CORA
Sunt una dintre cei 27.213 de locuitori ai Olteniței, oraș care a fost întemeiat în urmă cu 157 de ani. Așadar, ieri a fost ziua mea de oltenițeancă, a fost ziua noastră, a tuturor celor care populăm acest oraș.

Aici m-am născut, aici am trăit cele mai frumoase clipe ale copilăriei, aici am crescut și am devenit adolescenta entuziastă și plină de vise care s-a transformat astăzi în tânăra dornică de afirmare, pentru care Oltenița, din păcate, nu aferă prea multe lucruri. Pot ierta, însă, Oltenița, pentru faptul că nu mă primește și în lumea muncii de aici. O iert pentru că mi-a oferit cea mai bună mamă, cei mai buni prieteni. Și pentru că aici mi-am întâlnit iubirea. E paradoxal că, deși nu îmi pot construi un loc al meu aici, revin totuși la fiecare sfârșit de săptămână, ACASĂ, în locul copilăriei și al adolescenței mele.

Ce aș putea să urez eu Olteniței în ziua întemeierii ei? Să se dezvolte, să aibă primari gospodari, să intre în zona metropolitană a Bucureștilor cât mai repede cu putință și să aibă locuitori care să conducă la dezvoltarea ei optimă!

Puteți citi aici, pe site-ul Oltenițenilor , www.olteniteanul.ro, mai multe date despre oraș!

Despre Oltenita am mai scris aici! si aici.
Etichete:
9 Responses

  1. Anonim Says:

    La multi ani de ziua oltenitenilor! :)


  2. Monica Says:

    La multi ani!

    oricat de fericita si implinita o sa fii la Bucuresti, Oltenita va fi ACASA vesnic:)


  3. Tasha Says:

    Pai,sa traiasca Oltenita atunci si toti cei care traiesc in ea!


  4. Te asteapta o leapsa pe blogul meu ...
    Te astept sa vii cand ai timp! :)


  5. Un blog frumos si foarte... feminin. Felicitari Oltenitei ca a dat prin autoarea acestui blog o persoana de calitate. Vino alaturi de echipa revistei si Fundatiei Multiculturale ORIZONT CONTEMPORAN!
    Cu pretuire,
    Daniel Dragomirescu, scriitor si editor


  6. Tasha Says:

    O zi senina si imbratisari satmarene!


  7. Unknown Says:

    n-aș fi bănuit că Oltenița are atâția locuitori! oricum ai scris cu dragoste și dor.:)


  8. Anonim Says:

    oricum ar fi e acasă!:)