CORA
Si uite aşa, pe o ninsoare ca-n poveşti, în mijlocul lui februarie, am ajuns la Operă. Tocmai terminasem de citit "Carmen" a lui Merime. Ştiam că urmează să mă înfrupt din opera lui Bizet inspirată din nuvela aceasta. Fast, arhitectura unui mic palat, palatul artei. Flerul lui Augustin ne duce direct chiar acolo unde aveam bilete. Ne ocupăm locurile la loja noastră. Primul gong...nelinişte...al doilea gong...nerăbdare..al treilea gong...începe!
Muzică, dans, teatru, emoţii, talent, lumini, creaţie, creativitate, cum se pot împleti toate atât de frumos, pentru a naşte FRUMOSUL? Cam aşa:


Revin cu niste foto, de care am facut in sfarsit rost:

- arhitectura fastuoasa!


- Ce nerabdare nervoasa traiam inainte de inceperea spectacolului!!!


- Si baietii...cu boticul pe labute, erau la fel de nerabdatori!


- In sfarsit, apare Carmnen!


- Si langa ea si Jose...da, chiar el, Jose Navarro!


- Apoi restul corului...


- un show pe cinste!
CORA
Aceasta a fost întrebarea cu care m-au întâmpinat elevii mei luni, când ştiau că îi voi evalua oral. M-a cam supărat întrebarea lor...poate că nu-mi dădusem seama până atunci care este percepţia lor asupra acestei materii, pe care eu o consider ca oricare alta, doar are aceeaşi pondere în calcularea mediei finale şi, până la urmă, cred că aş putea ţine un întreg discurs despre utilitatea educaţiei civice.
Am tot analizat problema, am întors-o pe toate părţile...şi am detectat vreo 3 cauze ale afirmaţiei cu pricina:
1. Nu am fost eu suficient de "seducătoare", nu am ştiut să-i atrag, să le atrag atenţia. În cazul acesta, poate că este cazul să pun în acţiune toate armele de "seducere".
2. Aşteptările lor au fost înşelate, pentru că s-ar fi aşteptat să facem aceleaşi lucruri pe care le făceau ei in clasele mici: cum să ne comportăm civilizat, bune maniere..etc.
3. Sau poate că, în fond, sunt şi eu victima prejudecăţii conform căreia există doua tipuri de materii: importante (româna şi matematica), neimportante (desen, muzică, civică...) şi cele situate undeva pe la mijloc (engleza, biologia s.a.)
În consecinţă, am luat decizia de a pleda neîncetat pentru importanţa educaţiei civice şi de a-mi face publicitate materiei pe care o predau!

NOTA: Trebuie luat în calcul care sunt nevoile de dezvoltare ale copiilor în domeniul civic. În orice caz, eu aş regândi programa, tematica pentru a răspunde cu promptitudine nevoilor lor de cunoaştere şi de formare. În orice caz, mi se pare că informaţiile, în sine, sunt prea greoaie pentru puterile lor de înţelegere.
NOTA2: Oare dacă în şcoala romnească accentul s-ar schimba de pe materiile pur ştiinţifice pe cele practice, gen educaţie pentru sănătate, educaţie civică, educaţie sexuală, educaţie casnică, cum ar fi primită această schimbare de către elevi? Sau de către părinţi? Ca să nu mai vorbim de "clasicii" şcolii, în mintea cărora un cap bine umplut e mult mai benefic societăţii decât unul bine format...
CORA
Sunt anumite lucruri despre care nu vreau să vorbesc tocmai pentru că nu vreau să se termine. Dacă povestesc despre ele, înseamnă că deja au trecut...
Aşadar, a trecut si majoratul Otiliei, pe care recunosc că l-am aşteptat cu mult drag, pentru că ştiu cât de mult înseamnă în viaţa unui om împlinirea acestei vârste, pentru că ştiu cât e de frumos să ai toţi prietenii alături de tine, pentru că toată lumea te iubeşte! Da, toate astea i s-au întâmplat, încununate cu un party pe cinste! Deşi m-am simţit niţel băbuţă, n-am ezitat să dânţuiesc, să râd, să povestesc, să mă doară picioarele...:) M-am bucurat să fiu în preajma unor tineri adevăraţi, care se distrează pe bune, fără beţii de prost gust, fără manele şi fără să provoace incidente care apoi să le dea de furcă părinţilor. Muzică bună, bucurie, surprize, momente plăcute, prieteni buni, amintirile unor experienţe plăcute şi poate promisiunea altora noi, cadouri multe, cutii multe, că am avut noi grijă ;;)!
Mai multe cred că vor vorbi de la sine pozele, pe care promit solemn să le pun într-un update! Until then..o săptămână frumoasă tuturor, la fel de frumoasă ca vinerea ce tocmai a trecut! ;)
CORA
1
CORA
Da! S-a încheiat dieta! Acum o săptămână, dieta formală...M-am răsfăţat un pic, timp în care am şi laut un kilogram! Of, corpul ăsta al meu nu scapă nimic! Şi am reînceput să mă alimentez conform principiilor dietei disociate! Am dat kilogramul cu pricina la o parte din nou, iar acuma mă străduiesc să mai arunc şi alte câteva kilograme.
Ispitele sunt multe, dar reuşesc să le fac faţă, dar cu greu! Sper să reuşesc. Nu de alta, dar la nunta Andreei chiar vreau să fiu cu mult mai slabă!
Etichete: , 6 comentarii |
CORA
Oricat de prăfuită m-aţi considera, vă mărturisesc că am început să mă îndrăgostesc de teatrul radiofonic. Când ne-am întâlnit întâia oară? În copilărie, când îmi amintesc că ascultam pe o casetă "Turtiţa" :)). Apoi, în cămin, când asculta Angela, colega mea, pe Radio România Cultural şi...Şi acum, când ascult eu, până să adorm..şi de fiecare dată până la final (căci adorm după), pe radioul telefonului. Şi, de atunci, culmea, şi pe calculator, căci am ceva piese de la Andreea. Şi pentru că nimic în viaţă nu e întâmplător, nici măcar pasiunile de acest tip, am cunoscut, tot prin intermediul Radioului, un regizor de teatru radiofonic autentic, pe Cristian Munteanu cu tot cu povestea devenirii lui ca cel mai cunoscut, poate, regizor în domeniu.
De ce îmi place? Nu ştiu, nu mă puneţi să explic. E una dintre pasiunile a căror cauză rămâne necunoscută şi poate tocmai din acest motiv şi mai arzătoare! POate desluşiţi cu mine taina la un strop de..TEATRU RADIOFONIC!
Etichete: , 1 comentarii |
CORA
Astăzi şi ieri au fost două sărbători cu pilde demne de luat în seamă asupra educaţiei, în general, a educaţiei religioase, spirituale, în speţă. Atât femeia cananeeancă, cât şi Maica Domnului, îşi închină fii lui Dumnezeu. De subliniat este aici rolul părinţilor, fie ei cei biologici sau spirituali, în educaţia copiilor, în rigorile anumitor valori, într-un anumit spirit duhovnicesc.
De la cine am învăţat eu prima rugăciune? De la cine am învăţat să pup pe Doamne Doamne în icoane? Păi, rugăciunea Tatăl nostru o ştiu de la bunicul meu, care m-a învăţat-o de micuţă. Sper că plata în ceruri pentru acest lucru să-i fie pe măsură! Doamne ajută! Cât despre Doamne Doamne, ştiu de la bunica, cu care mergeam adesea la Biserică, mai ales de Paşte. Apoi, a intervenit o ruptură, când m-am laicizat întru totul, după care l-am întâlnit pe Răzvan, care m-a readus la Biserică şi la valorile ortodoxe aşa cum a ştiut el mai bine. Mă întreb dacă aş fi fost la fel de receptivă la ceea ce am învăţat de la el, dacă în copilărie nu aş fi avut experienţele de care aminteam mai sus.
Aşadar, în timpul predicii de azi am regăsit în copilăria mea învăţăturile părintelui: un anumit stil de viaţă, mai ales cel întru Dumnezeu se formează de mic şi se păstrează pentru totdeauna!