CORA
Ieri l-am văzut pe ilustrul președinte plin de nervi, reacționând bizar și cu totul nepotrivit pentru contextul în care se afla. Să strigi unor oameni aflați în una dintre cele mai crunte încercări din viața lor că sunt ba leneși, ba mincinoși, ba țațe, nu este nici demn pentru un președinte și nici uman pentru oricare ființă de pe acest pământ.

Aș putea să pun gesturile președintelui pe seama faptului că se simțea atacat din stânga și din dreapta și, ca un mecanism de apărare, a atacat și el la rândul lui. În loc să dea niște răspunsuri credibile oamenilor. Dar, nah, de unde să le dea?
Aș putea, de asemenea, să pun gesturile președintelui pe seama nervilor. Probabil că nu e plăcut să cobori din mașina de teren, care te-a scos din Palatul prezidențial și să ajungi în nămol până la brâu, alături de țăranii care îți cer atâtea explicații!

Ce pot eu înțelege din reacțiile președintelui? Printre altele, îl suspectez că își gestionează cu greu emoțiile care îl năpădesc.

Îmi amintesc de lacrimile vărsate atunci când îi spunea că lui Dinu Patriciu ar trebui să îi fie rușine pentru nu mai știu ce sau atunci când a plâns cu lacrimi amare când dragă Stolo i-a pasat candidatura la președinție.

Adăugăm și "țigancă împuțită, găozarule" și scuzăm și pumnul în bot copilului de lângă scenă tot prin proasta gestionare a emoțiilor.

Așadar, sugerăm președintelui să meargă la dezvoltare personală! Nu trebuie să se zgârcească prea mult la bani, deși știm că ar prefera să îi doneze fiicelor lui. Chiar ajută! Mai ales dacă vrea să modifice Constituția și să rămână președinte pe vecie!
5 Responses
  1. Anonim Says:

    De criticat TOTI suntem buni.Mai putin la fapte.Daca pe blog nu va puteti abtine a fi caustici,ma intreb cum v-ati descurca VOI.Trist.Cred ca-ti trebuie un mic stagiu de voluntariat in zonele acelea.Cu certitudine ar da bine la C.V.Doar aceste necazuri or sa ne mai purifice....dar NU PE ATEI.Ptr.ei si ptr,ce au facut vom suferi pana vom invata sa fim BUNI<sa nu mai avem URA si din gura sa nu ne mai iasa numai politica.Daca nici la necaz nu ne Tace GURA poate este mai bine...


  2. CORA Says:

    Recunosc, sunt cea mai buna la criticat! Si nu ma prea pricep la fapte! Asa ca nu ma pot abtine de la comentarii rautacioase si nici macar nu imi doresc sa ma ocup cu ce se ocupa basescu. Nu am nevoie de niciun stagiu de voluntariat! Pentru ca am CV-ul destul de complet si oricum, nu intereseaza pe nimeni cate rufe dai pentru sinistrati sau cati litri de apa ai mai scos din casele de chirpici. Pe mine, ateul, nu ma purifica nimic. Eu stau frumos in casa mea uscata si bat din palme glorios cand vreun rau mai inunda un sat! Haha!
    Si, cand ma plictisesc de amuzament, mai fac nitica politica si o scriu pe blog, ca sa se oftice Anonimul!
    S-apoi, ce necaz? Eu nu vad niciun necaz in preajma! In afara de Basescu, evident! :))))
    Apropo, ai tupeu sa iti dai numele si numarul de telefon sa vorbim?


  3. Anonim Says:

    :)
    Eu i-as sugera lui Zeus, sa-si ia talpasita!
    Sa se duca unde o vedea cu ochii. Sa nu mai zaboveasca.
    Oricum va intra in istoria Romaniei ca fiind cel mai incapabil presedinte, cel mai labil si cel mai daunator.
    De cand e la carma aceste tari am avut parte numai de scandaluri si crize peste crize.

    @Anonim, avem de la cine invata!
    De la mai marele nostru. Ne ste un model pentru real life.
    Ce face zeus, e de bine?!
    Asisderi lui putem sa ne manifestam si noi. Dar... unii dintre noi au sarit in ajutorul celor sinistrati, ba cu bani, ba cu alimente, ba cu haine... fiecare dupa posibilitati.
    Dar zeusul tau cu ce a sarit?!
    DA!
    Ai dreptate!
    Cu gura!
    Invatam cu sa ne comportam in vremuri de rastriste de la domnia sa.
    Nu l-am auzit ca-si cere scuze ca statul nu a facut posibil ca digul sa fie construit, aidoma proiectului - pana in 2010.
    Nu l-am auzit ca a venit cu ajutoare de la fabrica lui frat'su de pui...
    Vorbea de stat, de parca statul era el, adica banii erau din buzunarul lui, nu din al nostru, al tuturor!
    Cat timp, anonimule, te mai lasi spalat pe creier?!


  4. Alexandra Says:

    Foarte bine ai punctat reactiile lui Basescu. Sa nu lasi spiritul critic pe care il posezi!


  5. elite Says:

    Imi vine in minte melodi a''lasa-ne,lasa-ne,ca ne-am saturat..."