CORA
Săptămâna trecută a fost ultima dinaintea Crăciunului în care am fost împreună: noi, colegii de Mediafax. Pentru că anul trecut a fost binevenit jocul "Prietenul secret" (fiecare am extras bileţele cu numele unui coleg şi aceluia i-am dăruit un cadou), anul ăsta ar fi fost chiar trist dacă nu am fi repetat joculeţul.
Pe lângă distracţia aferentă, dat fiind că apar fel de fel de cadouri, dintre cele mai haioase, este de notat BINELE pe care îl face această practică turei noastre. E o bună practică de team-building, e o bună metodă de a ne cunoaşte altfel decât cu nasul în monitor şi cu ziarele în braţe.
Aşadar, am împărţit cadouri! Dar, nu oricum! Ci exact aşa cum scrie la carte. Toate cadourile au fost puse sub bradul ce domneşte pe hol, ne-am strâns toti, iar Crăciuniţa noastră (coordonatoarea echipei) ne-a împărţit cadourile.

Wow! Ce de emoţii! Ce de încântare! Ne uitam în punguţele acelea cu o bucurie şi luminiţe în ochi ca în copilărie când desfăceam pachetele pe care le credeam aduse de Moş Crăciun venit cu sania cu zurgălăi de la Polul Nord. Eu am primit două cadouri, care mi se potrivesc de minune: nişte...zbânâitoare (care au sigur o denumire, dar pe care eu nu o ştiu! Dacă aveţi idee, aştept să mă luminaţi şi pe mine!!!) şi o carte "Fetele rele obţin tot ce vor, Fetele bune nu pierd nimic" - replică a cărţii "Fetele buna ajung în Rai, Fetele rele ajung unde vor". Eu le spun acelor zornăitoare măciuci, căci se cam aseamănă, nu? Yuuuy, şi-s aşa de gălăgioase!!! Cred că se dansează cu ele...dansuri tribale...habar nu am...Dar îmi plac teribil, căci sunt energice...ca mine! Iată-mă încărcată de cadouri:
Cadourile mele au fost aşezate chiar în şoşonii Moşului! Ia priviţi ce minunaţi sunt (au şi numele meu acolo, să nu cumva să credeţi că nu-s ale mele :D):

Printre cadouri s-au regăsit o paletă mare mare de obiecte: cărţi, o geantă faină, cănuţe haioase, obiecte hand-made, jocuri de puzzle, o lopată...de zapadă, un briceag :-SS, ornamente de Crăciun, dar şi această domniţă..care are o foaaaaaaaaaaarte maaaaaaaaaaare...INIMĂĂĂ ;)
Bineînţeles, am şi petrecut...dar doar puţin, pentru că...mai trebuia să şi muncim...nu?
Numai că...a doua seară, a avut loc un super party de Crăciun, pentru toată compania, de la care tura noastră nu a lipsit! Cum am fi putut lipsi de la un aşa prilej de a petrece din nou împreună? Cred că am dansat toată seara toţi - fac pariu că am fost cea mai dansantă echipă!
Iar coordonatoarea noastră ne-a oferit tuturor un cadou de care suntem cu toţii tare mândri, pentru că este un real semn de apreciere faţă de noi, ceea ce ne motivează şi ne face să muncim mai cu spor :). Voila!


Eh, acu, ziceţi voi, cum să nu merg eu de plăcere la un asemenea job, în ciuda celuilalt job, şi, în consecinţă, a lipsei de energie şi timp? :)
28 Responses
  1. Anonim Says:

    Cat de frumos e sa te simti bine la locul de munca, sa faci ce iti place.Felicitari!
    Si o iarna cat mai frumoasa :D


  2. loristiuj Says:

    ooo, daaaa!
    ştiu cum e ... şi eu am un al doilea job... şi muncesc pe rupte la rapoarte, proiecte, deconturi... dar oamenii sunt aşa de faini, că mi se pare un privilegiu să muncesc pentru ei... :-)


  3. CORA Says:

    Iulia, importanta este alegerea pe care o facem! In functie de ea suntem sau nu multumiti!


  4. CORA Says:

    Lory, o asemenea atmosfera faina si echipa minunata ne dau pofta de munca! :)


  5. In primul rand Cora am gasit greu cum sa postez un comentariu la tine pe blog:)) senda yaz... sau cum o fi :)).
    Apoi te intreb: tu ai doua joburi ? - stiam doar ca esti profesoara!
    Si eu am maciuci din alea - habar nu am nici eu cum le zice - eu le am insa de pe alte meleaguri.
    :-) O zi plinsa de satisfactii iti doresc!


  6. CORA Says:

    Emanuel, in primul rand, ma bucur ca ai descoperit cum sa imi scrii. Nah, acuma ai mai invatat o expresie noua intr-o limba straina (intre noi fie vorba, nici eu nu stiu ce limba e, dar a avenit la pachet cu acest template care imi lace foarte mult).
    Apoi, da, mai am un job, dat fiind ca din salariul de profesor nici chiria nu mi-as putea-o plati! Si, in plus, imi place si foarte mult ce fac acolo! :)
    In al treilea rand, chiar mi se par funny maciucile alea :))
    O zi la fel de minunata iti doresc si eu!
    PS. Acu ca ai descoperit cum sa imi trimiti gandurile tale, astept sa o faci mai des:-p


  7. Scoala Nr. 9 Says:

    Cora draga as face-o mai des dar la cele doua joburi ale mele (nah ca si eu am doua :D::)) ) nu prea este timp :D. Dar las' ca din ianuarie - februarie renunt la ambele doua joburi actuale si ma agat de unul nou - dar apoi o sa inceapa perioada de studiu intens ..yupiiiiiiiii :D;) + ca se apropie si dizertatia .... dar pana atunci de maine dupa-masa am si eu vacanta :-) ...finally.

    Oricum te-am mai citit chiar daca nu am comentat - ca sa sti:P :-).


  8. CORA Says:

    Oh, eu cred ca nu am curajul sa renunt la niciunul dintre ele, pentru ca ambele imi plac! Bine, ca nici nu s-a ivit altceva (poate ca nici nu am cautat)...Nu-mi aminti de dizertatie...ca sunt in aceeasi oala :(( O sursa de stres in plus...
    Stiu cum e cu timpul si cu lipsa lui! Saptamana asta insa sunt libera si imi fac de cap! De cand asteptam eu vremurile astea!!!


  9. Carmen Says:

    Alea nu-s cumva castaniete mexicane??? Mie asa imi par...sunt facute din lemn right?


  10. Scoala Nr. 9 Says:

    Nici eu nu am cautat - doar ca s-a ivit!
    Si mie imi place invatamantul - dar parca nu la un nivel atat de jos - clasele II-VIII. Poate ca totusi am sa duc la bun sfarsit anul care l-am inceput - daca o sa pot si o sa rezist.

    Cat priveste dizertatia :-) bine-a fi!

    Abia acum vad ca am postat cu celalat cont al meu :D - cont caruia nici nu prea i-am facut reclama - dar te-ai prins tu ca tot io-s :D!

    Have fun!


  11. CORA Says:

    Right, Carmen, sunt de lemn! Deci, castaneite mexicane zici ca le cheama? Sa stii ca suna a castaniete...:)


  12. Scoala Nr. 9 Says:

    Am mai invatat cate ceva!
    mexicane, nemexicane eu le-am luat de pe o insula din Spania ...dar uite ce am gasit:
    'CASTANI'ETĂ, castaniete, s.f. Instrument muzical de percuţie (răspândit în Spania si în America Latină)' :-) so e de bine :))))


  13. CORA Says:

    Emanuel, sa stii ca am analizat pe toate partile problema (cu invatamantul de acest jos nivel). Am ajuns la concluzia ca e mai frumos aici. Pentru ca elevii sunt inca maleabili. Si nepervertiti!
    Pe langa dizertatie, anul asta as vrea sa dau si definitivatul...ca sa vezi unde ma duce mintea - ca as putea sa fac "cariera" la catedra (un coleg de la Mediafax rade teribil de mine cand spun asta). Chiar imi pare rau ca e asa prost platita meseria si ne face sa plecam, chiar si pe cei mai dedicati...


  14. Scoala Nr. 9 Says:

    Nu vreau sa ma intelegi gresit dar simt eu ca in invatamant am parte de regres...ceea ce nu-i de mine. La viitorul meu loc de munca (sper sa fie - inca nu e 100% sigur) am sa lucrez in cercetare (zi si tu ca nu suna bine).
    Mi-ar placea sa predau la universitate - unde sa stiu ca pot sa poftesc afara pe cel care nu doreste sa invete (ma rog...e un fel de a zice...dar e si asta o varianta - de ce nu ...).

    Cat priveste definitivatul .... nu crezi ca sunt cam multe totusi? Zicea cineva la un moment dat si dreptate avea ca daca faci mai multe lucruri odata nu faci cum trebuie pe nici unul.
    Stii - asa sunt si eu - sa fac cat de multe - dar am sa ma axez sa fac cat mai multe intr-un singur domeniu - ca sa pot 'creste' frumos ...desi usor nu are sa-mi fie dar ce m-as face daca nu as fi optimist! :-)


  15. CORA Says:

    Asa s-a nimerit. Anul asta se implinesc doi ani de cand predau si se termina si masterul. E adevarat ca as putea amana deful, dat nu...lasa, ca de abia ma anttrenez si eu mai bine. :) Nu vreau sa pierd anul asta! Cine stie ce nebunie de legi mai dau astia...

    Cercetare suna fooooarte bine! Am sa iti tin pumnii sa ajungi exact acolo unde iti doresti!

    By the way...Am vazut ca esti din Cavnic...Parintii mei au niste prieteni foarte buni acolo, care au stat o buna perioada in Oltenita, apoi s-au mutat definitiv in Cavnic...Ne chinuim de ceva vreme sa mergem sa ii vedem...dar niciodata nu reusim...


  16. angi Says:

    E bine cand te simti fain la locul de munca!Inseamna ca toti trageti in aceasi directie"caruta".
    Sarbatori fericite iti urez de aici din Bihor!
    Cat desptre cadouri...sa le primesti de la persoane dragi tie!:)


  17. angi Says:

    E bine cand te simti fain la locul de munca!Inseamna ca toti trageti in aceasi directie"caruta".
    Sarbatori fericite iti urez de aici din Bihor!
    Cat desptre cadouri...sa le primesti de la persoane dragi tie!:)


  18. CORA Says:

    Angi, tot ce e mai bun si mai luminos iti doresc! SI nu mai acu, de sarbatori, ci in fiecare zi din an!
    Asadar, iti trimit de aici, de pe malul Dunarii pana in Bihor, cei mai calzi si aromati pupicei! :-*:-*:-*


  19. Carmen Says:

    :) Deci nu m-am inselat. Sunt foarte frumoase. Eu am vazut la mexicani si de asta le-am zis mexicane.
    Sunt latine atunci si sunt super!


  20. CORA Says:

    Carmen, sunt de-a dreptul haioase. Cat am stat la serviciu atunci am zornait cu ele, spre disperarea colegilor mei, care ma rugau sa incetez. Dar...ce sa fac eu? Daca sunt cadou, nu trebuie sa ma joc cu ele? :)


  21. Geocer Says:

    E foarte placut si frumos ca poti avea si astfel de momente. Macar de cateva ori pe an sa mai uitam de griji.


  22. CORA Says:

    Geocer, nu ne lasam noi cu una cu doua! Ale nabii griji! Doar n-or fi ele mai tari decat noi!


  23. Raluca Says:

    nu sunt castaniete, castanietele sunt astea: http://www.hora.ro/mici/castaniete.jpg
    astea sunt maracas (tot mexicane)
    http://gotparty.com/maracas2.jpg

    Sarbatori fericite!


  24. CORA Says:

    Raluca, MARACAS! Asa-i! :-* Multumesc de lamuriri! Ne-asi scos din ceata!


  25. Carmen Says:

    Oups, greseala mea. Si uite-asa am mai invatat si eu ceva. :">


  26. Noah maracas sa fie atunci! :-)

    Ms mult si bafta la tot ce-ti propui pentru noul an!

    Nu inteleg de ce ar vrea cineva sa se mute definitiv in Cavnic ..dar ma rog: D.
    Si daca veniti - veniti iarna - sunt niste peisaje deosebite - uite 2 de anul trecut:

    http://picasaweb.google.com/lh/photo/hMJ94RKvDc6a8GN7EPKTjA?authkey=Gv1sRgCLjt_qGmzv3IXw&feat=directlink

    http://picasaweb.google.com/lh/photo/xsiILsTWNfLSnKkGxUySnA?authkey=Gv1sRgCLjt_qGmzv3IXw&feat=directlink

    Desi sa stii ca si in celelalte anotimpuri gasesti peisaje mirifice.
    Eu maine merg in Cavnic - cateva zile de relaxare, aer curat si sper eu ...liniste! :-)


  27. CORA Says:

    Multumesc frumos pentru peisaje! Sunt superbe! Nu cred, insa, ca va fi cu putinta sa aterizam iarna pe acolo, din lipsa de timp! Familia respectiva a ales Cavnic pentru ca este localitatea natala a unuia dintre soti si aveau deja acolo mai toate cele necesare!
    Iti doresc sedere cat mai linistita in perisajul acela de basm! In fond, linistea sufleteasca vine numai...din suflet! O pastrezi bine acolo?


  28. Cu mare placere!

    Cat priveste sufletul meu ....acolo e dezastru ...si ma consider totusi o persoana ordonata ...insa acolo e vraiste frateeeeeeeeeeeeeeeeee.... .

    Dar una peste alta viata e frumoasa si am sa-mi gasesc linistea sufleteasca de aceste sarbatori tocmai prin semnificatia ei si prin credinta! Cel de sus le rezolva pe toate!