CORA
Dragă domn LEX,

M-aţi numit acum ceva vreme "Omul de pe Lună" - apreciez spiritul dumneavoastră poetic, dar să ştiţi că aş fi preferat să mă numiţi "Omul de pe Soare" - căci este astrul sub semnul căruia mă regăsesc.
Aţi considerat atunci că sunt atât de ruptă de realitate, încât nu îmi dau seama că o statuie face o gaură imensă într-un buget atât de precar ca al municipiului Olteniţa.
Observ că de atunci nu m-aţi uitat şi vă amintiţi periodic de mine, lucru care nu poate decât să mă încânte.
Aţi amintit în ultimul comentariu în care aţi "dialogat" cu mine - deşi vă mărturisesc că nu am receptat imediat mesajul - eram la o şuetă cu prietenele la Lumina Soarelui (locuinţa mea), de faptul că un sistem în care profesorii nu sunt plătiţi - cadou de la Moş Băse (apreciez totuşi că suntem pe aceeaşi lungime de undă în ceea ce priveşte acest candidat), peste care criza a lăsat semne uriaşe - nu îşi permite un bust al unui om de cultură. În schimb îşi permite campanii exagerat de costisitoare, îşi permite mita electorală, îşi permite licitaţii de 20 de milioane de euro, îşi permite spectacole electorale - ca să o trimitem pe EBa în Parlamentul European.
Cum aş putea eu, omul cu mintea în Univers, să îmi imaginez că un gest de recunoaştere a meritelor unui om, unul olteniţean de-al meu, este mai presus decât toate cele enumerate mai sus? Ar trebui să îmi fie ruşine că am considerat că această iniţiativă este mai importantă decât multe altele?
Nu, domnule LEX! Am să continui să fiu de acord cu această iniţiativă, cu toată criza şi cu tot deficitul bugetar! Nu m-aş fi supărat dacă banii pe care mi-i vor lua acum, de Crăciun, ar fi mers pentru finanţarea acestei iniţiative! Dar, mă tem că tot în buzunarele ui Băse şi ale lui Udrea merg!
Criza economică este una nouă, care dă semne că va trece! Dar criza de cultură, de spiritualitate se adânceşte! Şi, din păcate, nu vorbeşte nimeni despre asta! Iar cei care mai susţin iniţiative de genul acesta se numesc Visători, cu capul în nori, oameni de pe Lună sau Soare.
Pe de altă parte, nu am să vă iert uşor pentru faptul că v-aţi alăturat celor care consideră că este prioritar un adăpost pentru câini sau asfaltarea unor străzi!
Dintr-un comentariu de-ale dumneavoastră am aflat cât de simplu se obţine titlul de membru al Academiei Române şi cât de uşor se capătă o recunoaştere culturală prin simple traduceri...Dacă tot e atât de simplu, am să mă străduiesc şi eu să îi urmez exemplul! Dumneavoastră o faceţi?
Ştiu că nu am să reuşesc să vă conving de nimic prin scrisorica mea, dar să ştiţi că eu am să continui să militez pentru păstrarea imaginii şi (re) numelui unui PROFESOR pe care l-am admirat, pentru olteniţeni şi pentru cei ce vor trăi după mine în acest oraş.

Cu stimă,
Cora Moldoveanu
(unul dintre profesorii care vor petrece Crăciunul cu bani mai puţini - Cadou de la Moş Băse :D )

Lămuriri pentru cititori:
Eu şi domnul Lex avem o dispută mocnită din august încoace pe o temă care, din punctul meu de vedere, nu ar avea de ce să fie subiect de discuţii.
În luna mai, a trecut la cele veşnice un om de cultură al Olteniţei, profesorul Lucian Pavel, despre care am scris aici.
În luna august, în cadrul Consiliului Local, a fost propusă o iniţiativă care m-a bucurat: aceea de a ridica un bust în memoria acestui om. Se pare, însă, că nu toţi olteniţenii au fost la fel de încântaţi ca şi mine. S-au emis diverse opinii: că asfaltarea unor străzi ar fi mai importantă, că un adapost de câini ar fi mai bine-venit. M-am supărat atunci, am avut o dezamăgire, am înţeles că încă nu ne ridicăm deasupra valorilor materiale. Opinia mea a fost criticată de domnul LEX, cu care am avut un schimb de replici virtuale. De atunci, domnul LEX mă tot "atinge" în comentarii, m-a numit Omul de pe Lună (în ideea că sunt departe de realitate). Acest lucru s-a întâmplat şi de curând, într-un comentariu la o ştire, fără legătură cu disputa noastră. Postarea de astăzi este un răspuns la acel comentariu - pe care nu am vrut să îl dau acolo, de teama OFFTOPIC-ului.
Puteţi citi ştirile de care am vorbit, dar şi schimbul nostru de replici pe site-ul Olteniţeanul - aici şi aici.