Emoţionant, cu emoţii, îţi mulţumesc pentru:
- zâmbetul pe care l-am moştenit de la tine!
- dragostea pe care mi-ai dăruit-o neîncetat, mereu, fără limite!
- mângâierile drăgăstoase în orice moment anevoios!
- pentru că mi-ai vegheat primii paşi!
- pentru că mi-ai adulmecat primele cuvinte stâlcite!
-pentru că ştiu să îl pronunţ de R (şi cuvântul frunte :D)
- pentru toate temele, dictările şi lecturile cu care m-ai ajutat!
- pentru toate grijile pe care încă ţi le faci pentru mine!
- pentru că m-ai învăţat să fiu demnă!
-pentru toată cuminţenia cu care ai îndurat toate greutăţile pentru a mă face om...!
- pentru chipul tău frumos care îmi zâmbeşte ori de câte ori revin acasă!
- pentru că mă faci să mă simt neîncetat copilă!
- pentru rochiţele pe care mi le-ai croşetat cu atâta drag, ca să fiu mereu frumoasă, ca tine!
- pentru că tu exişti, ca să exist şi eu! :)

Te iubesc nespus! NESPUS!

din Școala Gimnazială EMIL RACOVIȚĂ.

Când auzeam din guri iscoditoare că istoria o scriu învingătorii, vroiam cu tărie să cred că afirmația e falsă. Cum ar putea fi istoria scrisă ...altfel decât obiectiv, urmând cu strictețe adevărul întâmplărilor din timpurile apuse? Ce ar căuta subiectivismul și scrisul părtinitor în cărțile de istorie? Dacă îmi răspundeți că, de pildă, ziua de naștere a cuiva poate influența decizia de schimbare a datei de comemorare a unei comunități, mi s-ar părea ciudat, pueril și, de ce nu, haios. Conform regulii, de pildă, dacă eu aș ajunge președintele acestei țări, dintr-un soi de ceaușism fără pereche, aș decide că nu 1 Decembrie este Ziua Națională a României, ci aș căuta prin analele istoriei și aș găsi eu cumva că data de 18 august este o dată însemnată în istoria românilor. Iată, în această zi, în anul1938 a fost semnat, la Sinaia, un acord între România, Marea Britanie şi Franţa (la care urmau să adere şi Germania şi Italia), prin care controlul navigaţiei pe Dunărea maritimă (porţiunea din aval de Brăila) era lăsat în grija guvernului român . Important nu? Vă dați seama, motiv numai bun de aniversare a României, cu fast și baloane colorate!
*********************************************************************************
Într-o cu totul altă ordine de idei, zilele acestea sărbătorim Oltenița. Anul trecut pe vremea asta...doar ne gândeam la Sărbătorile orașului, pentru că 23 aprilie urma să vină. :) Dacă ați citi postările mele din anii anteriori, de exemplu aici, ați rămâne ușor surprinși:

Pentru că actul de întemeiere al oraşului Olteniţa a avut loc pe data de 23 aprilie 1853, de Sf. Gheorghe (care şi este Sfântul ocrotitor al oraşului), Olteniţa a împlinit 156 de ani! Biserica unde merg la Sf. Liturghie cu mare drag! Ea adăposteşte certificatul de naştere al Olteniţei, Un Stâlp de temelie, pe care sunt inscripţionate într-o limbă română veche date cu privire la actului de întemeiere a oraşului.

Cercetătorii istorici au răscolit prin documentele istorice și au observat că prima atestare a Olteniței se face cu mult înainte, din anul 1515, așadar Oltenița împlinește nu mai mult de 498 de ani!

Așadar, am dat uitării toate elementele de istorie locală de la orele de dirigenție, uit ce am aflat de la domnul Done Șerbănescu despre patronul spiritual al Olteniței, pentru că acum avem un nou document. Tare mi-ar fi drag să îl văd, căci îmi iubesc cu tărie orașul natal și orice fărâmă de istorie regăsită în documente îmi este dragă.

Am străbătut în ultima vreme căi nebănuite: cele care m-au apropiat de unii și cele care m-au îndepărtat de alții.
Sentimentul confortabil al realizării faptului că unii oameni mă plac, că vor să le fiu aproape, că agreează momentele petrecute împreună, ma face să mă simt bine și încrezătoare în mine însămi.
Sentimentul că alți oameni mă țin la distanță, că nu mai caută compania mea, ma face să mă simt respinsă, nesigură pe ultimii pași petrecuți împreună alături de întrebarea: unde am călcat strâmb, care vorbă nu a fost la locul ei?
Dat fiind că nu le poți avea pe toate deodată, pesemne că OMUL are un număr limitat de locuri libere care apropie și un număr necesar și impus de locuri de respingere, astfel încât balansul încântării și deziluziei să fie echilibrat.
Mă bucur și sufăr deopotrivă. Pentru că sunt fericită și pentru că îmi e dor.

Pentru că sunt apropiată și sunt respinsă.

Urmează...în mod ironic, pe cale de consecință, să apropii (pe cei care mă apropie) și să resping (cu îndârjire pe cei care mă resping). Just?

www.scoalaemilracovita.ro
CINE SUNTEM?
- O scoala cu deschidere europeana aflata la intersectia sansei, reusitei si a performantelor.
MISIUNEA NOASTRA
Scoala Gimnaziala Emil Racovita urmareste ca fiecare absolvent sa devina, in societate omul potrivit la locul potrivit Pentru aceasta, fiecare elev va fi sprijinit sa-si cunoasca si sa-si dezvolte potentialul si aptitudinile in functie atat de interesele si aspiratiile personale, cat si de cerintele comunitatii si ale societatii in general.Totodata, scoala dezvolta capacitatea de adaptare si de orientare intr-o societate aflata intr-un proces continuu  si rapid de schimbare.Deviza noastră este pentru o scoala mai buna.
SCOPUL NOSTRU
Avem o obligatie morala si o responsabiliate de a investi in elevii nostri si de a le asigura o cale catre un viitor mai bun.Scopul nostru este sa formam cetateni autonomi creativi si responsabili si pentru aceasta le oferim un climat de siguranta fizica si psihica precum si cele mai moderne metode educationale.
Scoala noastra poarta cu mandrie numele marelui savant Emil Racoviţă un mare explorator, speolog şi biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran - peşteri şi pânze freatice de apă).A fost ales academician şi preşedinte al Academiei Române in anul 1926.Activitatea sa stiintifica include insa si secvente mai aventuroase decat prospectarea mediului lacustru, printre ele numarandu-se si expeditia polara a navei Belgica din 1897-1899. In timpul expeditiei din Antarctida Emil Racovita a avut posibilitatea sa studieze viata imenselor mamifere acvatice, dar si a pinguinilor. El a rămas in istoria stiintei ca descoperitor al balenei cu cioc.
Scoala Gimnaziala Emil Racovita a fost fondata in anul 1973 ca scoala generala, cu ciclurile primar si gimnazial, avand la inceput 600 de elevi. Localul scolii este construit in cartierul Berceni- Sud. Cladirea scolii se afla pe un teren de 5797 mp, aria construita fiind de 940 mp, iar aria desfasurata este de 2820 mp, cladirea are parter si doua etaje, este formata din corpurile A,B si C. In anul 1999 scoala noastra a devenit scoala afiliata UNESCO iar in anul 2012 a devenit scoala membra a Academiei scolilor din Europa Centrala (ACES).
2.Scoala in prezent
Scoala este situata in zona de Sud a capitalei,in cartierul Berceni,intr-o zona frumoasa cu multe parcuri si spatii verzi, avand in vecinatate Cresa Nr.4 si Gradinita Nr.199 “Strop de Roua”.Scoala se compune din 15 sali de clasa, cabinet medical, cabinet stomatologic, cabinet de consilere psihopedagogica si o sala pentru Semiinternat.Incepand din toamna anului 2012, in urma finalizarii lucrarilor de reabilitare prin Banca Europeana de Investitii (B.E.I.) scoala noastra se bucura de spatii educationale moderne, dotate la standarde europene din care putem enumera:laborator de fizica, chimie, biologie, 2 laboratoare de informatica, club european si o biliblioteca cu peste 10.000 de volume.Curtea scolii va dispune de un teren de baschet, unul de fotbal si o sala de sport, lucrari ce urmeaza a fi finalizate in decursul acestui an scolar.Siguranta elevilor este lucrul cel mai important pentru noi,motiv pentru care unitatea noastra de invatamant este dotata cu sistem modern de supraveghere care functioneza 24 de ore din 24 precum, 3 paznici de la o firma specializata de paza si protectie si un paznic al scolii.De asemenea, unitatea noastra de invatamant are o stransa colaborare cu politia de proximitate - Sectia 15 Politie.

Preluata de aici: sursa

Alături de el am învățat să fiu femeie cu minte. Să fiu discretă, silențioasă, enigmatică. El mi-a stins focul adolescentin în care ardeam alături de neliniștile mele și m-a reîntors întrucâtva înspre starea de copilă, mereu în centrul universului familiei, securizată și iubită necondiționat.

Așa mă simt când mă privesc în oglindă. Femeia -iubită este completată de femeia - copil, pentru aceasta îi mulțumesc mereu mamei, pentru modul în care mă face să mă simt copilul ei ori de câte ori pășesc pragul casei ei. Femeia -iubită și femeia-copil mă fac fericită. Fericirea se citește și în relațiile cu voi, prietenii mei, pentru că știu să fiu femeie - prieten, partenera de drumeție a celor care umplu universul meu, oameni care îmi echilibrează existența prin modul în care se relaționează cu mine.

 Numai așa, în echilibru, femeia - profesionist își găsește terenul cel mai fertil pentru a înflori. Susținută de entuziasmul pedagogic al mamei, de afecțiunea și echilibrul emoțional al iubitului meu, am reușit să obțin prin propriile forțe locul de muncă în care mă simt confortabil, în pielea mea, în care știu că sunt minunată și unde sunt apreciată pentru ceea ce sunt și ceea ce fac. Mereu cu entuziasm și dedicație pentru meseria mea.

Acestea sunt ele, femeile din mine, care așteaptă să își împlinească și paharul maternității, maternitate pe care promit că am să o împletesc cu femeia - iubită (fără a o călca în picioare în vreun fel!).