CORA
În această dimineaţă nu am găsit nimic în cizmuliţe, nici măcar o nuieluşă...semn că...am fost singură acasă! Hehe, ce credeaţi? Că nu am fost cuminte?!

Câteodată, singurătatea îmi pică greu. Câteodată, îmi e numai bună ca să fiu doar eu cu mine, prilej de reculegere, de dezmăţ interior, că pot să fiu chiar depresivă în voie, fără să dau explicaţii nimănui, că pot să îmi ascult gândurile, că sunt stăpâna unică a patului meu şi ale celor trei perne, că pot asculta la maxim muzica ce-mi place.


Astăzi, după job, după-amiază de singurătate. Am dormit, mi-am gătit, am stat în vârf de pat, am citit o revistă dragă, am sorbit o cană de cafea aburindă şi aromată şi am ascultat Radioul lui Moş Crăciun. Ce urmează? Să închid computerul şi să îmi bag nasul într-o carte cu care cochetez de ceva vreme şi pe care din motive stresante nu am avut timp să o adulmec. Ce bine e să ai timp şi de tine! Ho Ho Ho! It's Winter Mood already!

PS: Ce bine că singurătatea e totuşi, bine dozată şi de mâine reintru în posesia soţului meu!
CORA
Azi nu am fost deloc aprinsă de flama patriotică şi aştept oprobiul public odată cu publicarea ideilor mele.

Astăzi, mai mult ca oricând îmi e ruşinea cât casa că sunt româncă, printre acei români care refuză să iasă din mediocritate, români care se complac în compromisuri ruşinoase, români care habar nu au de ce azi e Ziua Naţională a ţării.

Îmi e ruşine cu românii care ascultă manele pe iPhone 4, cărora le urlă Vijelie din X5, ruşine cu cei care nu scriu corect, ruşine cu cei care se comportă ca-n mahala, deşi trăiesc în buricul târgului, ruşine cu româncele care ies pe strada în colanţi, care nu au nimic altceva mai bun de arătat decât picioare şi fese.

Îmi e ruşine ruşine ruşine cu românii obedienţi şi fricoşi să ridice capul din mocirlă şi se mulţumesc cu prilejul de a fi călcaţi pe gât de sus cocoţaţi pe scaune înalte.

Îmi e ruşine cu parveniţii îmbogăţiţi peste noapte care put a prost-gust şi imbecilitate. Cu ipocriţii care au uitat ce înseamnă să fii om.

Nu degeaba pleacă oamenii bine pregătiţi din România. Pleacă, în primul rând, ca să scape din cloaca românească...pe care azi am sărbătorit-o cu mare festin...

Ce încheiere mai bună pot face decât citându-l pe Emil Cioran:
Doamne, ce vom fi făcut o mie de ani?! Toată viaţa noastră de un secol încoace nu este decât procesul prin care am ajuns să ne dăm seama că n-am făcut nimic... Comparaţia cu ce s-a îndeplinit în alte părţi ne-a relevat neantul trecutului propriu şi inexistenţa culturii noastre.
România n are nimic original în afară de ţărani, artă populară şi peisaj (de care nu e responsabilă). Dar cu ţăranii nu putem intra decît prin poarta de din dos a istoriei. Este înfiorătoare atmosfera primitivă, telurică, nediferenţiată a acestei ţări, îmbîcsită de superstiţie şi scepticism, amestec steril, blestem ereditar. Toată România miroase a pămînt. Unii spun că e sănătate; ca şi cum aceasta ar fi un elogiu! Să nu fim noi capabili a deveni mai mult decît un biet popor? Aceasta este întrebarea.