CORA
Astăzi, deşi aveam programată o întâlnire scurtă cu colegele mele de facultate, am prelungit întâlnirea la vecernia de la Domniţa Bălaşa. A fost prima oară când am trecut pragul acestei Biserici. Intimă, feminină, caldă! Imediat după ce am intrat, a început slujba. Vocea preotului a înălţat rugăciuni pe care nu le mai auzisem până atunci. Un colţişor de rai pe care l-am descoperit azi şi despre care nu puteam să nu vă povestesc. De îndată ce ajungeti în zona Pieţei Unirii, treceţi pe la Domniţa Bălaşa pentru revigorare spirituală!

- În spatele vacarmului cauzat de traficul nervos al Bucureştiului, se află acest locaş, care doreşte parcă să echilibreze atmosfera Bucureştilor.


- Vitraliu, loc prin care lumina dumnezeiască se coboară asupra credincioşilor.


- Catapeteasma care pare brodată, dincolo de care se află un altar frumos decorat de icoane şi frânturi de natură pictate.


- Domniţa Bălaşa împietrită spre aminitirea celei din dorinţa căreia a fost ridicat acest locaş.

*Fotografii preluate de aici, unde puteţi găsi şi alte detalii despre acest locaş de cult!