CORA
În urmă cu cinci ani, din mare nevoie de bani, am apelat la serviciile Băncii Cooperatiste Record Călăraşi. Pentru cei care nu ştiu cu ce se mănâncă, vă spun pe scurt: este un soi de struţo-cămilă bancară, de unde ţi se dau nişte bani din fondul social depus de cei care "cooperează". Pe larg, puteţi citi aici. 
  Aşadar, în septembrie 2009, iau un credit, din care mi se reţin sume multe şi mărunte, 470 lei comision de acordare şi altele, plus o sumă de bani ce reprezenta fondul meu social. Adică cu cât a contribuit mandea la fondul ăla din care iau şi ceilalţi bani cu împrumut. Bunnn!

Circul de astăzi a fost legat de suma aceea, de fondul social. Mi-am permis să fiu nelămurită cu privire la sume. Adică la banii mei. Şi mi-am permis să cer un extras de cont. Şi mi-am permis să am îndoieli cum că suma cu care am contribuit nu a fost doar 700 de lei, ci mai mult. Astăzi am fost să retrag acel fond social de la Banca Groazei. Ştiam că fondul e mai mare decât suma pe care am primit-o, motiv pentru care am cerut şi eu, atât de cuviincios cât am putut, nişte explicaţii!

Păi, ce credeţi? Eu, îndatorata, cea care are nevoie de ei, am avut tupeul  să ridic capul şi să întreb de ce anume primesc o anumită sumă de bani şi nu alta. Nu vă spun că doamna cu pricina a trântit uşile după dumneaei când s-a dus să caute nu ştiu ce dosar, că a ridicat tonul la mine, că am cerut să văd şi eu negru pe alb ce şi cum.
 Mi s-a transmis, printre dinţi, să înghit explicaţii, fără hârtii, că hârtiile trebuia să le fi ştiut eu deja pe dinafară, că doar am hârtiile acasă.

În fine, după vreo oră de contre, mi s-a bagat sub nas un dosăroi, cu o chitanţă, de unde cică aş fi plătit eu o sumă de bani. Nu am prea înţeles eu ce e cu foaia aia, cert e că am plecat nelămurită de acolo, un extras de cont nu mi s-a acordat, plus că am fost ameninţată că voi plăti nu ştiu ce sumă pentru acel extras de cont.

Trebuie să ştiţi că am mai avut parte de nişte ironii că am avut tupeul să le fac plângere la Protecţia Consumatorului pentru că am primit o somaţie de la ei, lăsată în cutia poştală, care avea CNP-ul meu şi alte date cu caracter confidenţial. Mi s-a spus că sunt SINGURA care face probleme acolo. Păi, bineînţeles, la ce atitudine am observat eu că au românii, pot fi înfierată în piaţa publică pentru că susţin că am nişte drepturi! Nu mi-ar fi ruşine? Eu nu ştiu că Românica noastră este despre capul plecat ghiocel? Nesimţită sunt că nu sunt conştientă că un client este un rob, iar ce de dincolo de ghişeu sunt zei, care au dreptul să se comporte cum vor cu el...

Să-mi fie cu iertare, eu cred că EI au nevoie de mine ca să existe! Eu le-am făcut lor un serviciu că i-am ales pe ei şi nu pe alţii şi aş fi meritat puţin respect astăzi! Chiar dacă nu aş fi avut dreptate!