Si uite aşa, pe o ninsoare ca-n poveşti, în mijlocul lui februarie, am ajuns la Operă. Tocmai terminasem de citit "Carmen" a lui Merime. Ştiam că urmează să mă înfrupt din opera lui Bizet inspirată din nuvela aceasta. Fast, arhitectura unui mic palat, palatul artei. Flerul lui Augustin ne duce direct chiar acolo unde aveam bilete. Ne ocupăm locurile la loja noastră. Primul gong...nelinişte...al doilea gong...nerăbdare..al treilea gong...începe!
Muzică, dans, teatru, emoţii, talent, lumini, creaţie, creativitate, cum se pot împleti toate atât de frumos, pentru a naşte FRUMOSUL? Cam aşa:


Revin cu niste foto, de care am facut in sfarsit rost:

- arhitectura fastuoasa!


- Ce nerabdare nervoasa traiam inainte de inceperea spectacolului!!!


- Si baietii...cu boticul pe labute, erau la fel de nerabdatori!


- In sfarsit, apare Carmnen!


- Si langa ea si Jose...da, chiar el, Jose Navarro!


- Apoi restul corului...


- un show pe cinste!

Aceasta a fost întrebarea cu care m-au întâmpinat elevii mei luni, când ştiau că îi voi evalua oral. M-a cam supărat întrebarea lor...poate că nu-mi dădusem seama până atunci care este percepţia lor asupra acestei materii, pe care eu o consider ca oricare alta, doar are aceeaşi pondere în calcularea mediei finale şi, până la urmă, cred că aş putea ţine un întreg discurs despre utilitatea educaţiei civice.
Am tot analizat problema, am întors-o pe toate părţile...şi am detectat vreo 3 cauze ale afirmaţiei cu pricina:
1. Nu am fost eu suficient de "seducătoare", nu am ştiut să-i atrag, să le atrag atenţia. În cazul acesta, poate că este cazul să pun în acţiune toate armele de "seducere".
2. Aşteptările lor au fost înşelate, pentru că s-ar fi aşteptat să facem aceleaşi lucruri pe care le făceau ei in clasele mici: cum să ne comportăm civilizat, bune maniere..etc.
3. Sau poate că, în fond, sunt şi eu victima prejudecăţii conform căreia există doua tipuri de materii: importante (româna şi matematica), neimportante (desen, muzică, civică...) şi cele situate undeva pe la mijloc (engleza, biologia s.a.)
În consecinţă, am luat decizia de a pleda neîncetat pentru importanţa educaţiei civice şi de a-mi face publicitate materiei pe care o predau!

NOTA: Trebuie luat în calcul care sunt nevoile de dezvoltare ale copiilor în domeniul civic. În orice caz, eu aş regândi programa, tematica pentru a răspunde cu promptitudine nevoilor lor de cunoaştere şi de formare. În orice caz, mi se pare că informaţiile, în sine, sunt prea greoaie pentru puterile lor de înţelegere.
NOTA2: Oare dacă în şcoala romnească accentul s-ar schimba de pe materiile pur ştiinţifice pe cele practice, gen educaţie pentru sănătate, educaţie civică, educaţie sexuală, educaţie casnică, cum ar fi primită această schimbare de către elevi? Sau de către părinţi? Ca să nu mai vorbim de "clasicii" şcolii, în mintea cărora un cap bine umplut e mult mai benefic societăţii decât unul bine format...

Sunt anumite lucruri despre care nu vreau să vorbesc tocmai pentru că nu vreau să se termine. Dacă povestesc despre ele, înseamnă că deja au trecut...
Aşadar, a trecut si majoratul Otiliei, pe care recunosc că l-am aşteptat cu mult drag, pentru că ştiu cât de mult înseamnă în viaţa unui om împlinirea acestei vârste, pentru că ştiu cât e de frumos să ai toţi prietenii alături de tine, pentru că toată lumea te iubeşte! Da, toate astea i s-au întâmplat, încununate cu un party pe cinste! Deşi m-am simţit niţel băbuţă, n-am ezitat să dânţuiesc, să râd, să povestesc, să mă doară picioarele...:) M-am bucurat să fiu în preajma unor tineri adevăraţi, care se distrează pe bune, fără beţii de prost gust, fără manele şi fără să provoace incidente care apoi să le dea de furcă părinţilor. Muzică bună, bucurie, surprize, momente plăcute, prieteni buni, amintirile unor experienţe plăcute şi poate promisiunea altora noi, cadouri multe, cutii multe, că am avut noi grijă ;;)!
Mai multe cred că vor vorbi de la sine pozele, pe care promit solemn să le pun într-un update! Until then..o săptămână frumoasă tuturor, la fel de frumoasă ca vinerea ce tocmai a trecut! ;)

Da! S-a încheiat dieta! Acum o săptămână, dieta formală...M-am răsfăţat un pic, timp în care am şi laut un kilogram! Of, corpul ăsta al meu nu scapă nimic! Şi am reînceput să mă alimentez conform principiilor dietei disociate! Am dat kilogramul cu pricina la o parte din nou, iar acuma mă străduiesc să mai arunc şi alte câteva kilograme.
Ispitele sunt multe, dar reuşesc să le fac faţă, dar cu greu! Sper să reuşesc. Nu de alta, dar la nunta Andreei chiar vreau să fiu cu mult mai slabă!

Oricat de prăfuită m-aţi considera, vă mărturisesc că am început să mă îndrăgostesc de teatrul radiofonic. Când ne-am întâlnit întâia oară? În copilărie, când îmi amintesc că ascultam pe o casetă "Turtiţa" :)). Apoi, în cămin, când asculta Angela, colega mea, pe Radio România Cultural şi...Şi acum, când ascult eu, până să adorm..şi de fiecare dată până la final (căci adorm după), pe radioul telefonului. Şi, de atunci, culmea, şi pe calculator, căci am ceva piese de la Andreea. Şi pentru că nimic în viaţă nu e întâmplător, nici măcar pasiunile de acest tip, am cunoscut, tot prin intermediul Radioului, un regizor de teatru radiofonic autentic, pe Cristian Munteanu cu tot cu povestea devenirii lui ca cel mai cunoscut, poate, regizor în domeniu.
De ce îmi place? Nu ştiu, nu mă puneţi să explic. E una dintre pasiunile a căror cauză rămâne necunoscută şi poate tocmai din acest motiv şi mai arzătoare! POate desluşiţi cu mine taina la un strop de..TEATRU RADIOFONIC!

Astăzi şi ieri au fost două sărbători cu pilde demne de luat în seamă asupra educaţiei, în general, a educaţiei religioase, spirituale, în speţă. Atât femeia cananeeancă, cât şi Maica Domnului, îşi închină fii lui Dumnezeu. De subliniat este aici rolul părinţilor, fie ei cei biologici sau spirituali, în educaţia copiilor, în rigorile anumitor valori, într-un anumit spirit duhovnicesc.
De la cine am învăţat eu prima rugăciune? De la cine am învăţat să pup pe Doamne Doamne în icoane? Păi, rugăciunea Tatăl nostru o ştiu de la bunicul meu, care m-a învăţat-o de micuţă. Sper că plata în ceruri pentru acest lucru să-i fie pe măsură! Doamne ajută! Cât despre Doamne Doamne, ştiu de la bunica, cu care mergeam adesea la Biserică, mai ales de Paşte. Apoi, a intervenit o ruptură, când m-am laicizat întru totul, după care l-am întâlnit pe Răzvan, care m-a readus la Biserică şi la valorile ortodoxe aşa cum a ştiut el mai bine. Mă întreb dacă aş fi fost la fel de receptivă la ceea ce am învăţat de la el, dacă în copilărie nu aş fi avut experienţele de care aminteam mai sus.
Aşadar, în timpul predicii de azi am regăsit în copilăria mea învăţăturile părintelui: un anumit stil de viaţă, mai ales cel întru Dumnezeu se formează de mic şi se păstrează pentru totdeauna!

Cândva demult, în anul I de facultate, pe când studiam cu sârguinţă Psihologia Educaţiei îndrumate de domnul profesor Ioan Neacşu, am avut parte, la finalul unui curs, de o oază de încărcare sufletească. Domnul profesor ne-a citit un articol apărut în 7Plus, care suna cam aşa:

" Gabriel García Márquez (n.6. 03. 1928) s-a retras din viata publica din motive de sanatate: cancer limfatic. Acum, se pare ca boala s-a
agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor si admiratorilor lui, si, datorita Internetului, acum este difuzata.
Va recomand s-o cititi, intrucat acest scurt text scris de catre unul dintre cei mai stralucitori latinoamericani din ultimii ani este mai mult decat miscator. "

"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc!

Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii...

Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata
fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe.

Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere
sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata nu te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat
de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."


Nu pot comenta..nu as avea ce..ci pot sublinia doar ceea ce mi-a rămas în minte:
- "Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea."
- "Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada."
- "Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice."
- "Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta."

De curând am făcut curat în multitudinea de foi şi foiţe ce-mi inundă sertarele. Ce credeţi că am descoperit? O foaie oarecare care mi-a amintit:
Am avut un moment crucial în viaţă, cândva în anul II de facultate, pe care a trebuit să-l surmontez, să nu-l las să mă depăşească. Un moment dintr-acelea în care ai impresia că cerul cade peste tine, că viaţa nu mai poate continua din acel moment pentru că nu-şi mai găseşte sensul. Cum am reuşit? Am lipit pe peretele de langă patul meu de cămin un afiş pe care era scris un slogan de Reînviere, pe care l-am găsit undeva pe Hi5:
"Equivocate, cambia, intenta, falla, reinventate, manda todo al carajo y empieza de nuevo cada que sea necesario! De veras no pasa nada, sobre todo si no haces nada!"
Aceste două rânduri îmi revin mereu în minte ori de câte ori simt ca mă pierd, le spun celor care se tem de schimbări, celor care nu-s mulţumiţi de viaţa lor.
Avem cu toţi dreptul de a greşi, de a ne înşela în anumite privinţe. Pentru asta putem fi iertaţi. Dar pentru că persistăm în greşeală, nu ne putem ierta poate nici noi înşine. Avem dreptul să schimbăm ceva în viaţa noastră, pentru un plus de culoare, de gust, de mireasmă. Avem toţi dreptul să încercăm, să îndraznim către ALTCEVA. Şi, de ce nu, până la urmă, am chiar şi dreptul să cad, să mă lovesc, pentru ca apoi ridicarea, revenirea, să fie cu atât mai îndrăzneaţă. Şi, da, îmi rezerv dreptul să dau totul dracului, să arunc la gunoi ceea ce nu-mi place, să sparg barierele şi să mă reinventez. Să-mi depăşesc în fond, propriile bariere. Şi să pătrund în interiorul meu atât de puternic încât să descopăr forţe noi, lucruri noi, de care nici măcar eu nu ştiu.
De ce toate astea? Pentru că "zău, nu se întâmplă nimic, mai ales dacă nu fac nimic", dacă stau cu mâinile în sân şi aştept să mă lovească MAI BINELE.
Aşadar, cu credinţă, cu speranţă, am îndrăznit, mi-am asumat trecutul şi am început să-mi clădesc viitorul. Acum, sunt bine, MAI BINE, dar nu mă complac. Pot mai mult :)

Muncesc pe bune de aproximativ 4 luni. De atunci am inceput sa strangem, eu si prietenul meu, niste banuti ca sa ne cumparam o masina. Recunosc ca ma gandeam ca acest lucru se va intampla peste mult mult timp! Si cand colo, astazi fu ziua cea mare. Dumnezeu ne iubeste: oferta a fost mai buna decat am fi visat noi ever, am reusit sa strangem o suma frumusica intr-un timp destul de scurt. E adevarat, nu am cumparat noi un BMW (prietenul meu, Lucian, stie ce zic), dar faptul ca l-am luat din banutii nostri, munciti de noi, ne da un gust al implinirii deosebit de ...savuros!