CORA
De mai bine de o săptămână sunt sub asediul abuziv al RCS&RDS, care s-a hotărât să îmi blocheze accesul la Internet, ca formă de manipulare pentru proprietara garsonierei în care viețuiesc în pasionanta capitală a țării noastre, care a decis ca vrea să rezilieze contractul pentru HBO, înainte de termen. Deși și dumneaei are Internet de la aceeasi companie, deși atât noi cât și dumneaei avem cablu TV prin serviciile aceleiași companii, politica dumnealor de manipulare a fost să ne pedepsească pe noi, doar doar o renunța doamna la cererea de reziliere a contractului HBO...Bineînțeles că nu a renunțat, iar eu, care plătesc lunar, fără întârzieri, sunt cea pedepsită. În ciuda nenumăratelor telefone, plângeri, sesizări, Internetul a refuzat să descindă și în computerul meu...
În cele din urmă, doamna a făcut o cerere pentru un alt contract, probabil fiind păcălită de domnii de la RCS să facă o cerere de debranșare de la actualul contract, ca scut de apărare în cazul în care ne gândim să depunem o plângre la OPC.
De aici a început o altă nebunie, căci bineînțeles că noul contract necesită o nouă deplasare a echipei RCS, care va veni exact atunci când vor considera de cuviință că a trecut perioada de pedeapsă.
În tot timpul acesta am fost privată de Mail, Messenger, Blogspot, Facebook, știri, informații, serialul meu preferat...
Tare mi-aș fi dorit ca luni să postez fotografii de la Hramul Bisericii mele și să las câteva impresii legate de acest eveniment...Dar îmi iau dreptul acesta acum, așa că luați de priviți cum mi-am petrecut ziua de Sfântul Nicolae:
1. Dimineața la slujbă:





2. Pe seară, am fost să văd luminițele din centrul Bucureștiului, cu veșnica mea prietenă, Ștefania:





A doua zi am mers la Târgul de Crăciun de la Sala Dalles, de unde o am cules o grămadă de imagini pentru a continua seria începută anul trecut, DECUPAJE DE CRĂCIUN. Acestea sunt planurile mele crăciunistice!

Ah, era să uit! E vineri, e Friday Flower!