CORA
Am lăsat să treacă ultimele zile de vineri fără să sărbătoresc florile...mă urăsc pentru asta și pentru lipsa de timp acută prin care trec. Recuperez azi, cu niște trandafiri care m-au amețit prin albul lor imaculat:



Alătur florilor de vineri frumoasele premii de la Ana, pe care probabil le meirt cel mai puțin din pricina trecerii mele atât de discrete prin blogosferă. Mulțumesc, Ana!



CORA
În noaptea aceasta am întârziat momentul sosirii acasă, pentru că fiecare clipă alături de Flory are taina ei, de care amândouă ne bucurăm, adâncind toate secretele lumii, pe care le împărtășim cu poftă de fiecare dată când ne întâlnim.
În seara aceasta am fost noi două și LUNA. Luna plină. Care ne-a ascultat discuțiile pătimașe despre Prinți, Prințese și Curtezane. Când ceasul a anunțat miezul nopții, ne-am retras înspre casele noastre, de teama ruperii vrăjii.
Iar eu, eu am rămas singură, pe drumul meu, alături de Luna Plină, care, preț de cinci minute a fost confidenta mea cea mai apropiată.


Preț de cinci minute, am șoptit dorințele mele Lunii. Dorințe de care mă tem să nu devină realitate. Dorințe de care mă despart toate prejudecățile lumii. Mi-era prea greu să trăiesc doar eu cu dorințele mele. De aceea, am încărcat Luna cu toate gândurile mele ascunse. Le-am ascuns într-un plic parfumat și i l-am trimis pe aroma teilor dulci. Să le păstreze ea, ca pe secretul nostru intim.
Deși adesea îmi pare glacială, în noaptea asta, Luna a fost oglinda mea. Oare pentru că eu sunt glacială? Sau poate pentru că ea și-a regăsit frământările în sufletul meu?
Nici nu mai contează, atâta timp cât, preț de cinci minute, ne-am unit tămplele și ne-am fremătat gândurile. Dorințele cele mai ascunse. Și cele mai vibrante. Murmur la unison.
Etichete: , 10 comentarii |
CORA
Dinspre București, înspre casă, macii au invadat câmpul. Iar eu nu mi-am putut stăpâni pofta să calc frâna și să mă avânt în mijlocul lor!




Etichete: 16 comentarii |
CORA
Odă răsăritului. Răsăritul pe care îl ador, răsăritul după care tânjesc în fiecare seară. Răsăritul in care îmi citesc gândurile, răsăritul în care îmi așez speranțele. Răsăritul mă reinventează cu fiecare dimineață pe care o înscrie în calendar. Răsăritul e o poveste. Povestea ce stă să fie scrisă. Și tocmai de aceea este magic. Pentru că te incită. Pentru că te ademenește să scrii pagina romanului tău.

Răsăritul fastuos, răsăritul puternic, răsăritul aprins.









Cum să nu iubești maiestuosul răsărit?

Fotografiile au fost preluate de aici!
Etichete: 14 comentarii |
CORA




Multumesc, Monica!
Etichete: 3 comentarii |
CORA
Cineva înțelept mi-a spus cândva cã, dacã un bãiat vrea o fatã, o va avea, orice ar fi.




Femeile au frumosul obicei al despicării firului în patru. Mai ales atunci când se întâlnesc. Împreună, sunt cele mai fine analizatoare ale comportamentului masculin. Și, de cele mai multe ori, "descoperă" anumite puncte complicate, alambicate, acolo unde nu sunt. Comportamentul bărbaților este, cu regularitate, simplu, fără ascunzișuri, fără regizări. Femeile, însă, se încăpățânează să găsească explicații, invalide de cele mai multe ori, pentru comportamentului unui bărbat.
Filmul He's just not that into you, izbește prostul obicei al femeilor de toți pereții, le ridiculizează orice căutare complicată de sensuri, pentru ca, în final, să le compătimească și să le bată încurajator pe umăr, spunându-le că, în fond, nu e nimic rău în a nu-ți pierde speranța.
Dacă ar fi văzut și înțeles de majoritatea femeilor, le-ar face să înțeleagă că nu e cazul să își piardă timpul cu fieștecine. Filmul explică comportamentul simplu al bărbatului, cu semnalele evidente ale lor, pe care femeile se încăpățânează la nesfârșit să le interpreteze...greșit...
Am extras din film acele replici delicioase, dar usturătoare, care poate fac bine, deși, mai întâi, fac rău (pe interesantul principiu băsescit ca să ne fie bine, mai întâi trebuie să ne fie rău).

1. Suntem încurajate, chiar programate sã credem cã,dacã un tip se poartã ca un nemernic, te place.
- Asta e problema, te place prea mult.
- Ești prea drãguțã și prea bunã.
- Nu știe ce sã facã.
- Evident cã te place.
- Sunt sigurã cã a pierdut numãrul tãu de telefon.
- Nu te invitã în oraș pentru cã e intimidate de succesul tãu profesional.
- Nu te invitã în oraș pentru cã e speriat de maturitatea ta emoționalã.
- Crede-mã, sigur tocmai a terminat o relație serioasã.
- Crede-mã, el nu a mai avut nicio relație serioasã.
- Sigur a uitat numãrul colibei tale. Sau l-a mâncat un leu.
- Fetelor, sunteți incredibile. De ce ne spunem una alteia toate astea? Poate pentru cã ne e prea teamã și e prea greu sã spunem singurul adevãr, aflat chiar sub nasul nostru? Pur și simplu, NU te vrea
.

2. - Dacã un tip nu te sunã, înseamnã cã nu vrea.
- Serios?
- Da.
- Întotdeauna?
- Da, întotdeauna. Știu cum e sã dai o țeapã, da? Am dat și eu, fac asta foarte des. Crede-mã, dacã un tip te trateazã de parcã n-ar da nici doi bani pe tine, înseamnã cã, într-adevãr, nu dã nici doi bani pe tine.


3. Îmi fãcusem iluzii, le spuneam tuturor cã el va fi soțul meu. Chiar și dentistului. În orice caz, toate prietenele mã încurajau sã continui relațiile cu acești...ticãloși, îmi spuneau cã știu ele cazuri în care cineva s-a cuplat cu un ticãlos exact ca al meu și pânã la urmã s-a mãritat cu el și au trãit fericiți. Dar asta e o excepție, iar noi nu suntem excepția, ci suntem regula.

4. Dacã un tip îți dã numãrul lui de telefon în loc sã ți-l cearã pe al tãu, nu îl interesezi. Ba mi l-a cerut, dar apoi mi-a dat...Dacã un tip vrea sã te vadã, crede-mã, te va vedea. Am sunat o fatã de 55 de ori pânã când mi-a rãspuns.

5. - Eu credeam cã mie nu mi-a dat nimeni papucii.Dar, gândindu-ne bine,ne-am dat seama cã pe amândouã ne-au pãrãsit toți tipii cu care am fost cuplate. Absolut toți. O fac atât de abil, atât de șmecher, încât crezi cã a fost ideea ta. Da, dupã care îți spui "A fost ideea mea, dar, stai puțin, de ce sunt singurã?" "De ce sunt nefericitã?" "De ce m-am îngrãșat 20 de kile?" Tipii știu sã ne pãcãleascã.
- Chiar cã știu. Știu exact cum sã ne ia.
- - Da, ne spun minciuni frumoase. "Nu vreau sã stau în calea ta". Sau... "Tu ești perfectã, eu trebuie sã mã schimb". Sau... "Mã gândesc numai la fericirea ta". Sau "Nu te merit".
- Asta e preferata mea. Știi care-mi place mie cel mai mult? "Cât îl invidiez pe cel care se va cãsãtori cu tine!". Pãi, trebuia sã fii tu. Eu așa credeam. Așa cã trebuie sã știi. Cum auzi așa ceva, fugi la magazine și ia-ți niște calmante și înghețatã, pentru cã ți-a dat papucii.


6. Primul meu soț era un tip banal. L-am gãsit în pat cu secretara când m-am întors de la cumpãrãturi. S-a purtat atât de banal încât mi s-a fãcut milã de el. Cel de-al doilea soț al meua fost ceva mai creativ. Mã înșela cu sora mea, dar m-a fãcut sã cred cã sunt nebunã pentru cã îl bãnuiesc de așa ceva. Așa cã era un joc al minții, o adevãratã intrigã. Dar ultimul meu soț a fost cel mai tare. Era un adevãrat maestru în acoperirea urmelor. I-am înregistrat convorbirile telefonice, i-am interceptat cardurile de credit, am pus pe cineva sã-l urmãreascã și tot n-am gãsit nicio dovadã. Nu mai știam ce sã fac. Pânã la urmã, am aflat cã îi cumpãrase o casã amantei lui. Dar adevãrata maestrã, trebuie sã spun, sunt eu. Am avut trei soți, nenumãrați iubiți și încã nu m-am oprit.

7. - Mie nu poți sã-mi ascunzi nimic. Cunosc simptomele iubirii, iar tu ești îndrãgostit.
- Sã fim serioși!
- E extraordinar! Nu te poți concentra, da? Tresari de câte ori sunã telefonul, îți verifici e-mail-ul de zeci de ori pe zi, ai vrea sã compui melodii...Simți nevoia sã-i rostești numele în orice conversație din toaleta bãrbaților. Așa e de când lumea și ți se întâmplã și ție, prietene.


8. Poate cã finalul fericit e acesta. Dupã ce ai așteptat atât sã sune telefonul, ai rãmas de atâtea ori cu inima frântã, ai fãcut atâtea prostii și ai interpretat greșit semnalele, simțind atâta durere și rușine, niciodatã, totuși, nu ți-ai pierdut speranța.

Recomand filmul tuturor acelor fete, femei, care încă așteaptă apelul ce nu va venit niciodată, în loc să caute bărbatul potrivit! Și îl recomand și celorlalte femei, care consideră că au dat lovitura cu vreun bărbat, pentru că, în fond, filmul "dezgolește" comportamentul masculin, din mult mai multe puncte de vedere.



Din echipa actorilor care au animat cum nu se poate mai bine situațiile atât de des întâlnite dintre femei și bărbați, fac parte Drew Barrymore, Ben Affleck, Ginnifer Goodwin, Jennifer Aniston, Bradley Cooper.

Mai multe detalii despre film găsiți aici.

Mai multe situații despre cum femeile se păcălesc singure, găsiți aici.

Singurul material realist scris se găsește aici.
CORA







IMAGINI DE PE CENTURA CAPITALEI, LA APUSUL SOARELUI
CORA
Vinerea este ziua florilor, iar eu, de câteva săptămâni, m-am sustras de la sărbătorirea acestei zile, pentru că timpul, mereu timpul, nu îmi este de ajuns. Iar astăzi, mi-am luat revanșa! Așa că, m-am jucat cu panseluțele fotografiate în Oltenița, frumoasele panseluțe care ne bucură privirea la fiecare trecere prin centrul orașului!



Friday Flowers este ideea Anei.
CORA
Ziua Înălțării Mântuitorului este și Ziua în care ne sărbătorim eroii, pe umerii cărora am clădit societatea de astăzi.
Astăzi, Oltenița și-a sărbătorit și ea eroii, în cinstea cărora se înalță chiar în centrul orașului un monument. Astăzi, el a fost îmbrăcat cu jerbe, iar la poalele lui au fost trase focuri de armă, în amintirea luptelor de altădată, lupte în care și-au pierdut viața.
În memoria tuturor luptătorilor înscriși pe soclul monumentului, preoții orașului au ridicat rugăciuni. Iar reprezentanți ai Poliției, ai Jandarmeriei, ai Poliției Comunitare au mărșăluit pe bulevardele principale ale Olteniței.




Îmi plăcea atmosfera, mi-au plăcut și cântecele patriotice. Însă, mă întreb, tinerii pe defilau prin fața noastră vor fi dispuși vreodată să plece din toată inima în luptă? Mai sunt ei patrioți? Sau sunt doar niște tineri care au găsit un culcuș cald în Jandarmerie, în Poliția Comunitară, fără prea multe studii sau chinuri.
Și mă mai întreb cum va arăta România peste ceva ani, în război, cu bărbați luptători fără stagiu militar...

Și mă mai întreb...dacă eroii la Monumentul cărora astăzi au fost depuse coroane de flori au murit pentru un scop bine definit, ei...ei pentru cine au murit?
CORA
Toate deciziile guvernului și ale președintelui ales de cinci milioane de români de săptămâna aceasta, mi-au lăsat un gust de total dezgust. Însă dezgustul pe care îl am acum nu îmi este mai mare decât cel pe care l-am avut atunci când românii au dat buzna să voteze cu Băsescu. Acela era momentul să scăpăm de nenorociți. Însă românii i-au încoronat tot pe ei. Pentru că niciun popor nu își pune în frunte decât conducătorii pe care îi merită. Iar românii asta merită. Să moară de foame. Și de frig. Și de mizerie. Cred că, de fapt, acum mă încearcă un sentiment de bucurie, pentru că mi se confirmă suspiciunile legate de acest Băsescu, de acest Boc, suspiciuni pe care le-am tot strigat în gura mare pe acest blog la timpul potrivit. Pe care le-au strigat și alții la tv. În zadar.
Am o plăcere aproape sadică să știu că cei care l-au votat pe nemernic vor fi călcați în picioare de nemernic. Și că se vor hrăni mușcând din mâinile cu care l-au votat pe nemernic.
Însă mă apucă furia când îmi dau seama că voi avea și eu de suferit de pe urma faptului că înguștii l-au ales pe nemernic. Încă din decembrie am spus că nu mă mai recunosc cu nimic în poporul acesta. pentru că nu mă reprezintă. Cu nimic.
Și toate aceste gânduri mi-au amintit de Valeriu Sterian. Și de Haiduci:
CORA

A fost ziua lor. Nu am sărbătorit pe blog, dar în specatcolul vieţii reale am fost în mijlocul lor, la showul celor de la Bergenbier. Şi a fost frumos.
Pentru că mi-a prins bine să sărbătoresc masculinitatea. Dincolo de orice latură comercială a evenimentului, imi place ideea Zilei bărbaţilor.
Pentru că, în fond, bărbaţii sunt jumătatea noastră. Pentru că ştiu să ne facă să ne simţim frumoase, dorite, apreciate. Pentru că ne copleşesc cu cadouri, deşi unele dintre ele sunt alese cu stângăcie. Pentru că ne adoră, pentru că ne iubesc. Pentru că ne pun la punct atunci când exagerăm. Pentru că sunt cerebrali. Pentru că nu sunt ranchiunoşi. Pentru că iubesc libertatea. Pentru că ne fac să ne simțim în siguranță. Pentru că sunt dependenți de afecțiunea noastră. Pentru că ne fac să descoperim noi și noi senzații. Pentru că ne descoperă unghere ascunse ale feminității noastre. Pentru că, uneori, sunt copii. Pentru că, fără ei, Androginul ar fi doar un mit! Pentru că sunt ai noștri!


Pentru ei, cu multă pasiune, o cupă de șampanie!


PS: Știu că există și laturi întunecate ale speciei masculine, dar aceia nu sunt bărbați adevărați! Sunt niște clone nereușite!
CORA
...acesta a fost statusul meu pe Messenger. Pentru că am avut ultime două săptămâni atât de încărcate, încât de abia am avut timp pentru a mai petrece timpul așa cum îmi place. Iar blogul acesta cred că a avut cel mai mult de suferit.
O lecție deschisă pe sector, o inspecție pentru definitivat, niște proiecte pentru facultate, lucrarea de dizertație...toate m-au furat din cotidianul meu, însă fiecare dintre ele mi-au adus un plus de experiență.
Ieri, de 1 Mai Muncitoresc, am petrecut cu prietenii - în fond, mă amuză ideea de a petrece ziua muncii lenevind, dar nu putem pierde nicio ocazie de a fi alături de prietenii mei și de a ne simți bine împreună.

Săptămâna care urmează se anunță la fel de ocupată, iar eu voi redeveni aceeași VERI BIZI UĂMĂN!

Printre altele, în weekend-ul acesta m-am oprit în fața lucrurilor simple și m-am bucurat din plin de ele: