Când eram copil, una dintre cele mai bune prietene ale bunicii mele ştia să ghicească în cafea.Sau, nah, în ceaşca murdară de zaţ de cafea! Mă fascina teribil cum reuşea să vadă fel de fel de figurine printre firele fine de cafea de pe pereţii ceşcuţelor. O ascultam cu ochii cât cepele şi, mai interesant, aşteptam fascinată să se întâmple ceea ce citea dumneaei că urma să se întâmple! Şi, culmea, conform spuselor bunicii mele, dar şi a celorlalte prietene de-ale lor, adevărată clică de curioase asupra viitorului, lucrurile înscrise în ceaşcă chiar se întâmplau. Parcă îi aud şi acum vocea mieroasă care explica cum stângăcia celei care a turnat cafeaua în ceaşcă şi a vărsat un pic pe peretele exterior înseamnă că sorbitorul urmează să facă un drum sau o călătorie. Sau cum îşi rotunjea ochii mari şi albaştri când zărea o figurină care cică semnifica o izbândă sau un necaz apropiat...(cuvintele sunt mot-a-mot cuvintele doamnei)
Cât despre mine, nu am avut niciodată curajul să îmi întorc ceaşca de cafea şi să o rog să citească ce vede pe acolo. Deşi, recunosc, am avut o tentativă d-asta, într-un final i-am smuls ceaşca din mână şi am fugit cu ea la chiuvetă să o spăl. NU îmi place să mi se spună că urmează să mi se întâmple ceva! Dacă e de rău, mă macin o veşnicie, dacă e de bine, mor de nerăbdare să mi se întâmple...deşi e posibil să nu se întâmple vreodată...
Ieri, sorbeam simandicoasă şi de una singură o ceaşcă de cafea! Când, o figurină buclucaşă s-a încăpăţânat să apară pe suprafaţa cafelei mele! Ce vrea să însemne asta?
                                                                                                                                                                    

De-a lungul vremurilor, oamenii au tot fost împărţiţi în categorii, etichetaţi, ba în oameni inteligenţi sau proşti,introverţi sau extraverţi, frumoşi sau urâţi şi aşa mai departe.

În ultima vreme, m-am tot gândit la oameni. Şi la ceea ce oamenii pot reprezenta în viaţa mea. M-am gândit la cei care mă iubesc, la cei care nu mă iubesc, la care care mă iubesc, dar nu o spun, la cei care nu mă iubesc, dar spun că o fac. La oamenii care m-au strâns de mână şi nu mi-au mai dat drumul niciodată, la cei care m-au prins de mână doar atunci când aveau cea mai mare nevoie de ea şi apoi au aruncat-o, la cei care nu au avut niciodată curajul să mă prindă de nici măcar un deget.

În viaţa mea, oamenii sunt de trei categorii: oameni-licurici, oameni-toxină şi oameni-paraleli.

Oamenii-paraleli sunt cei care apar în viaţa mea, interacţionăm, facem lucruri împreună, dar emoţional, rămânem paraleli. Efectiv, nu ne spunem nimic unul altuia.

Oamenii-toxină sunt oamenii care îmi fac rău. Intenţionat sau nu, din răutate sau nu. Aceşti sunt de două categorii: ori mi-au fost prieteni foarte buni şi prin împrejurări mârşave au ajuns să mă rănească. Ori oameni cu care nu am rezonat niciodată altfel decât negativ şi care reuşesc să dea un aer toxic vieţii mele. Oamenii-toxină sunt oamenii care îmi deraiază calea existenţei mele, sunt cei care mă trag înapoi, sunt cei care mă otrăvesc prin influenţa lor, sunt cei care mă dezechilibrează.

Oamenii-licurici!!! Ei, bine, că să fii un licurici în viaţa mea nu e necesar să îmii fii prieten apropiat, deşi toţi prietenii mei sunt licurici. A fi un om-licurici înseamnă să radiezi echilibru şi lumină de acolo, din locul tău, bine închiriat în sufletul meu. Omul-licurici îmi aduce, chiar şi involuntar, în zâmbet larg pe chip şi îmi aşează acolo cel mai natural machiaj din câte pot exista. Omul licurici poate fi un individ în RATB,poate fi un copil în parc, poate fi prietena care e alături de mine orice ar fi să se întâmple cu mine!!!

Ei, tu, cititorule, care probabil eşti trecător prin viaţa mea, te invit să îţi faci o autoevaluare. Tu ce om eşti în viaţa mea? Şi ce ai de gând să faci în privinţa asta?

Nu vreti sa stiti ce mandra sunt!

Din motive de incorsetare, nu am petrecut niciodata 1 Mai la mare. Insa, odata iesita din corset, am decis sa gust din aroma Vamii, sa intru in atmosfera ei si sa ii inteleg pe oamenii care se simt cu totii acaparati de ea.

Desi nu am putut sa intru exact in atmosfera de Vama, cele doua zile petrecute acolo au fost minunata. Prietene bune, muzica buna, nopti albe, plaja si...MAREA! Tainica mare si puternica mare, in care mi-am aruncat toate grijile si pe care am lasat-o sa imi doneze din fermitatea si optimismul ei!