CORA
Astăzi a fost prima zi de şcoală din al doilea an în învăţământ. Nu puteam rata ocazia să las aici ceva impresii. Am găsit şcoala la fel cum am lăsat-o, am cunoscut câţiva colegi noi, am regăsit emoţiile şi amintirile anului trecut.
În rest...e clar! Nu-mi place prima zi de şcoală: cum ne acoperim norma, eu nu vreau clasa cutare, eu vreau opţional la clasa cutare, dă-mi orele alea, cum îmi completez norma...junglă didactică...Asta nu-mi place...Şi mă bucur că nu am probleme de genul ăsta! Eu vreau la catedră, cu elevi!

***

Mai spre seară, aflu că s-a găsit soluţia. Putem să facem economii la bugetul de Stat, renunţându-se la sporuri, gradaţii, salarii de merit, ore luate de la profesori şi date la învăţători. Aproape că nu îmi pot structura opiniile, dar:
- în ceea ce priveşte Meritul, aproape că sunt de acord cu suspendarea lui. Ştiu, mă veţi urî pentru asta. Numai că eu, una, nu mai puteam de simpozioane, de articole, de concursuri, de parteneriate, realizate nu pentru binele elevilor, ci pentru acea sumă de bani. Ştiu, 25 la sută nu e de colo...dar parcă prea se îmbolnăvise toată lumea de simpozionită. În şcolile mari, gradaţiile astea chiar se dădeau pe merit. Pentru că lupta era crâncenă. În schimb, în şcoli mici, în localităţi mici, toatea astea se luau pe ochi frumoşi. Şi am exemple evidente în sensul ăsta...
- În schimb, să pui învăţătoarea să predea Limba Engleză, mi se pare chiar deplasat. Pentru că nu ne putem juca cu asta. Imaginaţi-vă numai o învăţătoare de circa 50 de ani, care a făcut rusa în şcoală...Sau la o învăţătoare care nu are înclinaţii pentru limbi străine. Se duce tot. Pentru că se va chinui să predea...aşa cum se pricepe..numai că poate pune baze greşite, cu pronunţie greşită...şi numai noi ştim că e mai greu să dezveţi decât să înveţi.
Etichete:
18 Responses
  1. elite Says:

    Cora,un an scolar plin de realizari iti doresc!Lumea scolii e trista,acesta e adevarul...E peste tot o tristete ce duce la disperare...Daca nu vor mai fi simpozioanele te asigur ca vor apare alte minuni...


  2. Ana-Maria Says:

    Cora...in tot acest amalgam de ganduri si cuvinte,eu iti doresc sa ramai vie si sa traiesti...indiferent de ce se petrece,la cote maxime!:))
    Un an scolar cu realizari,iti doresc,atat cat se poate!:))


  3. adizzy Says:

    e las ca va fi bine...o sa vezi..apropo zic si eu acuma, cand am facut noi in clasa a doua germana ne-a predat o profesoara, nu invatatoarea, ce acuma vor sa schimbe?sau au schimbat deja? si nu cred ca ne preda invatatoarea mai bine ca profesoara de limba germana..chiar ne-a invatat


  4. Mariana Says:

    Un premiu creativ pentru tine!te rog sa-l ridici!pa,pa


  5. Anne Says:

    Numai bine in intregul an scolar!


  6. CORA Says:

    Elite, multumesc frumos! Sper sa am puterea sa pun in practica toate proiectele pe care le am in minte!


  7. CORA Says:

    Ana-Maria, eu oricum traiesc la cote maxime toate intamplarile vietii, fie ele bune sau rele! Multumesc pentru gandurile bune!


  8. CORA Says:

    Adizzi, deja nu ma mai agit! Ma simt norocoasa ca mai am un job, bine platit. Asta e viata...


  9. Anonim Says:

    Multe succese si un an rodnic sa aveti!


  10. CORA Says:

    Iulia, am doar 23 de ani si sunt unica detinatoare a acestui blog, deci nu trebuie sa mi se adresezi la plural! ok? multumesc pentru gandurile tale bune!



  11. Loredana Says:

    numai bine la scoala. daca esti in anul 2 banuiesc ca la vara vei avea deful. bafta la inspectii.


  12. iti doresc elevi silitori care sa-ti lumineze munca prin rezultate la invatatura!


  13. CORA Says:

    Da, Loredana, la anul ma asteapta si deful si dizertatia! :D


  14. CORA Says:

    Cristian, la mine e mai greu cu invatatura, ca nu prea predau! la mine e cu comportament, creativitate, proiecte...si sper sa fie bine!


  15. Cu bune, cu rel,e si eu astept sa ma intalnesc cu elevii - ptr. mine e primul an.
    Bafta si multe realizari in noul an scolar!


  16. CORA Says:

    Oooo, iata unde este noua generatie de profesori! Bine ai venit in sistem!