CORA
În lumea fotbalului au loc fel de fel de trasferuri: de jucători, de manageri, de antrenori. Poate poate se va ajunge la o performanţă demnă de Champions League.
Am putea spune că a schimba anumiţi oameni cheie din posturi importante cu alţii care au făcut perfomanţă în alte grupări paote fi cheia succesului. Şi totuşi, se pot observa stagnări, retrogradări şi alte fenomene asemenea de scădere a performanţei echipei.
Motivul? Investiţia financiară! În zadar importăm fel de fel de oameni dacă nu investim în ei. Sau, o altă soluţie, ar fi creşterea, de către cluburi, a unor jucători mici, care ulterior, să facă performanţă! Însă, se pare că tocmai aceasta este politica cluburilor: investiţii mici, pentru a face economii. Principiul "a face din nimic* bici care să şi trosnească" este aplicat, cu ineficienţă, de manageri şi patroni.

Asemănarea cu proiectul ROMÂNIA este cât se poate de evidentă. Managerii noştri guvernanţi vor să ne facă să trosnim plătindu-ne cu...nimic*. Investind mai nimic în noi, în resursa umană a acestei ţări, în forţa de muncă ce poate aduce bani suficienţi la buget. Dar nu imediat, ci în urma unei investiţii în educaţia şi formarea noastră. În zadar încercăm să ne peticim, că mai rău ne rupem. Până nu vor înţelege că cea mai importantă investiţie într-o ţară este EDUCAŢIA, în zadar vor fi încercările guvernanţilor de a scoate ţara din recesiune. Poate că ne vor trage celelalte tări după ele, dar din punct de vedere cultural, vom rămâne într-o veşnică recesiune, din care nici mama reformelor nu ne va salva. De ce? Simplu! Pentru că nu va avea cine să le mai gândească!

PS. Orice legătură cu faptul că astăzi a avut loc o importantă recificare bgetară în urma căreia Ministerul Educaţiei a suferit cele mai mari tăieri financiare este o SIMPLĂ COINCIDENŢĂ!

* Puteţi înlocui cu succes cuvântul nimic cu rahat...turcesc!
3 Responses
  1. Anonim Says:

    Începi să creşti...în ochii mei!
    Începi să-ţi aperi frontul de lucru-fapt rar in România.De altfel sunt foarte rari şi cei care vor să mai facă performanţă în aceasta ţară.Am spus întotdeauna că o ţară fără EDUCAŢIE,SĂNĂTATE ŞI RELIGIE este o ţară dincolo de aşa zisa "lume a treia"-ne distingem în performanţa de a nu mai avea termen de comparaţie.


  2. CORA Says:

    Am si eu nemultumirile mele! Insa ador ceea ce fac si nu as renunta asa de usor...desi sistemul se tot incapataneaza sa ma faca sa imi dau demisia! Dar, nu renunt eu asa usor!


  3. mama Says:

    Dupa tot ce am citit, nu pot sa ma abtin sa nu spun inca o data cat de mandra sunt ca esti a mea!