Stirea despre succesele elevilor liceului Neagoe Basarab mi-a trezit amintiri. Amintiri frumoase, amintiri urate, pe care le transpun intr-o povestioara. Atrag atentia ca orice asemanare cu realitatea este pura coincidenta!
InceputulEram o adolescenta dornica de afirmare, eram plina de idei, de energie! Si probabil si de curaj, din moment ce am ajuns sa bat alaturi de prietena mea cea mai buna de atunci la usa redactiei unui ziar local, "Actualitatea Olteniteana" pentru a solicita o colaborare. Ca niste fete destepte ce eram, am fost acceptate. Am ucenicit pe acolo o vara intreaga, am invatat o sumedenie de lucruri bune, am facut cunostinta cu multi oameni importanti. Intr-o zi, pe cand plecam de la redactie, ne striga cineva de la balconul etajului 4: doamna Ceanina Godita, autoarea unei proaspat aparute carti, pentru care ar fi dorit un spatiu publicitar in paginile ziarului nostru. Apoi, intamplarea a facut sa ne revedem, la scurt timp dupa ce apartamentul i-a fost jefuit.
Perioada de glorieA inceput anul scolar. Eram pe atunci clasa a 11-a...Ce vremuri! Am renuntat la colaborarea cu ziarul respectiv din lipsa de timp. Am reincercat, fara succese prea mari, reeditarea revistei liceului, pentru care am beneficiat de ajutorul doamnei Godita. Intr-o zi luminoasa ne cheama in laboratorul de informatica si ne face o propunere, tuturor celor care lucram la revista, sa concepem un ziar, care sa aiba caracter national (va rog, nu radeti!). Am pus pe hartie idei, am inventat rubrici, am inceput sa scriem. Numele ziarului? MESAJUL! Da, doream sa transmitem un mesaj...Mesajul, ziar national! :)) Primul numar a luat nastere usor...Al doilea cu greu, iar al treilea nu a mai aparut niciodata. De ce? Nu am avut voie sa stim. Doamna nu ne-a dat nicio explicatie, ne-a zis doar sa nu intrebam. Intre timp, relatiile dintre mine si dumneaei s-au strans foarte tare. Mergeam adesea la emisiunea pe care o realiza la postul de radio local. O vizitam in fiecare pauza la laboratorul de informatica. Si uite asa a luat sfarsit clasa a 11-a (Singura pe care am fost in stare sa o termin cu 10 pe linie, in afara de clasele primare). Vacanta...am sacrificat-o pe toata pentru dumneaei: pe banca alaturi de ea si fiica ei in fiecare seara; nemultumirea lui Razvan ca nu diversificam programul. Ce conta? Doamna Godita merita. A venit vremea sa plece uneva la tara, prin Gorj. Liberi, am inceput sa ne strangem mai multi, am inceput sa cream, sa ne imaginam, sa ne entuziasmam. Asa a aparut ideea SPOT. Gaby, Ioana, Arzu, Iulia, Razvan, Andreea Sebea, Andreea Moise si..evident...eu. Numai ca noi toti minori, aveam nevoie de cineva care sa atraga sponsorizari (si stiam ca Ceanina Godita este experta in asa ceva...dupa cum se lauda mereu). Asa ca am facut propunerea ca ea sa ne coordoneze. Gaby s-a opus cu rezistenta. Numai ca am avut atata putere de convingere asupra celorlalti, ca a ramas asa. I-am facut si dumneaei propunerea. A acceptat cu placere. Ne-am apucat de treaba. Nu stiu cum si prin ce metoda, pe Andreea Moise a inlaturat-o din grup foarte usor. Imadiat dupa prima actiune, a reusit sa ne intoarca pe toti impotriva lui Gaby. Usor usor a renuntat singur. Dupa alte actiuni, Arzu a renuntat. Usor usor a renuntat si Ioana. Doamne, cat de tare regret ca am fost atat de naiva, ca i-am lasat sa plece, ca nu am avut puterea sa ma opun dezbinarii. In fond, erau ideile noastre, ale grupului. Cand anume m-am lasat convinsa ca ei nu trebuie sa mai fie alaturi de noi? Dragii mei, daca cititi cumva randurile astea, sa stiti ca regret enorm ca v-am lasat sa plecati asa usor! Am ramas cativa, eu, Iulia, Razvan si A.S. Intre timp au mai aparut si altii, mai mici. Dar nu la fel de preocupati. Eu eram lipita trup si suflet de doamna Godita, cascam gura la tot ce-mi spunea, deschideam urechea la barfe despre profesorii din liceu (cei pe care de altfel, ii iubeam nespus!). Nu vreti sa stiti cum si cat iscodea impotriva profesorilor liceului! Mai ales impotriva directorului de atunci. In fine. O iubeam, o adulam, o acopeream cu orice, nu acceptam sa se vorbeasca urat de ea, o aparam si ii faceam mare publicitate. In tot acest timp, m-am indepartat de clasa mea. Ma consideram superioara, consideram ca toti ma invidiaza (de fapt, preluasem din gandirea telenovelistica si manelistica a "doamnei": am valoare, am dusmani!). De asemenea, daca citeste careva dintre colegii mei, va transmit sincerele mele scuze pentru comportamentul execrabil pe care l-am afisat fata de voi si...imi pare exagerat de rau ca nu am petrecut alaturi de voi mai mult timp!
La un moment dat, are loc o intamplare pe care nu mi-am iertat-o nici acum, pentru care m-a taxat si Lucian Diculescu, pe care mi-o asum. Intr-o dimineata, prietena mea gaseste in banca un telefon, pe cand eu transcriam niste fraze la ora de germana pe tabla. I-am propus sa-l ducem inpoi celui care a stat in banca noastra inainte. Numai ca, in pauza, in loc sa ne ducem cu el la clasa cu pricina, ajungem...ghiciti unde? In cabinet la madama Godita! Eh, acum e momentul critic! (pe care eu, acum, ca profesor, il vad altfel!). Ca adult, ce sfat ar fi trebuit sa ne dea atunci??? Eh, evident, sa ne vedem de treaba si sa ducem baiatului respectiv telefonul. Cand colo: Fetelor, pastrati-l! Prietena mea deja isi imagina cum face bani pe el, prin vanzarea lui. Iar eu, m-am hotarat sa trec totul sub tacere, s-o acopar! Numai ca am dus telefonul in redactia revistei, unde cel mai deosebit om de pe acest pamant l-a gasit si a facut ceea ce ar fi trebuit sa facem noi: l-a returnat, Slava Cerului!Ne-am recunsocut greseala, ne-am mancat papara. Care a fost sfatul doamnei Godita? "Fetelor, in locul vostru nu as recunoaste nici in ruptul capului!!!"(De altfel, aceasta este modul de abordare al tuturor problemelor pe care le are, de care ne-am dat seama ulterior). Bun. (App! Ce poofta de scris am!). Urmeaaza un Mister, pe care il organiza o clasa care isi daduse foarte bine seama de cine este madame Godita si care au decis sa o ridiculizeze in show-ul lor. Iar eu am luat totul ca pe un afront atat de personal, incat m-am implicat intr-un scandal peste care madame Godita a pus paie pentru ca focul sa fie cat mai mare, in loc sa stinga conflictul, asa cum orice om matur ar fi facut. Din nefericire, nu-mi pot cere scuze Laurei Buiac pentru raul pe care i l-am facut. Am rupt, de asemenea, o prietenie frumoasa cu Cristina. Si totul pentru...da, ati ghicit, doamna Godita (stau eu acum si ma gandesc: Doamne, cat de fraiera si oarba am putut fi???).
Urmeaza un alt capitol important: Flagrant (un ziar pe care probabil si-l aminteste toata Oltenita), ziar la care am lucrat un timp (pe bani, fiind primul meu job platit;)). Ce credeti? Madame Godita a reusit sa ma faca sa renunt si acolo, pentru ca era periculos patronul..De fapt, cred ca era periculos sa nu aflam cu ce sume sponsoriza SPOT-ul si ce suma ajungea de fapt, in contul SPOT.
Si de aici incepe declinul...Pe o ploaie infernala ne ducem pana la Filatura, dupa o sponsorizare, pe un ger teribil strangem niste banuti, ca sa punem pe picioare asociatia. Varsam banii intr-un cont.. Mai facem si alte actiuni de altfel frumoase...Dar de fiecare data ieseam pe minus. Nu pot uita cum la spectacole banii ajungeau toti la ea in geanta. Si apoi ni se spunea: cand am ajuns acasa aveam in geanta ..nu mai stiu ce suma...dintre care nu stiu cat..erau ai mei. Incepea ceva sa scartaie. In tot acest tavalug, vine propunerea unui redactor Flagrant (cu care mai tinusem legatura) sa puna la rubrica "Omul saptamanii" pe madame Godita. M-a deranjat nespus rapiditatea cu care l-a chemat sa-i faca poza, a dat si declaratii. Intr-adevar, era reprezentanta SPOT-ului, dar...sa apara acolo singura, ca fiind singura merituoasa a celor ce intreprindeam cu toti cu greu, mi s-a parut exagerat. Simteam cum imi curge sange fierbinte prin vene. Nici macar nu meritam sa aparem cu totii acolo? Poza noastra, a tuturor, una de grup? Nu! De ce? Pentru ca probabil madame avea prea multe guri de inchis (a directorului, a fostei sotii, a tuturor celor despre care credea ca o invidiaza, dupa cum ii este genul: am sa va demonstrez eu ca sunt deasupra voastra!...).
SfarsitulMadame se decisese asa deodata sa vada de ce suntem in stare fara ea. Asa ca ne-a lasat sa facem singure o actiune. Bineinteles, fara bani, ca nu aveam voie sa umblam in contul ala al SPOT-ului. Desi acolo erau banii dupa alergasem, noi, copiii, pe la toti patronii din oras. Si ne sare tandara, bineinteles, aveam nevoie de 30 ron. La care nu am avut acces. De ce credeti? Ne-am dus la banca si am cerut un extras de cont. Ce credeti ca am descoperit??? Ghiciti voi! Au urmat amenintari: ca ne da in vileag fapta cu telefonul, ca suntem niste gunoaie, ca suntem niste curve ca am luat masa alaturi de colegii de redactie,toate acestea, bineinteles, pentru ca noi se ne simtim incoltite si sa nu spunem nimic din ceea ce descoperisem. Au urmat repercisiunile, alte amenintari, ca va trimite scrisori la toate facultatile, sa stie toata lumea ce gunoaie suntem. :)) Apoi a inceput sa imprastie lucruri urate despre mama mea (ce legatura o fi avand?) ca a imprumutat-o pe mama cu niste bani pe care nu i-a recuperat:)) Hilar, era vorba chiar de aceeasi suma care lipsea...
Da, recunosc, sunt un gunoi ca nu am deschis ochii la timp, sunt un gunoi ca am iubit-o si am aparat-o atat de-a lungul timpului!
Prezent
Stire pe Olteniteanul: Mare glorie mare pentru elevi ai liceului Neagoe Basarab. Cine poarta laurii? Madame, aceeasi Madame...Numai ca lumea a mai deschis ochii, au inceput sa curga commenturi si bune si rele. Si, reluand stilul manelistio-telenovelistic, apar raspunsuri de genul urmand aceeasi linie.
In plus, are si ea o manie: sa i se spuna profesoara. Cand o da titularizari, grade didactice, cand o lupta cu clase intregi de elevi, atunci poate va merita si apelativul asta. Pana atunci, se ocupa de 2-3 elevi dotati, al caror singur merit este ca sunt ei destepti.E si normal.Cand ai lectii de pregatit, clase de tinut in frau, lucrari de corectat, e de inteles ca cu greu iti mai arde de proiecte extracurriculare. Desi sunt multi profesori adevarati care se ocupa si de asa ceva. Dar in imaginatia ei..si a celorlalti "lingai" cum ii numea Lidia, pe Olteniteanul..., nu exista persoane mai deosebite decat ea, ea are valoarea, ea are dusmanii:))
AAAh! Ce mi s-a aparut si mai hilar a fost faptul ca s-a folosit de numele ziarului Mesajul pentru proiectul de informatica. Doamne, cat am mai stat cu Iulia sa ne gandim pana am ajuns la denumirea asta!!!
Dragii mei, sa nu va imaginati ca face toate astea de dragul vostru! Sau de amorul artei! O face pentru ca ii vin niste bani, probabil prin salariul de merit sau gradatia de merit. Pentru ca mai pica un premiu si pentru fiica. Pentru ca, dupa cum ziceam si mai sus, vrea sa inchida guri, pe care le considera invidioase, dar de care nu isi imagineaza ca vad penibilul!
MESAJUL
Pentru toti cei care lucrati cu madame: Nu va lasati pacaliti! Profitati de faptul ca are timpul necesar sa lucreze la fel de fel de proiecte, dar nu o lasati sa intre in viata voastra personala (ca profita din plin!) Nu de putin ori imi spunea ca nu ma vede in viitor langa Razvan...ca desi e un baiat bun, nu ne potrivim (spre marea ei surpindere, poate, si acum, dupa 6 ani, suntem impreuna!).
*Aceasta postare este un pamflet si trebuie tratat ca atare!