CORA
Spuneţi-mi numai cuvintul "politică" şi mii de idei încep să se războiască în mintea mea, mii de cuvinte grele îmi vin pe gât şi de abia mă abţin să nu le scuip cât pot de tare.
Să o luăm cu începutul. Domnul preşedinte este ales de Constituţie să desemneze un premier, după consultările cu partidele parlamentare. Domnul nostru a convocat partidele, dar cred că doar de dragul Constituţiei. Că nu a fost nici vorbă să ţină cont de părerea lor, care au spus clar şi îm majoritate: Klaus Iohannis. E adevărat că preşedintele desemnează, dar de ce naiba mai sunt consultările alea dacă nu cumva pentru a ţine cont de ele? Ş-apoi vine şi ne spune că ţine cont numai de litera Constituţiei. Păi, n-oi fi eu Emil Boc, doctor în drept constituţional, dar tot îmi dau seama că acel rol consultativ nu e doar de formă...
Nu ţine cont Băse al nostru de opinia majorităţii şi îl înscăunează pe Lucian Croitoru drept premier al României. Cu ce risc? De a nu obţine susţinerea parlamentară. Dar câştigă ceva: TIMP. Timpul de a face apel la spiritul ciolănist al parlamentarilor români şi de a câştiga de partea lui voturi ca să treacă acest Guvern. Căci tare mă tem că iar se lasă pradă marelui Ciolan, că vor uita de orice susţinere pentru primarul Sibiului. Şi deja îi vedem pe UDMR-işti la sediul PD-L.
Cu toate astea, de ce aş fi sceptică? POate că este un om de încredere care nu îmi va da 10 zile de concediu...fără plată! Hai să vedem ce zice domnul Croitoru!
Întrebat care sunt priorităţile domniei sale, zice: "efectuarea de alegeri democratice" (bun, cu asta ai spus tot! Ce salarii? Ce criză? Alegerile pe primul loc!).
Un alt jurnalist îl întreabă: "V-aţi gândit la un ministru de finanţe?", întrebare la care noul premier desemnat, căruia vroiam să îi acord credit - cu toate temerile legate de faptul că a fost desemnat pe încrederea lui Băse - răspunde: "Nu încă!". După care, cred că a stat puţin şi s-a gândit că nu dă bine să lase de înţeles că nu are nicio strategie şi zice: "Adică m-am gândit, dar încă nu vă spun"...(cine e un mic mincinoooos?).
Şi stăteam aşa şi mă uitam la domnul Croitoru. Şi simţeam cum mă apucă un soi de milă pentru el, aşa cum mă apucă şi de Emil Boc. Om respectat Boc al nostru la Cluj. Om în care clujenii au investit încredere şi cred că nu în mod gratuit. Ce s-a întâmplat cu Boc după ce a ajuns la Guvern? S-a transformat în instrumentul lui Băse, aproape că şi-a încălcat în picioare credinţele democratice (este ştiut faptul că lucrarea de doctorat a sa a avut ca subiect "Superioritatea Parlamentului Bicameral faţă de cel Unicameral", subiect tratat probabil din convingere). Ce convingere când Băse spune Unicameral? Gata, Unicameral să fie. Oare tot aşa să fie şi cu noul premier? N-aş zice că merită asta, dar ar trebui să ştie clar la ce se înhamă când mănâncă bombonica de la Băse. Căci va trebui să plăteasca bine pentru ea!
14 Responses
  1. Geocer Says:

    Eu cred ca vor exista parlamentari ce vor trada tabara in care se afla (mai ales de la PSD) si vor vota ca sa treaca si guvernul asta. Iar dupa alegeri vor vedea ei daca-l dau jos sau il mentin.
    Jocuri politice care nu tin cont de noi, ci doar de ei.



  2. adizzy Says:

    "tara arde si baba se piaptana" cam la asta se rezuma politica din tara noastra...mi-e scarba!!!!


  3. Cristake1974 Says:

    Fiti fara grija! Croitoru poate imbraca tara in straie noi! Cunoasteti povestea "Hainele imparatului", nu?


  4. nice blog, i like yours blog.
    please followers my blog.
    thanks ;)



  5. CORA Says:

    Geocer, e absolut normal ca scopul jocurilor politice sa fie Binele...lor, evident!


  6. CORA Says:

    Croitoru..mic...pentru inceput...


  7. CORA Says:

    Adizzi, se piaptana ei, dar se piaptana ca sa prinda un nou mandat!


  8. CORA Says:

    Cristake, nu pun deloc la indoiala "potenta" lui Croitoru!


  9. CORA Says:

    Fasha, i am honoured that you visited me! I will follow you, of course!


  10. CORA Says:

    Simion Cristian, e de dus la vot! Sa ii lasam si pe altii sa fure!


  11. Vlad A. Says:

    Intr-adevar e de mers la vot. Sa mai fure si altii, la fel de adevarat. Dar macar sa o faca intr-o mai mica masura, asa incat sa fie toata lumea (sau majoritatea) multumita...

    Cat despre Base si ipocrizia lui, sunt atatea exemple incat nimic nu ma mai mira.


  12. CORA Says:

    Vlad, am ajuns la concluzia ca toti fura. E un consens deja. Hai sa vedem ce naiba ii diferentiaza si sa votam in consecinta!