Deja îmi e dor de lalele!


Ieri a fost o experiență interesantă! Pregătirile pentru prezentare, prezentarea în sine, dar și interacțiunea cu colegii stresați au fost constructive de-a dreptul!

PREGĂTIREA PENTRU PREZENTARE
Examenul de disertație a constat în prezentarea lucrării de disertație, la care am muncit în ultima lună mai ceva ca un miner. A fost o reală cursă cu obstacole, mai ales că, vineri, la ultima verificare a domnului profesor, mi s-a recomandat să schimb întreaga structură a lucrării, iar luni trebuia să depun dosarul cu lucrarea la secretariat. Bineînțeles, am reușit să duc totul la bun sfârșit. Numai că, am impresia că obosisem și, când am văzut eu că totul e gata, am pus punct, deși știam că mai umra și prezentarea. Tocmai de aceea, mi-a venit tare greu să mă mobilizez să termin prezentarea lucrării, în Power Point.
Vă mai amintiți de Eliade și de pregătirea lui la Matematică? Vă dau eu un fragment care să vă lămurească...
Dar de câte ori încercam să citesc primul capitol, descopeream ori că creionul nu e destul de ascuţit, ori că tabla de logaritmi nu e la în¬demână, că fereastra scârţâie, că nu mi-am aşezat comod picioarele, că gulerul de la cămaşă mă supără, că hârtia de pe masă e pătată, că praful de pe iconiţă n-a fost şters de la Duminica Tomii, că s-a uscat cerneala în călimară, că n-are să-mi ajungă hârtia ş.a.m.d.
Cam așa eram eu alaltăieri, cu laptopul deschis, cu PP-ul deschis, însă constatam că ar fi cazul să mai scriu ceva pe blog, că ar fi bine să mai răspund unor comentarii, că prcă aș juca încă un pic Catan, că aș vrea să fac niște pâine, că poate ar fi cazul să mai citesc câteva pagini din cartea pe care o parcurg acum. Cu multe insistențe din partea voinței mele, am reușit să termin prezentarea!
Nicio emoție, niciun tremur, nicio furnică, așa cum vă spuneam. Doar o plictiseala imensă și o totala lipsă de motivație. Știu și cauza...nota pe care aveam să o iau nu mă ajută cu nimic. Salariul tot îmi va scădea cu 30%, deci, pentru ce atâtea emoții?

AM DAT FAȚĂ CU REACȚIUNEA
Înspre dimineață, am început să simt câțiva fluturi în stomac. Nu pentru prezentare și notă în sine, ci simțeam acel stres al faptului că merg în fața unei comisii serioase care îmi va evalua munca. Am așteptat de la 8 și jumătate până pe la 13, când am intrat. A fost un pic chinuitor, dar am reușit să mă descurc, să îmi păstrez zâmbetul pe buze în timpul prezentării (așa ne-a învățat profesorul coordonator - să avem o mină deschisă în timpul prezentării).
Nu mă întrebați ce am spus acolo, probabil că nimic din ceea ce îmi propusesem să spun pe lângă ceea ce arătam în PPT.
Îmi amintesc doar că am reușit să binedipsun comisia cu imaginea pe care am folosit-o pe slide-ul cu mulțimiri, de la final, care arăta cam asa:

Am știut din acel moment care îmi va fi nota. Mereu știu din privirile unei comisii când e de foarte bine sau ... nu. Acum, când am ieșit din sală, am știut că am reușit să conving că merit maximul.

AȘTEPTAREA
Povestea așteptatului la ușă a fost delicioasă, iritantă și totuși, interesantă! Preț de 6 ore am vorbit cu colegii, ne-am trăit emoțiile împreună, am căutat să ne liniștim unii pe alții, deși, de multe ori, nu reușeam decât să ne agităm împreună mai ceva decât o sticlă de Cola.
Cândva, pe la 15 au fost citite și rezultatele. Mi s-au confirmat așteptările, m-am bucurat pentru toți colegii mei, pentru că am reușit cu toții să luam peste 9.

ȘI CU ASTA BASTA
Odată plecată de pe holul facultății, mi-am luat rămas bun și de la mediul academic. Cândva îmi doream să mă înscriu la doctorat. Acum, nu mă simt motivată cu nimic să fac asta! Mai bine îmi mai iau un job și ies cu siguranță în câștig. Așadar, cel puțin pentru anul viitor, nu îmi fac planuri să mai merg pe la facultate, decât ca să îmi ridic diploma!

10!

De la Monica strigare: Prima întâlnire cu cartea!

Nu îmi pot da seama dacă a fost dragoste la prima vedere, știu doar că a fost dragoste cu năbădăi. Ne-am atras, ne-am respins, ne-am atras, ne-am ispitit, a durut, ne-am respins și, în final, am rămas împreună!
Dragoste cu năbădăi și cutremur
Cred că primul contact cu CARTEA a fost facilitat de propria-mi mamă, care îmi citea povești înainte să adorm! Prima amintire legată de acele momente este...cutremurătoare... Într-o după-amiază, mama îmi citea cu spor Pinochio, înainte de somnul de frumusețe. Era prin '90, aveam aproape 5 ani. Exact atunci, un scârțâit șuierător al ușilor de șifonier și un zbucium speriat al mamei, care m-a dus sub grindă. Era acel cutremur din '90, de care probabil vă amintiți și voi. Iată, deci, sub ce auspicii minunate are loc prima mea amintire cu cărți!
Prima apropiere
Prin clasa I, am primit de la mama de la serviciu o carte cu un cățel îndrăzneț și ambițios, care și-a luat codița la spinare și a plecat în călătoria de maturizare, precum Harap-Alb, în căutarea zgărzii celei roșii. Fridolin, prima care citită.
Primul război declarat
Prin clasa a II-a, învățătoarea noastră s-a gândit să ne apropie de carte într-un mod care a reușit să mă îndepărteze de tot de cărți.
Organiza concursuri săptămânale, cu întrebări din anumite opere dinainte stabilite: Cuore (carte care mi s-a părut ok), basme (din care apăreau întrebări de genul: ce culoare aveau pereții camerei Prințesei - ceea ce mă descumpănea teribil pnetru că niciodată nu reușeam să rețin asemenea detalii) și, bomboana de pe tort, Jules Verne. 20.000 de leghe sub mări sau Copiii căpitanului Grant. Eh, ăsta a fost momentul în care am zis că nu mă mai ating de cărți în viața mea. Nici nu vă puteți imagina cât am putut să urăsc acea perioadă în care trebuia să mă lupt cu o lectură pe care, chiar și acum, o simt greoaie pentru un copil de 9-10 ani. Am bătut cu pumnul în masă și rămas a fost: nu m-am mai apropiat de carte decât în cazuri de extremă nevoie, deși am adorat dintotdeauna materia Limba și Literatura Română. Citeam doar lecturile absolut obligatorii. În rest, niente!
Și ne-am reapropiat
Prin clasa a VIII-a, prietena mea, Cristina, a început lectura unei cărți despre care îmi zicea că o fascinează. Și am intrat într-un joc alături de celelalte 3 prietene de-ale noastre, să citim împreună toate cele 6 volume din TORENTE. Nu vă puteți în ce măsură m-a reapropiat de cărți și de lectură acest joc. Pentru că mi-a plăcut teribil povestea, pentru că ajunsesem să citim câte un volum pe zi, ca să nu rupem firul și să rămânem în urmă!
Și ne-am tot apropiat!
În vacanța dintre clasa a VIII-a și a IX-a am mai citit câte ceva, nimic consistent, Însă, în clasa a IX-a, am legat o prietenie cu un frumos șoricel de bibliotecă. Citea ce apuca, cărți valoroase, cărți de duzină, cărți cărți. Ea m-a motivat să citesc. Și să citesc. Și să citesc.
Tot în liceu, scriam o rubrică într-un ziar: POFTA DE CITIT!
Îmi amintesc de nebunia adolescentină când ieșeam în parc și citeam, lucru obișnuit pentru București, dar total deplasat pentru provinciala Oltenița, unde tinerii ascultă manele pe mobil pe banca din parc. Dar eu și Andreea am început și am terminat o sumedenie de cărți acolo, pe bancile din parc. Remember, Andreea?
Un hop!
Dacă mai poate avea acces cineva la fișa mea de la biblioteca de la liceu, ar fi interesant de numărat de câte ori m-am chinuit să termin Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război! Dumnezeule, nimic nu mi se părea mai chinuitor decât să parcurg partea cu războiul! Și renunțam, o returnam, apoi o reluam, o returnam și tot așa, până când a trebuit să o termin, pentru că urma să o studiem, iar pentru noi, toate operele de studiu erau lecturi obligatorii (ce ciudat îmi sună acum povestea asta cu obligatoriul!).
Și totuși, iubirea nu moare!
Oricât de patetic ar suna asta, legătura dintre om și carte nu se disipă niciodată. Odată legată, rămâne un ceva, la care te întorci, indiferent de cât de mult rătăcești! În facultate, toți banii de bursă mi se duceau pe cărți. De specialitate mai ales. După ce am început ritmul de lcuru nebunesc, care îmi fură atâta timp și energie, m-am văzut obligată să mai tai din timpul acordat lecturii, însă nu îmi lipsește nici acum cartea din geantă sau de la căpătâiul patului.

Acum, că am dezvăluit atâtea intimități despre mine și cărți, ce ar fi să tragem un ochi și pe la Lory (știu o poveste interesantă a ei, spusă elevilor!), Ana, Claudia, Veronica, Mariana, Tasha, Angi, Iulia, Monica!

PS: Nu mă pot abține să nu vă povestesc despre Clubul de Lectură pe care îl conduce o colegă de-a mele și care a avut mare priză printre elevi! Pentru că descoperă plăcerea lecturilor fascinante, dincolo de Fefeleaga sau Frații Jderi (cărți cu valoare incontestabilă, dar puțin atractive!). Am furat niște imagini ale fișelor de lucru ale elevilor, pe care vreau să le împărtășesc cu voi!

În ziua dinaintea oricărui examen important pe care l-am avut de dat în anii aștia de școală, mă înecam în emoții. Simțeam cum mă strangulează o caldură de nedescris, că îmi bate inima cu 300 de bătăi cu pumnul în piept pe minut și că mii de furnici îmi aleargă pe piele.
Ca să văd și să nu cred, azi mă aflu în preziua unui examen important, iar eu sunt mai liniștită decât oricând. Ba, mai mult, simt cum mă ia un val miserupist și mă duce departe de toată disertația și prezentarea pe care trebuie să o termin până mâine.

Cauza?

Nu o detectez!

ȘTIȚI VOI CE M-A APUCAT?

Pentru că așa zice Maria Mihalache! Multumesc, Maria!





Premiul este însoțit de următoarele întrebări:
Ce inseamna blogul pentru tine???
Instrument de exprimare, spațiu de interacțiune, mod de petrecere a timpului liber.
Cat de dependenta esti de blog?
Atunci când sunt liberă, sunt foarte dependentă. Când mă apasă alte lucruri, nu am timp să îmi hrănesc dependența. Oricum, a fost o perioadă când am fost tare dependentă de blog, căci indiferent de ceea ce aveam de făcut, la el nu renunțam...
Cum alegi subiectul,Ce te inspira?
Scriu ceea ce gândesc despre ceea ce mi se întâmplă, despre ceea ce mă frământă (și poate fi făcut public), despre ceea ce se întâmplă în această lume nebună nebună de tot.
Ce-ti place si ce nu-ti place in lumea virtuala a blogurilor?
Interacțiunea cu ceilalți și cu modul lor de viață.
Cum alegi blogul preferat?
Prefer blogurile care nu epatează, blogurile simple, ale oamenilor complicați. :)

Poate prelua premiile și lepșa oricine este fascinat de ele!

CAUT JOB pentru că...
Atunci când preamăritul nostru președinte a făcut anunțul tăierii celor 25 de procente din salariul meu de profesor debutant, m-am îngrozit, însă m-am consolat cu ideea că mai am un job în sistemul privat, cel al cărui defensor s-a arătat Sanctitatea Sa, președintele.
DAR...
La Mediafax sunt plătită pentru drepturi de autor și, mai nou, îmi va fi impozitat venitul cu 40% (cu 10% era deja impozitat, deci mai rămâne să mi se taie din venit încă 30%).
AȘADAR...
Pentru că aveam planuri cu bănuții pe care vroiam să îi strâng, pentru că jumătate din vise tocmai mi-au fost năruite, dar pentru că vreau să lupt încă pentru ele, sunt dispusă să dau dracului catedra (deși îmi place teribil ce fac acolo), sunt dispusă să îmi depun demisia de la Mediafax (deși sunt absolut fascinată de ce fac acolo).
Toate astea pentru un job care să îmi asigure un venit cu care îmi pot împlini visele!
Dacă știți vreun loc de muncă pe undeva, bine plătit, dați-mi de veste! Poate că nu știu să fac multe, însă sunt o tipă entuziastă și...învăț repede!

Aseară ne-am distrat pe cinste! Am dansat, am râs, am povestit, am legat prietenii, am dansat, am povestit, am dansat și am dansat!

Mâine e ziua iubitului meu, iar în seara asta îl sărbătorim așa cum știm mai bine! Vă ofer și vouă o bucățică de tort și o cupă de șampanie! Iar mâine vă servesc cu o porție de fotografii de la petrecere!

Astăzi, am fost vizitată pe blog de o doamnă Alice, care are, din câte se pare, o părere contrară celor spuse de mine în postarea precedentă.
Îi ofer dumneaei florile de azi, flori nemuritoare:

Pentru că a avut temerea că nu voi publica gândurile pe care mi le-a transmis, aș vrea să fac cât mai vizibil comentariul cu pricina, de aceea îl așez, atât pe el, cât și răspunsul aferent pe prima pagină:
Te-ai gandit vreodata cu adevarat la un om trecut de 65 de ani? om care a muncit in anii aceea tulburi,care nu intarzia,nu lipsea de la serviciu si caruia in 30-40 de ani de munca i s-au oprit cotizatii pentru pensie ...si care are acum 800-1200 lei?Poate el Sta alaturi de unul care si-a tras o pensie din veniturile pe ultima luna ,si se bucura acum de "protectia justitiei" avand o pensie nemuncita ,necotizata de 20000-30000?Te-ai intrebat ce vei mai putea primi tu peste 25 de ani din munca cinstita?.Eu care am acum o pensie de 780 ,ma bucur ca a fost respinsa motiunea,ca poate asa se va face un strop de dreptate si acele nemuncite,necotizate pensii vor disparea.Toata viata am fost un om chibzuit,am invatat din momentele grele ale vietii,si in anii bogati am pus deoparte ,stii "bani albi pentru zile negre".Invatati sa fiti mai chibzuiti,sa ganditi in viitor si voi generatia tanara,invatati si ce este sacrificiul..pentru binele vostru.Chiar daca nu-l plac ,Basescu este SINGURUL care a incercat sa faca nitica ordine,dar este singur si este greu. Doresc sa nu cunosti niciodata si sa nu traiesti cum am trait noi care am fost corecti O VIATA iar acum suferim tot din cauza celor din vremea aceea.Ei au dus-o bine si atunci si o duc si mai bine acum.Faci parte cumva dintre ei ,caci numai Ei sunt atat de vocali si au iesit ca paduchele in frunte ,in timp ce noi am ramas modesti si in umbra.Alice

Sper ca nu-mi vei cenzura si opri comentariul de la publicare? Si mai vorbiti de ei?Mi-e sila de Tot.Alice

Doamna Alice,
Regret că postarea mea v-a provocat silă! După cum vedeți, nici nu am cenzurat comentariul și nici nu l-am oprit de la publicare, ci, dimpotrivă, am dorit să îl fac cât mai vizibil. Nu îmi stă în fire să nu postez comentariile sau să le cenzurez, așa cum fac unii bloggeri, care, sub pretextul că anumite comentarii vin de la anonimi, nu le publică. Cu atât mai mult pe cele răutăciose sau care se opun ideilor lor. Eu înțeleg, însă, că într-o societate democratică, opiniile se nasc pentru a fi împărtășite și dezbătute, indiferent de cât de vocale ar fi. Vremea "ciocului mic" a trecut, în opinia mea, oricât de mult unii politicieni încă recurg la acest tip de regulă.
Da, m-am gândit la bunica mea căreia i se va diminua pensia cu 15%. M-am gândit la ea, înainte de a mă gândi la cei care au pensii imense. Pentru că, nu îmi place să mă uit în grădina altora. Nu știu nici ce au făcut sau nu ei pentru pensia aceea, nu știu nici ce tip de răspundere au avut în activitatea lor. Și apoi, de ce aș cădea în retorica băsesciană, care învrăjbește categoriile socio-profesionale una împotriva celeilalte? Din punctul meu de vedere, nu pensiile lor sunt mari, ci cele ale bunicii mele, ale dumneavoastră, sunt foarte mici.
Din nefericire, soluțiile actualei guvernări nu vizează numai acele pensii, ci și pe cele mizere, ale oamenilor care au muncit din greu, ale celor care s-au trezit cu noaptea în cap, care nu au întârziat niciodată la serviciu, care au muncit din greu. În acele vremuri, care nu mi se par chiar atât de tulburi, dincolo de crimele odioase care au avut loc împotriva creștinătății și a intelectualilor.
În ceea ce mă privește, vremurile acestea sunt cu mult mai tulburi, dar am să vă spun la momentul potrivit de ce.
Eu nu mă bucur că a fost respinsă moțiunea, pentru că mi se pare de-a dreptul hilar să mă bucur că îi va scădea pensia unui fost magistrat de la 100 de milioane la 30 de milioane, din care să zicem că se va mai lua încă un procent de 15%. Sincer, nu mă încălzește cu nimic, atâta timp cât salariul meu va scădea și el, cu 25 %.
Nu mă pricep la regulile economiei, însă știu că dacă salariul meu va scădea, cotizația mea va scădea, iar puterea mea de a duce în spate nu știu câți pensionari este din ce în ce mai mică. Este drept că și ei au cotizat la vremea lor, însă, în fapt, nu pentru ei au cotizat, ci pentru pensionarii de atunci, așa cum și eu o fac pentru cei de acum.
Și dacă tot a venit vorba de pensii necotizate, mi-am amintit și de asigurările de sănătate, pe care au le plătesc, dumneavoastră nu. Eu nu am fost niciodată internată în spital, de rețete gratuite nici nu se poate aminti. Pe când pensionarii se bucură de servicii medicale gratuite, deși nu cotizează cu nimic. Da, aveți dreptate, aici trebuie făcut ceva. Așa cum se poate face și în privința bolnavilor închipuiți, care ies la pensie înainte de termen, pentru a zace pe banii statului. Ba nu! Pe banii mei!
Așadar, dacă ar fi vorba să se supere cineva pe acele pensii mari, noi, salariații, ar trebui să fim primii care să ne plângem de greutatea lor, pentru că noi le ducem în spinare, prin cotizațiile noastre. Dar dacă micșorarea pensiilor lor vine odată cu micșorarea pensiei bunicii mele, nu pot sub nicio formă să mă bucur, căci nu mă simt luptător kamikaze.
Pasajul următor mi-a provocat o revoltă imensă și îmi pare sincer rău de faptul că sunteți chibzuită în privința banilor, nu și în privința cuvintelor grele pe care le aruncați fără a avea niciun temei. Spuneți că: Toata viata am fost un om chibzuit,am invatat din momentele grele ale vietii,si in anii bogati am pus deoparte ,stii "bani albi pentru zile negre".Invatati sa fiti mai chibzuiti,sa ganditi in viitor si voi generatia tanara,invatati si ce este sacrificiul..pentru binele vostru.

Eh, vedeți diferența dintre acele vremuri și aceste vremuri? Dumneavoastră, probabil în anii de tinerețe, ați trăit ani bogați, când ați pus bani deoparte. Din nefericire, eu nu am ce să pun deoparte, pentru că pune Statul deoparte pentru buzunarele guvernanților lui. Mai lipsea să îmi spuneți că sunt leneșă, căci nechibzuită ați insinuat deja că sunt. Și că nu știu ce este sacrificiul. Păi, să vă spun eu cum stă treaba cu sacrificiul. Dacă dumneavoastră vă trezeați în fiecare dimineață să mergeți la serviciu, aflați că eu dimineața de abia ajung de la unul dintre joburile pe care le am. Pentru a mă odihni două ore, ca apoi să merg înspre celălalt job. Iar seara este dimineață pentru mine și merg din noul la jobul de noapte. Ce ziceți? Miroase a sacrificiu? Și, cu toate astea nu pot să pun prea mulți bani albi pentru zile negre. Pentru că jumătate din ei merg în buzunarul propritarei garsonierei unde stau. Pentru că mie Statul nu mi-a dat niciun fel de casă, așa cum primeau tinerii în acele vremuri tulburi de care vorbeați. Și nici nu îmi va da vreodată, pentru că nici măcar un credit pentru Prima Casa nu pot contracta, din pricina...salariului mic, evident.
Nu știu dacă atunci când dumneavoastră aveați 23 de ani munceați în acest ritm nebun, în zadar. Nu știu dacă v-ați întrebat vreodată, la acea vârstă, dacă vă permiteți să aveți un copil, așa cum o fac eu. Și, repet, bag mâna în foc că sacrificiile pe care le-ați făcut nu duc la consecințele la care pot duce sacrificiile mele.
Mergând înspre ceea ce spuneți despre Băsescu, rămân dezamăgită că, un om atât de chibzuit, nu deschide ochii să vadă că Băsescu nu e singur. Are de partea lui 5 milioane de oameni, are de partea lui majoritatea parlamentară, are de partea lui Executivul. Le-a avut și în 2004, dar și-a bătut joc de ele, le-a avut și din 2008, însă nu a luat niciun fel de atitudine, în afară de vorbe aruncate în vânt și care observ că au reușit să vă păcălească. Vă imaginați, săracul Băsescu, cum luptă el cu Videanu și companiile lui de milioane de euro, cu Udrea și averile ei de și mai multe milioane de euro. Și cu toți corupții acestei Românii! Probabil vă amntiți mai bine decât mine că Băsescu a fost ministru în mai multe Guverne, că a deținut puterea încă din '90 încoace, că e președinte de circa 6 ani. Iar România merge din ce în ce mai prost. Știu, e singur, sărmanul. El, sub nicio formă nu e demagog. Chiar îl vedem cum se luptă pentru binele meu și al dumneavoastră.
Vorbiți despre niște EI, care au dus-o bine și din care spuneți că aș face și eu parte. Eu nu știu cine sunt ei. Vă amintesc că m-am născut cu trei ani înainte de revolție, de aceea nu cunosc acei oameni și nici nu pot face judecăți de valoare despre ei. Dacă însă, sunt și ei la fel de vocali ca și mine, niște păduchi care sar în frunte, încep să mă sperii de asemănarea cu Băsescu. Pentru că el este în frunte de vreo 6 ani. Deși nu i-a plăcut școala și a fost un elev mediocru, după cum el însuși s-a lăudat. Da, acesta este omul care e în frunte, pe care îl susțineți și admirați. Cât despre faptul că sunt vocală, mă scuzați că îmi exprim punctul de vedere în acest tip de societate mutant, aparent democratică, însă fundamental totalitaristă.
Cât despre a rămâne în umbră, nu îmi stă în fire. Îmi place să mă poziționez la locul pe care îl consider potrivit și să nu mă las așezată de alții, acolo unde vor ei. Poate vom ieși vreodată din gândirea asta mioritică, de care profită șmecherii, și ne vom lua soarta în propriile mâini!

Ulciorul nu merge de trei ori la apa.
Prima oara a fost demis Băsescu. Poporul l-a reașezat în fotoliul cald de la Cotroceni în urma referendumului.
A doua oară guvernul Boc a fost demis în Parlament. Românii l-au reconfirmat în funcție după alegerea lui Băsescu.
A treia oară e lege că...ulciorul nu mai merge la apă!

Boc e in Parlament. Poporul e in strada. Boc a venit cu limuzina. Poporul cu autobuzul. Boc sta la racoare. Poporul in soare. Boc vorbeste despre singura solutie viabila. Pensionarii protesteaza impotriva saracirii.
Boc si poporul nu se inteleg. Poporul nu il mai vrea pe Boc. Boc vrea poporul. Ba nu, nu pe popor il vrea. Ci banii lor sunt miza.
Boc a inceput sa vorbeasca. Numai aberatii. Face misto la propriu de cei care au initiat motiunea, fara sa vada ca in strada nimeni nu il sustine. Oare isi imagineaza ca ii mai pasa cuiva ca au dat copy - paste textului motiunii? La naiba, ar trebui sa isi dea demisia de onoare, insa cred ca nu mai au in dotare niciun strop.
S-apoi jandarmii...oare nu sunt deloc tentati sa lase Poporul sa intre in ...Casa Poporului si sa le mai dea PDL-istilor ocazia sa mai faca o baie. De multime.Atat de iubite de Basescu.
Ieri, Nastase zicea un adevar care doare: platim factura realegerii lui Basescu...
Oricum, totul e in zadar. Motiunea nu va trece.

M-am născut în epoca pe care o consideram apusă, am crescut în perioada ce a urmat comunismului, pe care tind să o cred tot comunistă, iar tinerețea mi-o trăiesc într-o Românie în care comunismul este ars pe rug de un președinte jucător și reinventat tot de el.
Astăzi torturam telecomanda, gândind plictisită că nu sunt șanse să găsesc ceva care să îmi placă. Și am dat totuși peste ceva ce m-a lovit în moalele capului. Și care m-a pus pe gânduri.
"Reeducarea de la Pitești".
Am adăugat acest documentar tuturor celorlalte experiențe livrești legate de fenomenul Pitești, de fenomenul închisorilor comuniste, de fenomenul strangulării umanității de către...om.
Sfântul închisorilor, Întoarcerea la Hristos, Jurnalul fericirii, Cel mai iubit dintre pământeni, expoziția "Pe drumul Învierii". Petre Țuțea, Ioan Ianolide, Nicolae Steinhardt. Mărturii ale vremurilor care nu au apus. Pentru că nici oamenii acelor vremuri nu au apus. Mă întreb numai pe unde sunt torționarii, pe unde sunt sifonarii. Se ascund? Sau trăiesc liniștiți cu gândul împăcat că fiecare perioadă de glorie se ridică pe umerii falnici ai cuiva, iar ei, tocmai ei, și-au pus umărul la clădirea socialismului glorios.




Privind documentarul mi s-a făcut rușine. De români. Ei, cei de astăzi, sunt tot cei de atunci. Iar tinerii sunt copii lor. Și eu tot copilul lor sunt. Mă gândesc adesea că și eu sunt tot fructul acelei societăți monstruoase, care își boteza mlădițele creștine în găleata cu fecale. Sunt copilul acelor minți bolnave care călcau în picioare tot ce era mai bun dintr-un om, reeducându-l și transformându-l în românul de azi.
Nu, nu îi judec pe torționarii vremurilor acelea. Mă întreb numai...eu cum aș fi fost la Pitești? E ușor să judeci în vremuri pașnice ceea ce făceau oamenii sub teroare.
De altfel, exact aceasta a fost ideea cu care s-a încheat documentarul de astăzi, cu vorbele unui fost deținut: "După ce am ieșit din închisoare, mă întrebam ori de câte ori cunoșteam pe cineva: EL CUM AR FI FOST LA PITEȘTI?"

Toată ziua am șovait asupra tonului cu care ar trebui să scriu acest mesaj pentru mama, pe care știu că îl așteaptă cu nerăbdare. Anul trecut aveam un ton foarte melancolic, care m-a descurajat un pic, căci nu se mai potrivește stării mele de spirit! Astăzi sunt mai categorică, iar mesajul meu este unul prompt, puțin pompos:
La mulți ani, fată! Să îmi trăiești de incă trei ori pe atât, ani în care să fii la fel de luptătoare ca până acuma (vă anunț că Xena e mic copil pe lângă mama mea!), cochetă (să nu renunți în veci la unghiile tale zilnic colorate în culoarea hainelor și nici la părul coafat timp de o oră în fiecare dimineață!), și să fii din ce în ce mai cool (fac pariu că nu știți câtă Engleză știe mama mea, cu ajutorul căreia conversează cu lume străină, că are ID de mess de pe care vorbește cu mult spor și că se folosește de tehbnologia modernă cu o abilitate de care mă mir și eu câteodată)!
Deci, maman, te iubesc cu nerv, te iubesc duios, te iubesc dintotdeauna - de când ești tu acolo - te iubesc că ești frumoasă și tânără (mereu am fost mândră că am o mamă tânără!). Pup iu!

PS: Mai pe seara am sa postez si fotogragfii cu ea, încărcată de flori: a avut astăzi serbare la grădi (da, este educatoare!!!)atunci când camera nu va face fițe!

Anul şcolar e pe final. Al doilea an ca profesor în acest sistem de învăţământ este pe final. Cred că aşteptam vacanţa cu mai multă nerăbdare decât elevii.
Resimt nevoia de odihnă mai mult decât oricând. Am aşteptat cu sufletul la gură căldura, vremea toropitoare, cţnd Soarele înmnoaie asfaltul. Îmi era dor de după-amiazele în care să îmi caut oaya de umbră şi linişte în dormitorul meu albastru, alături de o carte ispititoare. De abia aştept să savurez firimitură cu firimitură vacanţa pe pâine. De abia aştept să reîncep să mă ocup de blogul meu, pe care l-am lăsat de izbelişte în ultima vreme.
Finalul de an şcolar m-a găsit îngropată în dosare (finalizarea înscrierii la examenul pentru definitivat, înscrierea la examenul de disertaţie), în toate cărţile, hârtiile, diagramele, tabelele, de care m-am folosit pentru a concepe lucrarea de disertaţie şi într-o acută lipsă de timp şi energie.
Însă, vorba optimiştilor. totul e bine când se termină cu bine, deşi din tine nu mai rămâne decât o epavă! Mă refac eu cu o mare porţie de vacanţă!!!

În altă ordine de idei, ieri am avut ultima oră ca profesor de Educaţie Civică la o clasă a VIII-a, prima din cariera mea didactică pe care o finalizez. Dincolo de izul de vacanţă care plutea în aer şi de ghiduşiile aferente, am trăit o experinţă frumoasă. La final, le-am transmis câteva gânduri cu privire la modul în care au decurs orele împreună. Tocmai când mă pregăteam să ies din clasă, a început un ropot de aplauze care m-a uimit, care m-a amuţit, care m+a bucurat. M-am simţit un actor înaintea căderii cortinei, un actor care şi-a lăsat acolo, printre ei, o fărâmă de talent, de cunoştinţe şi, de ce, de suflet! Sper să le fie bine în săptămânile care urmează, să facă alegerile cele mai bune pentru liceul pe care îl vor urma! Şi sper să crească adulţi responsabili! Şi fericiţi!

PS: Se pare că şi natura s-a cutremurat la gândurile mele...tocmai a fost cutremur :D NU m-am speriat...rău...

Mă uit prin preajmă și găsesc oameni care cred că toată lumea le e împotrivă! Asta nu e boală?

Maria mi-a oferit aceste premii, pe care le ofer și eu, la rândul meu, tuturor celor care ajung aici si le sunt pe plac!

Gandurile de mai jos apartin prietenei mele dragi, Stefania, care, intr=un moment de insomnie creativa, si-a asternut gandurile pe o fila digitala. Iar eu le-am preluat, pentru ca ma incanta ceea ce scrie! Poftiti de va infruptati din gandurile ei!

Netul de camin face fitze…dar e doar o stare de spirit naturala pentru el..incercam sa dorm si brusc mi-a venit in minte un concept: umanitate…cum google nu ma poate ajuta decid, ca Veronika lui Coelho care decide sa moara… si inainte de asta sa isi lase drept testament frustrarile legate de ignoranta oamenilor referitoare la tara ei natala (Slovacia daca memoria nu imi joaca feste dupa multe ore de nesomn si stres…) am deviat..ziceam….am decis sa imi definesc clar umanitate in minte…ulterior cand netul o sa se trezeasca din betie o sa ma confrunt cu dex-ul online…umanitatea ar putea fi conturata ca totalitatea oamenilor din lume…oamenii..ce concept ciudat…oare care sunt atributele care definesc un om? nebunul cu butoiul cauta inca din antichitate un om…daca atunci nu l-a gasit cum ar putea sa se impiedice de el in lumea noastra? Deci ce ne face umani? Ce inseamna umanitatea din compentele umanitatii…?cum ar trebui sa fie un om ca sa fie om mai presus de orice? Ce calitati, dar mai ales defecte il fac demn de o eticheta atat de importanta?
Azi e 1 iunie..poate ca omul ar trebui sa fie mai intai de toate copil..sa se bucure de un eti-puff si de zilele de la tara cu pepeni verzi…sa iubeasca neconditionat si sa isi pastreze prietenii aproape cand se joaca de-a v-ati ascunselea caci sunt singuri care scapa de “turma”, sa vada banii simple hartii colorate lipsite de valoare pe terenul de fotbal, ce nu pot cumpara haine noi papusii cele vechi…
Dar unui om nu ii trebuie oare si putin din adolescentul rebel cu pofta de bere? Unde isi pierde omul visele indraznete faurite pe plaja printr-un shot de tequila? De ce nu mai fuge in lume descult cu cea cu flori in par? Unde isi pierde curajul de a cere ajutorul unui prieten in creierii diminetii pentru a face cartofi prajiti? De ce uita sa iubesca cu pasiune si fara retineri chiar si pe prietena prietenului cel mai bun? De ce nu face inca greseli si nu le regreta nici o clipa?
Omul trebuie sa fie parinte si sa priveasca cu compasiune si bunavointa pe cei din jur, sa le ierte si sa accepte sa fie iertat.Sa repete si sa nu repete greselile celor dinaintea lui , sa zideasca camine si relatii, sa protejeze si sa se lasa protejat, sa se bucure de pasii maruntii ai micului om care se cladeste sub ochii lui.Sa lege prietenii noi si niciodata sa nu le neglijeze pe cele vechi.
Intelepciunea batranilor sa se gaseasca in omul lui Diogene, caci ce inseamna omul fara inteligenta native si acumulata….populara si cultivata prin opera si teatre. Cand incetam sa mai fim batrani si incepem sa devenim intelepti?
Omul nu e perfect si nici nu vrea sa fie perfect..vrea doar sa fie om….si atributele de mai sus definesc un om…orice om! Sunt in noi si in ei, in voi si in mine, in tine si in ea, in el si in elei, in niciunul si in fiecare dintre noi.Cand am uitat sa acumulam si am inceput sa pompam catre inconstient…invatam sa auzim, dar uitam sa ascultam… privim, dar nu vedem,…atingem, dar nu simtim… mirosim, dar nu …gustam, dar nu savuram…
Unde umanitatea a incetat sa mai fie om si a inceput sa devina doar fiinta, cand si-a inlocuit sufletul cu ratiunea…cand a incetat umanitatea sa mai fie umana?
UMANITÁTE s. 1. v. omenire. 2. v. umanitarism. 3. v. omenie.(DEX)
UMANITÁTE s. 1. v. conditia de a face parte din omenire. prin dovezi de umanitarism. si intotdeauna de omenie (MS)