Când am aflat că am fost admisă la liceul care era cunoscut ca fiind cel mai bun din oraș, din Oltenița (am conștientizat ulterior că diferența dintre licee nu o fac profesorii, ci elevii), am simțit cum crește inima în mine de fericire, pentru că am perceput evenimentul ca pe o mare izbândă. Urma să fiu eleva celor mai recunoscuți profesori din oraș, profesori care au ajutat fără doar și poate la devenirea mea, a ceea ce sunt acum. Pentru că au pus cărămidă peste cărămidă pentru construirea mea. Am întâlnit profesori deosebiți, cu o pregătire incontestabilă și cu un caracter neîndoielnic. Deși nu toți mi-au fost profesori la clasă, cei patru ani petrecuți în liceu au făcut posibil să cunosc, în diverse circumstanțe, pe toți profesorii liceului.
Printre dumnealor se numără și domnul Codiță, profesor de matematică și informatică, la vremea aceea. Prezența dumnealui este una deosebit de agreabilă, fiind un om care emană prin toți porii bun gust și echilibru. Un om căruia nu îi dai mai mult de 45-50 de ani, deși are cu mult mai mult. Un om a cărui apariție îți taie respirația prin eleganță și ATITUDINE. Am prieteni care sunt elevi sau foști elevi de-ai dumnealui, care mi-au povestit că este un om și un profesor înțelegător. Un profesor care tratează elevii cu respect, cu care interacționează, motiv pentru care este plăcut tuturor. Un om care a pregătit N generații de adolescenți, tineri, adulți, care au o meserie care are la bază cunoștințe matematice. Cred că, de altfel, nu există persoană în Oltenița care să nu îi fi auzit măcar o dată numele. Pentru că este o persoană respectată și ale cărei merite sunt recunoscute.
Cred că cel mai mult l-am cunoscut pe omul Nicolae Codiță prin soția dumnealui, care ne spunea cât de fericită se simte că are o familie minunată, că soțul dumneaei este iubitor și înțelegător. Cum aș fi putut gândi altfel, când îl vedeam aproape în fiecare seară cu fetița dumnealui în parc sau la plimbare?
După ce am devenit profesor, într-una din zile, când am povestit în cancelarie despre faptul că sunt din Oltenița, doamna profesor de matematică de la noi de la școală, doamna Dumitrescu, m-a întrebat dacă îmi spune ceva numele Codiță Nicolae, pentru că au fost colegi de facultate. Bineînțeles că îmi spunea ceva mai mult numele dumnealui. Mi-a povestit numai lucruri frumoase despre dumnealui, confirmându-mi aceeași persoană distinsă și echilibrată pe care o cunoșteam și eu.
Astăzi am avut neplăcuta surpriză să observ prin blogosferă un soi de "campanie" de pătare a domnului profesor, ceea ce m-a întristat teribil. Pentru că îmi dau seama că sunt oameni care nu știu multe dedesubturi și că aruncă cu pietre exact în persoana care merită cel mai puțin.
Am ales să scriu această postare, cu unele rețineri, e adevărat, pentru că mă tem de reacția dumnealui. Însă am făcut-o pentru că realmente mă intrigă modul în care este tratat...doar pentru că încearcă să deschidă ochii altora asupra unor lucruri denaturate.

PS:
Îi rog pe toți cei care îl cunosc pe domnul profesor să confirme printr-un comentariu ceea ce am scris. Să ștergem din blogosferă petele care se aruncă în mod revoltător asupra acestui om.

Astăzi cred ca voi ajunge să mă pitesc sub pat. Au început să mă urmărească inimioarele, ursuleții de plus și dulcețurile Valentinului. Nu mai vreau Valentin, nu mai vreau nebuniile astea atâta de comerciale și atâta de false, în fond. Dacă ai ceva de spus în materie de iubire, nu aștepți ocazia asta, ci profiti de fiecare zi, de fiecare secundă, pentru a-i demonstra celui de lângă tine că îl iubești.

Toată lumea vorbeste de Valentin, însă aproape toți au dat uitării Sărbătoarea importantă de astăzi. Astăzi este Iertăciunea, dragi români. De mâine începe postul, curățați-vă sufletele și mințile de toate cele rele și lăsați lumina să le ia locul! Doamne ajută!

Joi seara a fost fain. Joi seara a fost super tare. Pentru că joi seara am ieșit cu fetele! Cu fostele colege de facultate! Joi seara a fost JOI SEARA!
Vreau să păstrăm forever and ever obiceiul de a ne întâlni! În orice zi a săptămânii, seara! O deleg pe Corina să se ocupe o veșnicie de organizarea serilor de întâlniri cu fetele! Iar pe cealaltă Corina o deleg să fie fotograful care imortalizează momentul întâlnirii, Corina fiind, de altfel, responsabila frânturilor de mai jos!

Mariana mi-a premiat blogul cu un premiu care mă flatează, sincer, dar de care îmi este oarecum teamă! BLOG PERFECT! Pe lângă faptul că este un premiu care mă bucură, este un premiu care mă obligă! Să nu dezamăgesc! Am să mă străduiesc să mențin standardele ridicate, măcar la aceeași cotă ca acum. Recunosc, însă, că blogul este departe de perfecțiune!

Predau acest premiu către 100Ro.

Fiecare om se ghidează în viaţă după anumite principii. Fiecare dintre noi deţinem propriul set de valori care ne schiţează un profil moral şi care ne determină în mod direct comportamentul.
Mariana m-a invitat să formulez principalele principii pe care le urmez eu, dându-le forma unor porunci. 10 porunci pe care mi le dau mie însămi:
1. Crezi în Dumnezeu! Nimic în această lume nu are loc întâmplător! Nu destinul, nici norocul nu te-au purtat pe căile vieţii! Dumnezeu este cel care îţi este alături în orice moment al parcursului tău!
2. Zâmbeşte! Încrederea în tine şi voia bună îţi aduc oamenii aproape. Nu te lăsa abandonat unei lumi triste! Viaţa are gust! Aşadar, fă din zâmbetul tău un machiaj permanent!
3. Fii alături de cei dragi! Acordă-le timp, atenţie, afecţiune! În fond, sunt singurele comori pe care le ai!
4. Dă tot ce ai mai bun din tine! Nu ezita să depui în orice activitate toată energia, priceperea şi entuziasmul tău! Doar aşa produsul activităţii tale va fi înalt calitativ. Nu te teme de epuizarea resurselor tale interioare! Cu cât le foloseşti mai mult, cu atât ele regenerează mai repede!
5. Spune tot ce ai de spus! Dacă e ceva care te macină, dacă ai ceva care te deranjează, nu lăsa acest CEVA să te erodeze. Cu tact şi cu spirit pacifist, spune tot ce ai de spus! Poate ieşi ceva constructiv din asta!
6. Acordă-ţi timp! Timp în care să fii tu cu tine! Să fii introspectiv, să reflectezi! Sau să îţi îmbogăţeşti spiritul: un film magnific, muzică cu care să armonizezi! Timp în care să devii mai frumos!
7. Acordă-ţi micii premii! Nu aştepta să te recompenseze alţii pentru o izbândă! Fii tu cel care te răsplăteşte: un ruj, o revistă sau poate chiar o îngheţată cu vanilie sunt un excepţional motivator!
8. Citeşte! Nimeni şi nimic nu te scuză pentru indolenţă culturală!
9. Crează-ţi pasiuni! Fie că dezvolţi pasiuni pentru culoarea roşie, pentru teatrul radiofonic sau pentru cameea de sidef, nu uita să ai în permenenţă lucruri care să îţi placă şi cu care să te simţi bine!
10. Şi, nu în ultimul rând: IUBEŞTE! Iubeşte-ţi părinţii, iubitul, prietenii, colegii, elevii, florile, soarele, VIAŢA!!!

Dacă deţii şi tu, cititorule, un set de reguli personale, nu ezita să preiei ideea de a le posta pe blog! Anunţă-mă numai şi pe mine, să te pot citi! :)

Ştire, mare ştire:

Dinastia Tudorilor”, serialul cu trei Premii Emmy şi trei nominalizări la Globul de Aur, poate fi urmărit de astăzi, de la ora 20.00, la Pro Cinema.

Reinterpretare a poveştii sângerosului Henric al VIII-lea într-o variantă sexy, glossy şi colorată, serialul „Dinastia Tudorilor” i-a înfuriat pe britanici, însă a cucerit mapamondul.

Ce contează că, în realitate, Henric al VIII-lea era un tiran deloc atrăgător, care şi-a trimis la moarte soţiile? Publicul a apreciat mai mult varianta propusă de Michael Hirst, în care Henric este readus la viaţă de Jonathan Rhys Meyers .

Devenit rege al Angliei la 18 ani, tânărul Henric al VIII-lea se confruntă cu dorinţa presantă de a avea un moştenitor, cu pasiunea arzătoare pentru Anne Boleyn (interpretată de Natalie Dormer) şi cu ambiţiile celorlalţi monarhi de pe conti nent.

„Dinastia Tudorilor” rescrie istoria într-o manieră inteligentă, condimentată cu multe picanterii, episoade violente, aventuri extraconjugale, jocuri de culise şi multe femei frumoase.

20.00 - PRO CINEMA

Sursa www.evz.ro

Coincidenţă sau nu, vă invit pe cei care nu au văzut încă minunatul serial să se aşeze confortabil în faţa teveului azi la ora 20.00, pe Pro Cinema!!!

În vacanța de iarnă, am început să urmăresc serialul The Tudors. M-a fermecat, de-a dreptul. Mă uitam la vreo 2-3 episoade pe noapte, ceea ce înseamnă cam 3 ore, fiecare episod având aproximativ 50 de minute. Înspre final, am început să răresc vizionarea, ca să mai trag de timp...să lungesc plăcerea urmăririi. Iar aseară l-am dat gata!
Dar, a meritat! Povestea este minunată - reală, căci, da, Henry VIII a fost cât se poate de real. Ascensiunea lor, puterea lui, iubitele lui, comploturile din preajma lui, toate ațintesc atenția.
Ca să nu mai vorbesc de toaletele domnițelor de la curte, de bijuteriile lor, de frumusețea anumitor actori....Christian Rhys Meyers și Henry Cavill nu sunt deloc de neglijat :D
Sunt, de asemenea, anumite detalii care impresioneaza. Cred ca mi s-a întipărit deja în memoria auditivă focul din șeminurile regale, păsările cântând în grădinile Palatului.
În urma celor 3 sezoane urmărite, am rămas cu unele dileme, cu unele mirări, pe care le sintetizez așa:
- Regele Henry VIII a rămas în istorie ca imagine a tiraniei. Însă istoria nu vorbește de sforarii care îl manipulau, folosindu-se de dorința lui de a fi adorat de popor. În urma vizionării filmului, impresia mea a fost că Henry VIII a fost mai mult manipulat decât convins...
- O femeie poate schimba destinul unui popor. Este vorba despre frumoasa Anne Boleyn, adeptă a protestantismului, care prin frumusețea ei a reușit să îl manipuleze pe Henry să renunțe la convingerile lui umaniste.
- Trebuie să fi fost teribil de greu să comunici la distanța în acea vreme. Am rămas de-a dreptul surprinsă de metodele prin care anunțau pericolele la granița sau de faptul că o victorie a propriilor trupe era aflată la curte la câteva zile după ce avusese loc. Chiar mă simt fericită că trăiesc în această epocă în care comunicarea este atât de facilă. Și chiar înțeleg de ce a luat amploare această industrie de diseminare a informației.

Am mai scris despre film și pe 100Ro, materialul fiind mai puțin personal, tonul fiind cât se poate de obiectiv. Cititi aici!











Sursa foto www.imdb.com

Mariana propune o leapșa cu dedicație pentru FEMEIE! Regula jocului constă în postarea unei poezii despre femeie și o fotografie reprezentând feminitatea!

Versurile despre femeie care îmi plac sunt în engleză, sper să mă iertați pentru asta!








You are a woman,
A strong woman,
A grown woman,
One who WON'T give me what I want just cause I want it woman.

He needs you woman,
A loving woman,
Non-trusting woman,
One who knows the difference between right and wrong woman.

I found a woman,
You're one of em,
So many love em,
You just need to see the places you can be woman.

Hear me woman,
Don't fear me woman,
You're near me woman,
We all face strife, gotta change yo life woman.

See me woman,
No fake or frontin,
Can't be me woman,
For I am a man and you need to be a WOMAN!

Iar mesajul din finalul poeziei este interesant:

['Enpowering women since the age of -9 months :) ']
Tamell Bailey

Am deosebita încântare să pasez această leapșa către masculii din blogosferă: Manu (sper ca până la vacanța viitoare să preia leapșa), Matei, Nicu, Rebelu, Sergiu, Florin. Și, bineînțeles, o pot prelua și alți masculi. Fetelor, chiar și voi puteți prelua leapșa!

Sursa aici
Sursa foto aici

Astăzi, plimbându-mă prin blogosferă, am dat de un pasaj, pe blogul lui Adizzi, într-o postare despre jobul pe care îl are:
"eu si asa cu program asta nu am timp de nimic. Adica uneori ma trezesc la ora 14,
rusinica mie, da uneori sunt franta de oboseala si nu reusesc sa ma trezesc mai
devreme. Cora, tu cum reusesti cu 2 joburi? sau nu se suprapun? si master ai!!si iubit!
Esti intradevar modelul meu de vointa si rezistenta. Eu nu stiu ce am..cu toate ca
zilele alea cand ma trezeam la 9 ca renovau vecinii si nu dormeam pana la 3 ca aveam
si examen in ziua aia, au fost ok, nu eram asa obosita, ah bine am dormit in
weekend ala de numa :) am recuperat..dar fie..."

E nevoie de o prezentare a jobului despre care vorbește Adizzi, ca să înțelegeți datele problemei.

Atât ea, cât și eu, lucrăm noaptea :) da, ați citit bine! Noaptea, atunci când majoritatea dintre voi dormiți sau...faceți lucruri plăcute :), noi suntem în câmpul muncii, cu ochii în calculator, alături de colegi, de multe ori cu somnul care ne dă târcoale, însă cu mulțumirea că avem o sursă de venit.

Amândouă mai avem pe lângă toate acestea niște cursuri de urmat, eu la Master, dar și niște iubiți, care au și ei nevoie de atenție, timp, afecțiune, voie bună (voie bună care este uneori greu de atins, dată fiind oboseala).

Ceea ce ne diferențiază este că eu mai merg la un job - cel care este, mai întâi de toate, meseria mea, pe care o practic cu multă pasiune. Pentru acest job m-am pregătit, încă mă pregătesc și nu aș vrea să renunț la el pentru nimic în lume. Știți însă cu toții cât de prost plătită este meseria de profesor. Am cunoscut de la început care sunt riscurile și mi le-am asumat.

Unul dintre beneficiile meseriei de cadru didactic este că oferă puțin mai mult timp liber decât un alt job. Dat fiind că locuiesc în București, unde plătesc o chirie destul de mare, plus contextul de mai sus, am ales să îmi păstrez și jobul de noapte, job pe care îl aveam dinainte de titularizare. Chiar zilele astea mă gândeam că se fac doi ani de când viața mea se împarte între o săptămână de muncă asiduă și una mai liberă. Pentru că da, jobul de noapte este un soi de part-time, unde o săptămână muncesc, una nu.

În săptămâna liberă, când merg doar la școală, am timp să fac de toate, ba chiar am impresia că am atâta timpă că nu am ce face cu el (săptămâna aceasta a fost una și mai norocoasă, pentru că s-a suprapus săptămâna de vacanță, în care mi-am luat concediu, cu cea liberă - așa am avut timp mult de blog, ați observat poate că am fost activă, atât aici, cât și pe 100Ro). Am timp de lectură, de cinema, de prieteni, de mine...

În schimb, în săptămâna în care merg și noaptea la serviciu, e o nebunie generală. La început mi-a fost tare greu, aș fi dormit în tramvai, în cancelarie, în fața calculatorului de la job, oriunde. Între timp, am reușit să mă obișnuiesc, astfel încât reușesc să alung starea de somnolență permanentă. Dar rămân consecințele oboselii: sunt mai sensibilă la orice factor de stres, sunt mai apatică, de multe ori nu am chef nici să mă machiez (preferând să dorm cinci minute în plus decât să le petrec în fața oglinzii).

La aceste două activități se adaugă și Masterul. Pe care de abia aștept să îl termin. Simt că mi-au ajuns cei aproape 17 ani de școală continuă, fără pauză, la care se mai adaugă și anii de grădiniță :) Probabil că mi se pare cu atât mai dificil cu cât programul celor două joburi mă obosește mai tare. În săptămâna liberă pot merge la cursuri în voie, în săptămâna de muncă încerc să mă mai menajez, deși în cazuri extreme, merg și atunci la cursuri. Îmi amintesc cu drag de un colocviu din această sesiune, care a picat exact în săptămâna în care am lucrat noaptea, colocviu care a început la 17 și s-a terminat la 21 și ceva...am prezentat interpretările și concluziile unor cercetări...a durat extrem de mult! În consecință, de la colocviu am plecat direct la job, dat fiind că dacă aș mai fi vrut să ajung și acasă, nu aș fi avut timp apoi să merg și la job la timp: fac o oră de la facultate până acasă...:((
Vă imaginați numai ce fain a fost!!! Sporuri extreme...

La toate acestea se adaugă și treburile casnice, pe care le mai neglijez câteodată, atât cât se pot neglija, căci sunt unele lucruri absolut necesare: gătit, minimă curățenie.


Revenind acum la cele spuse de Adizzi, că sunt model de voință și rezistență, recunosc că mă simt mândră câteodată de mine, pentru că realizez că sunt luptătoare. Concluzia amară la care am ajuns este că nu prea are cine să mă ajute în lumea asta și dacă nu muncesc ca să mă întrețin singură, nu va sări nimeni în ajutorul meu. De multe ori îmi vine să renunț, de tot atâtea ori îmi vine să plâng de ciudă că nu pot renunța, pentru că dacă aș renunța aș fi probabil muritoare de foame. Și mă ridic. Mă încurajez și las timpul să treacă. De îndată ce vine săptămâna liberă ma reechilibrez.

Așadar, ați aflat acum de ce sunt săptămâni în care nu scriu niciodată ân timpul săptămânii!!! Scuzele se acceptă, nu?

Care sunt riscurile? Sunt conștientă că sănătatea se șubrezește, sunt la fel de conștientă că probabil viața ar trebui trăită altfel la tinerețe, poate la cote mai înalte ale distracției, însă sunt și multe beneficii, la care nu pot renunța. Deocamdată: independența financiară, faptul că sunt o femeie activă, prietenii și prieteniile pe care le-am legat la acel job de noapte - care sincer, este unul destul de atractiv și care îmi place teribil (altfel nu cred că aș fi rezistat).

Și, până la urmă, deși e greu, aduce satisfacție să știi că alergi după trei iepuri deodată și îi prinzi pe toți!!!