calciu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu şi părintele Arsenie Papacioc. Am regăsit aici sentinţe, decizii de urmărire ale Securităţii, declaraţii scrise de toţi aceştia, fotografii..destine afişate pe panouri tocmai pentru ca noi să facem cunoştinţă cu acestea, pentru a lua exemplu de îndurare în numele lui Hristos. Vă recomand o carte impresionabilă, din care am găsit pagini de manuscris pe panoul dedicat lui Ioan Ianolide, "ÎNTOARCEREA LA HRISTOS"! Tulburătoare mărturisire din închisoare!


- pentru că am vrut să simţim Bucureştiul cu tot ce ne poate oferi el, am mers apoi într-un mall, unde ne-am plimbat prin magazine, după care am savurat un film franţuzesc, Eden a l'Ouest în regia lui Costa-Gavras, a cărui cronică o puteţi găsi aici

- am mers apoi pe Dealul Patriarhiei pentru a asista la Denie. Înălţătoare!!! Însă, am o mică reţinere: totuşi, parca linia melodică grecească nu mă încântă atât de tare...

- apoi am avut destinaţia ACASĂ, căci eram frânţi, înfometaţi şi pe jumătate adormiţi. Am gătit, am povestit, am râs, am adormit!

ZIUA 2

- le-am pregătit fetelor şi băiatului meu niste sandwich-uri hazlii, după care am pornit pe la magazinele de prin cartier, după care am pornit din noi pe traseu.

- prima oprire: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. De ce? Pentru că am vrut să le şterg fetelor gustul amar al facultăţilor vizitate cu o zi înainte. Am avut şi cu ce, nu?

- Următoarea oprire: Palatul Cotroceni. Multă securitate la intrare. Fast, bun gust, diferite stiluri arhitecturale şi de decoraţiuni interioare. Formidabil. Am închis ochii pentru un moment şi m-am străduit să îmi imaginez cotidianul vieţii regale, copiii jucându-se cu bibelourile lor de porţelan la masa unde aveau voie să se joace, regina scriind la biroul său înmiresmat, regele cel mic de statură primindu-şi oaspeţii în picioare, pentru a se asigura că vizitele sunt scurte. Deşi mai vizitasem de două ori acest palat, nu am încetat nici acum să mă minunez de diverse aspecte, de fiecare dată descoperind altele şi altele. Aş vrea sa mă întorc şi la toamnă, când se va deschide şi Biserica din centrul complexului Cotroceni pentru vizitare.

- Am alergat apoi într-un suflet la Palatul Parlamentului. Doamne Dumnezeule, ce mici suntem pe lângă asemenea clădire, care uimeşte numai prin cifrele care îţi sunt date de ghid: 1.000.000 m³ de marmura, 5.500 de tone de ciment, 7.000 de tone de otel, 20.000 de tone de nisip, 1.000 de tone de bazalt, 900.000 m³ de esense de lemn, 3.500 de tone de cristal, 200.000 m³ de sticla, 2.800 de candelabre, 220.000 m² de covoare si 3.500 m² de piele. Casa Poporului are o inaltime de 84 m, 12 nivele la suprafata si 8 in subteran, o suprafata de 330.000 m² si este construtia in forma de piramida fara varf. Ceauşescu a vrut să construiască ceva cu adevărat grandios şi chiar i-a ieşit. Păcat numai că nu a avut timp să se bucure de ea...Totuşi, când am ieşit pe balconul central, am început să înţeleg puţin din ceea ce te face să devii dictator. Imaginează-ţi că ai totul la picioare, că ieşi pe balconul celei de-a doua clădiri ca mărime din lume, că mulţimea te aclamă, te aplaudă, că îţi strigă numele, că dacă spui: "Vreau să văd fântâni de aici şi până în capătul bulevadrului Unirii", porunca ta se va transforma în realitate! Cum să nu fii tentat să dezvolţi cultul personalităţii?

- am mers apoi La steguleţe (da, din nou!), unde am diversificat meniul, ne-am hrănit aşa cum se cuvine, după care am pornit spre casă, spre Olteniţa. Numai că traicul s-a încăpăţânat să ne întârzie...am făcut o oră până la centură şi 40 de minute până acasă. Acesta este un aspect tare important al Bucureştiului, de care nu le puteam priva pe fete.

CONCLUZIE
Deşi obositoare, zilele astea două m-au hrănit prin încărcătura lor culturală. C toate astea, îmi pare tare rău că timpul a fost scurt, că nu am apucat să vedem casa memorială a lui Bacovia, muzeul literaturii şi palatul Şuţu, aşa cum ne promisesem. Dar nu e timpul trecut, putem reveni oricând, nu?

Dacă vă aruncaţi privirea în partea dreaptă, o să daţi de "Decăderea Leului". Este o compunere pe care au realizat-o trei elevi de la clasa a VI-a C, într-un exerciţiu de creativitate. În grupe de câte trei elevi, au avut de creat o poveste după o imagine dată (m-am folosit de imaginile din testul aperceptiei la copii). Am promis că cea mai ingenioasă poveste va fi publicată pe blogul meu. Şi nu aş vrea să fie ca o altă postare, care la un moment dat va dispărea de pe pagina de început. Aşa că o voi lasă acolo, ca un "gadget".
Imaginea de care s-au folosit pentr a da frâu liber imaginaţiei punea în prim plan un leu trist, pe un tron imens, cu fălcile în palmă şi un şoricel ghiduşel jumătate ieşit dintr-o gaură în perete! Povestea mi se pare una genială (mai ales pentru vârtsa lor!), dar şi suficient de ingenioasă cât să fie selectată pentru a fi publicată!
Felicitări autorilor, care au demonstrat că nu-s preocupaţi numai de jocuri pe calculator, ci şi de lucruri tare serioase, cum ar fi politica monetară ;).

PS: Pentru că foicica pe care mi-au dat-o era semnată scurt: Vîju, Cucui, Paraschiv şi pentru că, spre ruşinea mea, nu ştiu cum îi cheamă pe toti, prenumele unuia dintre copii lipseşte, Dar promit că mă voi documenta şi îl voi posta!

Pentru că aseară mi-am petrecut timpul într-un mod formidabil, superdistractiv şi, zic eu, cât se poate de constructiv (urmăreşte postarea viitoare!, nu mă pot abţine să nu vă povestesc, să vă strig bucuria mea în gura mare!
Propunerea de a merge la un concert caritabil pentru sănătatea Alexandrei, unde au urcat pe scenă trupele Montuga şi Vama, dar şi adorabilul artist Florin Chilian, a venit de la Fete! Nu am fi putut rata asemenea ocazie, care ne oferea două tentaţii: să ascultăm muzică bună live, cu artişti chiar lângă noi, pe de o parte, şi posibilitatea de a pune umărul la binele unei fete care se află într-o situaţie dificilă!
Chilian a reuşit să creeze o atmosferă intimă, Montuga a reuşit să îmi deschidă interesul pentru muzica lor, iar Vama..e Vama şi nu cred că are niciun rost să comentez, nu? ;;)
Totuşi, pe lângă toate astea, aş vrea să surprind cu orice preţ concluzia la care am ajuns aseară, concluzie la care ajunsesem şi altădată, dar acum...parcă e prea evident: CE MICĂ E LUMEA!
Aseară am reuşit să adun în jurul meu oameni care, teoretic, nu se cunoşteau, dar practic, am avut surprize. Am ajuns la club, unde a venit şi Andreea. Razvan l-a chemat şi pe Florin care a venit cu Radu. Andreea îl cunoştea pe Radu, aventuri vechi...Andreea a venit cu o prietenă care, după spectacol, s-a întâlnit cu un baiat, un amic de-al ei, care..ce credeţi? Era un băiat pe care îl cunoşteam şi eu, si Andreea, olteniţean de-al nostru. Când a început show-ul, a urcat pe scenă un tip, pe care juram că îl cunosc de undeva. Cine? Matei! Cel care era coprezentatorul Marinei Almasan într-o emisiune pe care o îndrăgeam foarte mult. Spectacolul a avut un scop caritabil: colectarea de fonduri pentru Alexandra. Ghiciti ce? Alexandra este colega de cameră a unei fete pe care o cunoaştem şi...pe care o ştia şi Răzvan, pentru că a fost prietena unui prieten de-al lui, coleg acum cu noi la Mediafax.
Aşadar, teoretic, nu cunoşteam pe nimeni. Andreea şi fetele nu se cunoşteau, nici Andreea cu Florin şi Radu, nici noi cu amicul fetei. Teoretic, ne-am dus la un specatcol pentru ajutorarea unei fete pe care în mod logic nu aveam de unde să o cunoaştem. Şi când colo..surprize peste surprize! Cum să nu te minunezi: CE MICĂ E LUMEA!!!