De mâine revin în cancelarie. Vacanţa a zburat - parcă prea repede - şi semnele toamnei se arată: ploi, e ceva mai frig decât săptămâna trecută şi...începe şcoala! Până vin elevii, mai e! Dar trebuie să ne pregătim să îi aşteptăm, nu?

Astăzi plouă...vreme numai bună de amintiri! Amintirea pelerinajului în Alba. La mânăstirea Sf. Ioan Botezătorul de la Strungari.
Probabil că această mânăstire este cea mai apropiată spiritual de Olteniţa, pentru că aici slujesc cu multă slavă două olteniţence. De asemenea, oameni ai bisericilor de aici au mers multă vreme acolo pentru a ajuta la construirea mânăstirii. Iar unul dintre ei este chiar Răzvan, care a mers timp de 4 ani, câte o lună pe an, să ajute...cu ce era de ajutat. De asemenea, Marian, cel care ne-a însoţit în acest pelerinaj, a stat acolo 8 ani, la rând!
Sâmbătă a fost hramul acestei Mânăstiri, astfel încât cei doi au dorit din tot sufletul să mergem acolo, cu toate sacrificiile posibile. Am plecat aşadar la lungul drum eu, Otilia, Răzvan şi Marian.
Ziua I
Ne-am îmbarcat, cu multă curiozitate duhovnicească din partea mea şi a Otiliei, dar cu mult dor duhovnicesc din partea celor doi băieţi, şi am pornit înspre mânăstire. Traseul: Olteniţa-Bucureşti-Piteşti-Valea Oltului-Sibiu-Sebeş-Strungari (mânăstire)
Drumul înspre Bucureşti a fost parcă mai aglomerat ca niciodată. Prin Bucureşti cred că nu mai are rost să vă spun că am făcut aproximativ o oră şi jumătate. Pe autostradă a fost ca pe autostradă. Am ocolit Piteştiul pe centură, după care, când să întrăm pe valea Oltului...stop. Se taie filmul. Un şir luuuuuuung de maşini se întindea în faţa noastră. Zvon: o cisternă s-a răsturnat pe şosea. Perfect. De ce mai aveam nevoie pe un drum aşa anevoios? Se pare că Dumnezeu ne încearcă răbdarea. Nu-i bai. Avem din plin. Uite, e o ocazie numai bună să zăbovim la Mânăstirea Cozia.

**************

Mânăstirea Cozia mi s-a întipărit în minte prin cuminţenia ei, prin modul statornic în care stă dovadă a credinţei neamului românesc. Chiar aici, pe malul Oltului, care curge lin, de-o veşnicie parcă.
Pictura veche şi o mireasmă de credinţă mi-au trezit o rugăciune simplă. Muzeul mânăstirii este dovada trecerii timpului şi poartă însemne ale acesteia.
În fântănă zac mulţi bani. Poate că sunt aruncaţi acolo împreună cu o rugăciune. Sau poate din superstiţie. Oricum, sper că spre folosul mânăstirii.
*************

Ieşim. în faţa mânăstirii se formase o coadă imensă. Mai treceau meşini din sens opus şi ne spuneau că avem de înfruntat cam 20 de km de...coadă. Bun. România e ţara cozilor. Avem înmagazinat în noi instinctul de coadă. La butelii şi pâine înainte de '89, la semafoare prin Bucureşti. Şi după cisternă, pe Valea Oltului.

Nici nu ştiu cât am rămas blocaţi chiar acolo, în faţa mânăstirii Cozia. Vă spuneam doar că acolo timpul are alte dimensiuni...
Nu am apucat să vedem decât o mică parte a Văii Oltului, căci noaptea îşi intra în drepturi, iar autorităţile române au rezolvat cu greu problema cisternei. Ca-n România.
Prin Sibiu am zburat efectiv. Numai că mi-a plăcut atmosfera nopţii în Sibiu.
Pe la 23 am ajuns. La mânăstire. Undeva în munte, ruptă de lume, aşa cum îi stă bine unei mânăstiri.
Măicuţele forfoteau prin curte, pregătind toate cele necesare pentru hram. Erau veniţi aici şi alţi olteniţeni. Noi, fetele, am dormit în cameră cu femeile olteniţence. Iar băieţii în chilia ce fusese vreme de 8 ani a lui Marian. Frumos. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă...ziua I

Dinamo

UPDATE:
Aseară nu a fost vorba de noroc. Aseară a fost vorba de motivaţie. De acel ceva care a activat la jucători spiritul de echipă. Şi care i-a făcut să joace...şi să închidă guri. Multe. Da, sunt dinamovistă! Iar ei sunt adevăraţi eroi. Mai ceva decât cei de la Termopile!

Mi-a plăcut enorm un post al lui Tolontan, care spunea că cei de la masa verde nu puteau omori sansele lui Dinamo din cauza suporterilor. Şi astfel, AU DECIS SĂ LASE FOTBALUL SĂ ÎŞI SPUNĂ CUVÂNTUL.

****
Astăzi plec! La mare...depărtare de casă. Trec munţii, înspre Alba! Să fiţi cuminţi!

Pentru voi


Persoanele care urmeaza sa completeze lantul sunt:
Alexandra
Cristina
Orianda
Mariana
Carmen
Mihaela
Catalin
Sergiu
Anne
Gabrielle
Ana
Ana-Maria
Paul
Carmen
Elite
Julie
Emanuel Tivadar
Lory
Terra
Mihaela Barta
Eveln

*trimite-mi-l inapoi - daca ma numeri printre prietenii tai;


* nici o trimitere... mai ai inca de lucru la relatia ta cu ceilalti;

*2 trimiteri...esti amabila, dar ai nevoie sa te exteriorizezi;

*4 trimiteri...ti-ai ales bine prietenele;

*6 trimiteri... esti dintre cei mai populari, si acesta este probabil motivul pentru care esti in lista mea!

Se spune că gradul de civilizaţie al unei societăţi se măsoară în cantitatea de apă pe care o consumă. Prin apă scăpăm de "impurităţile" de pe corpul nostru, de pe obiectele noastre şi din...toaleta noastră.
Ştim cu toţii de unde provine apa pe care o folosim. Ştim însă şi unde ajunge după ce o folosim?
Orice locuitor al oraşului Budeşti, dar şi orice trecător peste podul de pe Dâmboviţa ştie mirosul civilizaţiei bucureştenilor.
Trec aproape zilnic prin acel loc şi am de fiecare dată grijă să închid geamurile maşinii, căci altfel m-aş îmbolnăvi de hepatită. Şi tot pătrund miresme de ouă stricate.
Nu vă puteţi imagina ce miros de varză clocită are civilizaţia!

Printre toate fotografiile vechi pe care mama le-a păstrat de la bunica ei, am găsit un răvaş de dragoste, păstrat poate cu multă tandreţe. Nu ştiu dacă i-a fost trimis de cel ce avea să devină apoi soţul ei sau de un alt pretendent, dar, oricine ar fi, se pare că a iubit-o!



"Dragă Miţa, îţi mulţumesc pentru felicitarea de ziua onomastică a fiinţei mele!"
"Aştept răspuns. Urgent"
* Ştiu că probabil vă par zgârcită la vorbe, dar vă las pe voi să descifraţi versurile care stau pe verso şi vă las să degustaţi din sentimentele amorezului de altădată! (cu un click pe fotografie veţi reuşi să o măriţi)

Din păcate, este datată doar din 30 iunie, fără an, pentru a putea şti de cât timp este păstrată această epitolă amoroasă! Oricum, tind să cred că este anterioară anului 1920. Mă surprinde deci frumuseţea imaginii colorate, care era probabil raritate la acea vreme.

Teoretic, s-a terminat! Practic, rămâne o stare de spirit pe care nu o pot alunga, oricât de tare se încăpăţânează toţi să-mi spună că în seara asta merg la serviciu sau că peste o săptămână merg la şcoală! Ce să-mi fac? Încă îmi stă mintea la plajă, la apă...
Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi transmis gânduri bune de ziua mea! A avut mama grijă să mi le citească pe toate!
A propos! Ştiaţi că mai vreau la mare?

De astăzi înainte şi până la anul pe vremea asta am decis să am 23 de ani. :D
Şi mi-e bine.
Pentru că prietenii m-au sunat să îmi transmită gândurile lor bune şi mulţi ani încă de azi-noapte de la 00.00.
Şi pentru că plec la mare! Pentru că şi anul acesta, ca şi anul trecut, mi-am dăruit marea. Şi este cel mai însorit şi ...sărat cadou!
Rămâneţi cu bine!

Sărbătoarea de astăzi este înălţătoare. Aducătoare de mângăiere sufletească. Izbăvitoare.
Astăzi ne rugăm mai aprins la icoana Maicii Domnului, pentru că astăzi trupul acesteia s-a ridicat la Ceruri şi de atunci a devenit Maica tuturor oamenilor.
NU a fost rugăciune pe care să o fi înălţat Maicii Domnului şi care să rămână fără ecou. De aceea, Fecioară Preacurată, pe Tine Te Fericim!

**************
Îmi îndrept gândul meu bun înspre domnul meu diriginte şi înspre toţi prietenii mei care poartă numnele Născătoarei de Dumnezeu.
**************
Aceasta este icoana mea de suflet, care îmi aduce atâta mângâiere! O ofer cu mult drag sărbătoritilor de astăzi: Marian, Mariana, Marian, Ana, Ana-Maria, Mariana! Marian, Marina.

Înalţ o rugăciune către Măicuţa Domnului să aibă în pază sufletul bunicului meu, Marin!

Doamne ajută!

De vreo câteva zile mă benoclez în televizor şi citesc prin toate ziarele - cu o scârbă desăvârşită, evident - la decalarţiile pline de patos ale ministrului finanţelor care anunţa cu o nonşalanţă ce mă scoate din minţi că soluţia perfectă pentru a ieşi din criză este concediul de 10 zile - fără plată - de care vom beneficia toţi bugetarii.
Yupy! Vă daţi seama? 10 zile! Nici nu mă aşteptam să dau dintr-un concediu într-altul!
Îmi fac un mic calcul la bugetul personal şi...constat că într-una din lunile în care voi beneficia de magnificul concediu voi avea un venit de 400 RON. Şi mă apucă o bucurie teribilă! Îmi vine să ţopăi de fericire, o să am cu ce să-mi plătesc întreţinerea, chiria, telefoanele, mâncarea. Şi cred că îmi mai rămân şi ceva în plus, ca să mai cumpăr şi ceva materiale didactice, nişte chestii pentru "Ora de creativitate" pe care o plănuiesc pentru elevii mei.
Şi iar îmi vine să vomit! Vor învăţământ de calitate...standarde europene...vor performanţă! Iar eu am să le dau calitate...în criză!
Azi dimineaţă, însă, am avut parte de bombonica de pe tort. Era în reluare "Ştirea Zilei", unde ministrul muncii spunea că ar fi indicat ca directorii să ne convingă să facem cereri pentru aceste concedii fără plată. Şi că ar fi indicat să ne convingă, de asemenea, să venim la serviciu... Nu zău?
Iată cum m-am gândit eu!
Eu, din septembrie încolo, nu mai vreau salariu! Uite cum coalizez eu cu Statul şi mă duc la şcoală să fac voluntariat! La ce-mi trebuie salariu? O să merg frumos să educ generaţia de mâine, care ne va da pensie, aşa cum îmi daţi şi voi salariu. Ce naiba? Doar sunt tânără. N-am nevoie de perspective. Nici nu vreau să am o familie şi nişte copii cărora să le asigur un trai decent. Şi nici nu aş vrea să îmi cumpăr o casă!
Hai, mai coalizează cineva cu mine, în folosul Statului, al campaniilor de publicitate şi al perdelelor?

PS. Ce m-aş fi făcut dacă nu aveam al doilea job?
PPS: Ziua de azi mi-a fost îndulcită de Sergiu, care mi-a dăruit nişte flori superbe, de vineri, pe care să le împart cu voi!